ce facem cu atatia "de ce"?

cred ca doar rupt fiind poti lega semnele de suspensie ale zilei de ieri cu cele ale zilei de azi

de ce ma uit la filme?

de ce citesc?

de ce ascult muzica?

de ce invat? 

de ce ma duc la simpozioane, lansari, expozitii?

de ce ma revolt impotriva a ceea ce nu imi place?

de ce caut metode de a nu mai iubi si de a ma rupe?

de ce sunt curioasa?

de ce sunt mandra ca sunt astfel si nu altfel?

de ce ma intreb de ce?

am doua variante de lucru, ambele cu un semn al intrebarii la final

1. cand nu ti se pare suficient sa traiesti, incepi analiza

aici as include pe toti aceia care nu sunt siguri de nimic si stau intr-o continua dilema ...  cred ca aceasta cautare constanta de intrebari, de raspunsuri, de sens vine dintr-o halucinanta lipsa de incredere in sine, respectiv dintr-o teama cronicizata de asumare, de alegere

2. cand te ridici deasupra a ceea ce traiesti, incepi analiza 

sufletele si mintile mari ... la ele ma gandesc acum

sa ne intelegem, nu aprob bezmeticeala oilor care fac lucruri fara sa stie pe ce lume sunt ... ci mai degraba respect foarte mult oaia care a aflat ca exista ciobani, lupi si celelalte oi intre care stie ca traieste.

oi suntem toti.

suna bine sa te prezinti la un interviu turuind a improvizatie "sunt o persoana curioasa, perfectionista, fac fata stresului si muncii in echipa", dar ce fel de intervievator vede in cele de mai sus atu-uri?

intr-unul din interviurile mele de acum multi ani am spus "sunt un om bun care isi face treaba fara sa deranjeze". Soc si groaza pe fata resursei umane din fata mea care m-a intrebat "si la ce te-a ajutat sa fii bun?".

de ce ne intrebam 'de ce'?

pentru ca fiecare intrebare pe care am adresat-o vreodata vine in mii si mii de versiuni de raspuns

iar noi avem nevoie de unul singur

doar unul

de ce?

pentru ca nu avem ce face cu mai multe