Trecutul prezent

Sunt un roman deziluzionat de propria-mi tara si de propriii-mi "colegi geografici", un cetatean care incearca si deseori traieste frumos dar care din cauza unui prezent dezintegrat si haotic are nevoie de speranta in norma, incredere in cuvant, civilitate, culori si mai putin gri pentru a putea zambi cu gandul la viitor.

Vad multe valori in jurul meu, vad multi oameni de calitate, vad destule suflete care incearca sa faca ceva pentru o schimbare, vad suficient de multi altruisti care se constituie in contrapondere la egoistii capitalisti. Sunt si eu unul din ei. Dar imi recunosc lipsa de suflu in a ma proclama si in a milita public pentru ceva sau altceva. Fie pentru ca sunt constienta ca un om nu poate schimba nimic (acum, serios, la ce bun?), fie din lipsa de viziune in raport cu ce se arata la acest moment la orizont (cand urli "lupul!" inconjurat de lupi fiind, mai iei si bataie, zau!). Nu fac nici un moment rabat de la cine sunt sau de la lucrurile in care cred, dar ma doare sa vad ca actiunile mele nu isi gasesc vadul in actiuni ale celorlalti din acelasi spectru.

Ma fortez sa cred ca lucrurile se vor schimba cat voi fi in viata.

Asa cum imi doresc sa cred ca in anumite privinte si in ceea ce au de neinlocuit, romanii vor ramane mereu la fel.

Al doilea aspect va fi de natura sa ma consoleze in cazul in care primul nu va avea loc.