Incremeneala in proiect

      Nu iti dai niciodata pe deplin seama de cum este sa nu fii intr-un anume fel decat in momentul in care ajungi efectiv sa nu mai fii astfel. In afara unui adevar care te loveste abrupt in mutra, poti doar deduce "cum ar fi sa..."; pentru ca apoi, cand afli ce inseamna cu adevarat ceea ce doar sperai a fi, gandeai a fi, mirosi, sa constati cat de tare te poti insela cand dai cu presupusul.

      Si ma refer aici la toata paleta evenimentelor posibile din aceasta perspectiva: cand speri la un job mai bun, cand crezi ca daca mananci o savarina in loc de negresa te simti mai bine, cand speri sa nu ploua pentru ca preferi soarele, cand nu citesti De veghe in lanul de secara ci te duci la Festivalul Enescu, cand iti doresti sa poti plange pentru a te descarca de umori si ganduri negre, cand locuiesti singur si iti doresti sa imparti aerul cu alt aer care se doreste impartit. Da, pana nu afli adevarul din spatele fiecarei dorinte personale speculezi pe marginea propriei putinte de a mirosi adevarul la care aspiri. Si este bine ca ne inselam adesea in aceste speculatii, altfel ar insemna sa repetam in viata, le nesfarsit, noi si noi experiente (T1: cand speri, T2: cand ceea ce ti se intampla este exact cum te asteptai sa fie inca din T1).

      Elementul surprizei face ca pana si lucrurile dorite sa aiba un iz de nou. Altfel, indraznesc sa spun, ne-am plictisi mai repede pana si de noi insine si de visele noastre. 

Meci: eu-viata. Scor: in final 1:0

provenit dintr-un initial si aparent 0:1.