RALUCA MIHĂILĂ

Calin este mai mereu mofluz, trist, inecat in ganduri tenebroase. Ce ii place cel mai mult la viata lui este cand se trezeste dimineata si isi aminteste ce a visat. Visul de azi dimineata insa a fost altfel: a visat ca nu mai are vise. Perspectiva l-a lasat mut si tocmai si-a dat seama ca de cateva ore sta in fata oglinzii.

si cum am trai daca nu ar trebui sa ne contrazicem cu Dumnezeu in fiecare zi?

The opposite of addiction is not sobriety. The opposite of addiction is connection.   *inspired by TedX

Imi doresc sa il intalnesc pe acela care ... nu s-a temut sa ramana singur pana acum, fiind convins in fiecare moment pentru ce o face, si cat l-ar putea costa sa nu.

ai de ales intre doua scenarii... desigur, mintea si inima ta tind inspre una dintre directii, insa "scorul' este foarte strans si departajarea nu se poate face decat apeland la subiectivitate. asa ca incerci sa te dai un pas inapoi, sa gandesti critic si sa elimini orice efect de halou...e riscant.   simti in fiecare secunda emotia celui care doreste sa i te alaturi ... uneori ai senzatia ca ar face aproape orice sa fie el cel castigator fara a fi biased in gandire, luciditatea iti spune ce iti doresti cu adevarat ... dar nu poti sa nu te intrebi: intr-un final nu ai dreptul si de ce nu, responsabilitatea fata de tine sa te indrepti inspre cel care iti arata ca te vrea mai mult?   desigur, este esential sa stii ce iti doresti si sa mergi in directia care sustine aceasta dorinta ... dar ce faci daca la final de drum auzi usa cum scartaie la fiecare deschidere?   nu este greu doar sa organizezi o campanie electorala ... ci si sa te dai cu toata increderea celu

Viata trece repede cand te fura peisajul. Am invatat acest lucru de la un mare om....

Descoperirea irationalitatilor mele de zi cu zi ma imping, fara un efort pe care sa il consider vreo secunda istovitor sau demotivant, inspre un studiu multidisciplinar al propriilor limite mentale. Este extraordinar sa simti ca ai mereu ceva nou de descoperit .. pentru ca lucrul cu mintea nu vad a cunoaste final. Poate doar in clipa ridicarii din ea. Ce ma intristeaza intrucatva, este faptul ca desi studiindu-ma si studiind in general, ma apropii de oameni intelegandu-i mai bine, in acelasi timp ridic intre mine si ei un zid empatic: un zid care inchipuie obstacolul de netrecut intre a vrea sa fii inteles de ceilalti si a prefera mai degraba ascunderea de ei. Lumea doar crede ca vrea sa fie inteleasa...asa ca cei care chiar ii inteleg pe ceilalti au datoria morala de a o face in mare liniste....pentru a nu deranja. Iar arta...o , arta! Sta in a intelege, ramanand detasat!

Dragostea este ca o stare febrila a creierului....este o faza, o etapa, o inflamatie care nauceste si provoaca halucinatii... Trece. Iubirea ... este ca o schimbare de metabolism: odata ce reactioneaza chimic cu tine te schimba pe loc. Si devii un alt compus, un alt element al universului. Ca sa evitam confuziile si mai ales riscul subiectivitatii, as directiona ceea ce consideram ca vine ca aport de la noi catre "celalalt" inspre o alta  sfera: ce a RESPECT-ului. Suntem ceea ce respectam. Cam atat am vrut sa spun.

Simt asa, o non-claustrofobie prin care am senzatia ca oriunde ma uit dau de aer. Parca se cocoata pe mine si ma ia prin invaluire tocmai pentru a ma face sa inteleg ca fara el nu se poate. Gata, dom'ne, am inteles...acum lasa-ma in pacea-mi anaeroba. Aerul ... S-a insinuat neinvitat si subtil in viata fiecaruia dintre noi ... Dar decisiv.

