Ca nimeni altul

Tu, eu, el, ea... Oameni "ca nimeni altii", ne place sa credem despre noi insine.

Trandafirul nu cere acceptul nimanui pentru a mirosi frumos si nici stejarul sa se inalte pana la cer. Leoparzii devin mai valorosi pe masura ce vaneaza mai multe antilope? Nu.
Natura nu cunoaste notiunea de "valoare".
Natura ... umana, da. A inventat-o si acum a cazut in propria-i capcana.

Ca sa ai valoare, trebuie sa o primesti prin validari.
Si asa cum omul a inventat notiunea de "valoare" asa a adaugat si disponibilitatea subiectiva de a o aprecia ca atare.
Ne-am arogat dreptul de a fi pe de o parte, autoritatea care auditeaza, si pe de alta parte, cea care amendeaza asa zisele nereguli. Si de cele mai multe ori amenda inseamna nerecunoastere, deci non-valorizare in mod oficial.

Cum vine asta? Cand un tablou, un film, o carte, misiunea unei companii, un om devin de valoare? Cand au in spate o majoritate care sa o confirme? Nu stiu in ce masura este dovedit stiintific, insa ma incearca prezumptia ca Frumosul, Uratul sau Valoarea nu trebuie sa fie discutabile ori judecate de "cei multi". Si mai mult, nu ar trebui judecate. Vin la pachet cu azotul din aer, cu vazul unui nou-nascut sau cu forma slefuita in timp a pietrei de rau.

De ce o carte necitita, un film inca nevazut, un om retras nu pot fi valori?
A, veti spune ca sunt potentiale valori nedescoperite.
Si eu voi replica: ele doar sunt. Nu trebuie sa fii descoperit (rasfoit, vizionat, iubit) ca sa capeti valoare si loc in univers!

De ce totusi lumea arata asa, cu etichetari si judecati? Pentru ca din asta traim cu totii. Din cata valoare recunosc altii in noi, nu in cata valoare avem. Facem din noi insine moneda de schimb pentru cei ce stim ca suntem, si ajungem sa consideram ca uneori a fi valoros inseamna a persuada pe ceilalti de valoarea ta, indiferent daca ea exista sau nu.  Perversa si foarte obscena planeta.