Tacere oarba/ vedere galagioasa

Nu, va inselati daca aveti impresia ca cea mai crunta singuratate se intalneste in momentele in care linistea iti inunda fiinta si iti tiuie in urechi.

Cel mai crancen sentiment de solitudine l-am regasit in galagie, in zgomot, in harmalaie.

Pentru ca prin contrast cu zgomotul de fond, pacea neconsolata din sufletul tau nu anunta decat ... un vid care se doreste umplut. Un vid care nu se poate umple precum aerul, cu zgomot, si care iti anunta periodic incompletitudinea. Nu ca om, ci ca fiinta sociala.

Absolut cumplit.

Tristetea singuratatii este o afectiune pe care in momentul in care iti doresti sa o tratezi se numeste ca esti ori disperat, ori fara speranta in dependenta afectiva.

Da, este o afectiune pe care daca nu o tii in frau iti distruge imunitatea societala si te leaga, precum un melc, de coconul propriului sine fara posibilitate de desprindere ulterioara fara distrugeri majore.

Imagineaza-ti ca viata incepe de la un moment dat, fara nici un scrupul, sa iti ruleze in fiecare zi in fata ochilor pelicula lui "nu ne vom intampla in aceasta viata".
Atunci incearca sa definesti singuratatea.