Fac parte din categoria celor care prefera sa trimita un sms decat sa puna mana pe telefon, dar si din grupul celor care se considera la adapost de sentimentul curent de alienare in randul celor care prefera mai degraba sa dea sms decat sa sune. Cum, ma intreb, de impac aceste extreme? Pai pentru ca mai cred in discutia fata in fata si libera, deschisa, constructiv combatanta si cu nesat in a da concluzii frumoase... ....si pentru ca sunt un om extrem de selectiv: ma intalnesc la discutii fata in fata cu foarte putini oameni. Din instinct de conservare si pentru a ma asigura ca nu risipesc mai mult din timpul meu decat sunt dispusa sa dau pe orisice-uri, tuturor celorlalti le dau sms-uri. E comod, si imi asigura linistea ca interlocutorul nu ma "tine de vorba" cand nu am dispozitia. O replica punctuala, eficienta, care cere raspuns clar ajunge. Cei care au cazut in patima lipsei de empatie si substanta in comunicare sunt cei fara filtru...ei dau sms in bloc, oricand, tu

Nope .. nimic din ce cautam, gasim, intelegem, vedem, simtim, mirosim, gustam sau validam nu ramane la noi ... Toate se pierd in negura lui "ieri" si lasa in urma iluzia unei "foste realitati". Si ca acestea nu au consistenta in timp, poate stim deja...sa nu uitam insa de imprejurarile care le nasc! Ori de cate ori ne dorim sa ne intoarcem ...intr-un moment...ar fi bine sa ne intrebam "de ce am face-o?". In definitiv am fost acolo deja... Singurul element pe care il purtam cu noi prin viata si care detine atributul de a PUTEA ramane neschimbat este atitudinea. Restul e praf.

Cand esuam este pentru ca nu ne pregatim cum trebuie visul, sau pentru ca .... nu avem visul potrivit? - how do you lie somebody to his face? - you have to know why you do it...and never forget the truth!

Confirmi ca este nevoie sa te retragi din clipa in care incepi sa te gandesti la asta...

valoarea este legata de valori! valoarea este legata de valori? valoarea este legata de valori.

De ani de zile iert...si acord altora circumstantele atenuante pe care mie insami nu mi le-as acorda in veci.... Si in tot acest timp de inalta conduita morala, ziceam eu, am considerat ca am un comportament ce denota o mare empatie, o si mai mare toleranta si o bunatate fara seaman. Nu este ea, insa, vocea unei mari condescendente in fata celor pe care nu ii consider demni de standardele pe care mi le impun mie insami? A nu lasa pe altii sa isi exprime scuzele, de mila clipei in care isi vor purta privirea in pamant de rusine nu este, oare, insemnul arogantei care nu are incredere in judecata celorlalti? Sa zabovim un pic, as recomanda, asupra resorturilor care ne indeamna sa facem altceva decat ceea ce credem ca facem

mici ! o sa ne placa :)

ramanem cate putin in fiecare loc in care am respirat, am privit, am iubit, am schimbat energie cu ceilalti, tot asa cum plecam din fiecare loc in care nu mai facem umbra, in care nu mai suntem de zarit, in care nu mai putem privi in ochi, mangaia ori ... intelege ...   absenta din locurile unde nu mai suntem poate fi compensata doar de ceea ce am lasat in urma noastra: imaginatia si memoria celorlalti, imaginatia si memoria locului.   acestea trecandu-mi prin minte, continui sa imi beau cafeaua ... si sa ma gandesc la faptul ca urmeaza sa plec de unde sunt ... spre noi imaginatii si imaginari. nu, nu suntem peste tot ... si nici macar printr-o extrapolare a multimii oamenilor care ne-au trecut calea si care la randul lor cunosc alti oameni care cunosc alti oameni care cunosc alti oameni ... nu putem spune ca ne transmitem intregului univers in portii mici. locuim doar (in) clipele in care lasam ceva in urma...momentele...ah, momentele, nu timpul! in trecerea timpului su

Adevarul este usor... Ce devine complicat este modul in care tinem sa il expunem...

Cum ar fi ca zidurile caselor noastre sa nu existe? Sa se intample toate cele la vedere, ca si cum nu am avea pereti si ... limite vizuale?   Am fi curiosi sa ne uitam la ce fac ceilalti? Pana cand? Ne-am purta nefiresc, la gandul ca suntem priviti? Pana cand? Nu ne-am mai putea ascunde... Pana cand? Pentru ca daca totul ajunge la vedere detaliile individuale se pierd ... si tot ce transformam in vizibil se retrage treptat si iremediabil din fata ochilor nostri.   Cum ar fi sa fim privati de intimitate filosofica a lumii?

Pe Dorobanti, la o sueta de Rusalii cu o florareasa: Ea: hai sa-ti faca mama un buchet frumos ca ziua de azi.... Eu: mai cumpara lumea flori, doamna? Ea: o, dar cum nu! Se tocmeste ei mult pana cumpara, dar de luat tot ia. Endeferent de motiv, le face bine. Eu: pai de ce? Ea: pai nu stii, domnita, cum e cu a doua fata a omului, sufletul: vezi pe fata lor care vine sa ia ca le place natura, si care vine ca sa se elibereze de o povara. Dar tot ia! Eu: si care negociaza mai bine? Ea: ca in viata: nu e nici o regula, domnita. Nu e nici o regula.

As organiza un simulator senzitiv pentru toti studentii la medicina sau doctorii practicanti. In functie de pacientii pe care ii trateaza sau de studiile la are iau parte, sa simta, pentru o perioada limitata in timp si spatiu, o farama din arsenalul de simturi cu care, dincolo de diagnostice, se dueleaza stiintific. Durerea nu apare in nici in manual de medicina. Dar n-ar strica sa reusim sa punem contextele pe masa.

astazi am trecut in viteza masinii pe langa o tanara care parea ca vrea sa se sinucida era urcata pe acoperisul unui bloc de 9 etaje si statea pe margine, cu picioarele atarnand in afara. se uita cand in stanga, cand in dreapta, cand inspre cer si isi legana picioarele liniste si pace la sol, insa, agitatie mare ... pietoni cu privirea blocata inspre acoperis, televiziuni, un echipaj de politie, salvare, circulatie oprita, blocaj in trafic, oameni panicosi cu mainile la gura. haos. intotdeauna cei care nu inteleg se panicheaza mai tare pentru ca pana si disperarea, daca apare, este un soi aparte de intelegere sper ca acea tanara sa gaseasca macar un motiv pentru a visa la o lume mai la locul ei decat momentul vascos care a indrumat-o pe bloc. asta daca nu s-a suit pentru a medita...pentru a fugi de lumea de la sol.

este incercarea de a-ti povesti tie ceva frumos o greseala? a trece printr-un moment in care ai facut intentionat pauza de la ratiune ... si ai empatizat putin cu universul emotiilor tale poate lasa urme adanci dar inchiderea experientei intr-o rama de peisaj impresionist alunga spleen-ul noptilor albe si te recalifica in fata ta insuti jos fiind, nu te poti uita decat in sus iar uneori, fara o poveste frumoasa, poate parea firesc sa inchizi ochii nestiind ca poti merge mai departe inramati-va momentele pe care nu le intelegeti sau pe care le doriti pierdute in negura vremii! si astfel le fini sati. desi slabiciunea este uneori mai puternica decat cea mai abitira forta, deseori se distruge la contactul cu baia de multime, de ochi, de analize ori judecati pastrati-i un loc pentru a se manifesta si pentru a va bucura clipele cu ce are ea mai frumos: pe voi prada voua.

Nu e niciodata usor sa scrii Te asezi, pur si simplu, in fata masinii de scris, iti tai o vena si sangerezi pe foaia de hartie un jurnalist

nu sunt de acord cu sensul expresiei folosite in limba engleza pentru "timp liber": spare time . un prim sens este acela de timp de rezerva, insa ducand rationamentul mai departe ma pot gandi la "timp disponibil", "timp negociabil" (in sensul unei monede de schimb), "timp neocupat", "timp la dispozitie", consumabil! expresiile care fac apel la acest adjectiv (de tipul spare wheel, spare tyre ) indica solutia de back up pentru o situatie data. cum, sustin eu, sa ne gandim la timpul liber, adica la acel timp nerezervat pentru altii, ca la o multime de momente oricand deturnabile de la ceea ce pot fi, spre ceea ce, din pacate, ajung sa fie? cum?

Decizia asupra unui lucru pe care ti-l doresti dar nu iti este clar daca ai si nevoie de el...si nici dorinta nu stii daca e una trainica, ori o volbura care mistuie tot...in "acum". Prima data e cel mai greu. Uneori prima data decanteaza dorinta de nevoi, si intre dorinte, pe cele mai aprige de cele de moment. Mai bine te complici decat sa te complaci. Actiunea face lumina. Dar pentru asta, pentru a-ti acorda privilegiul de a ajunge pe muchia momentului care justifica intr-atat de voluptuos o actiune demult cantarita, e nevoie ca vrajba emotiilor sa fie suficient de puternica incat sa simti in cinci moduri diferite de ce te privezi daca nu , dar intr-atat de slaba incat sa stii ca e doar un mobil pentru ceva mai inalt, daca da . Iar ceva-ul mai inalt trebuie sa fii TU.

Oamenii-leguma, nefericitii sedati din ospiciile de psihiatrie, cei fara de miscare in lumea ratiunii asa cum vrem noi sa o intelegem ... Desi aparent absenti din lumea noastra, totusi la limita mortii sufocante reactioneaza instinctiv, si se revolta, incearca sa razbeasca, sa traiasca. Apeland la origini, intorcandu-se la reactiile prime, devin ca noi. Si noi devenim ei. Suntem uniti prin ... puterea Sursei. Un asfel de sedare o reprezinta mal-educatia in marea ei majoritate... Tratament zilnic in doze mici si (aproape) sigure. In ciuda lucrurilor pe care le-am primit cu palnia si care in timp au apucat sa se osifice, exista momente in care ne ridicam deasupra celor educate, prin propria-ne experienta, si reactionam. Pe fond de spasme atitudinale ne instalam cortul pe o calmitate care in sfarsit "intelege". Si prin care multumim putinilor adevarati dascali care, in sine, au fost experiente de neuitat, si invatam ca ii putem refuza metodic pe toti ceilalti. Si menghina disp

fericirea este pentru oameni incapatanati ... pentru oamenii care nu renunta usor. cand ti se pare prea greu sa mergi mai departe aminteste-ti de ce ai inceput sunt doua fraze citite azi pe internet sub o forma aproximativa - le-am modificat putin pentru ca in varianta originala se facea referire la cuplu, adica la o situatie specifica ;) da, cred in ideile astea. nu cred in incrancenare fara noima si in obedienta imberba in fata scopului, dar cred cu tarie in efort sustinut si in motivatie!

liber si neinsotit sau acompaniat in slabiciuni impartasite? simt dragostea ca pe o forta care ne poate da un soi de sens ... insa unul cumva autosuficient, pentru ca daca sentimentul este impartasit, nu reclama intrebari prea multe. in nici un moment in care am iubit nu am intrebat "de ce?", "cum?" ...  imi era de ajuns profunzimea emotiei. ori in afara acestor momente indeletnicirile mele s-au invartit tocmai in jurul acestor intrebari unele din ele cred ca veneau inspre mine cumva retroactiv: "ne-ai lasat de izbeliste atata timp ... uite, noi am ramas aici si nu renuntam la tine". daca ar fi sa aleg intre iubire si luciditate, nu stiu ce cale as urma as sti, insa, ca dintr-o lasitate inteleapta as lasa lucrurile sa mearga de la sine convinsa fiind ca voi trece alternativ prin ambele cred ca as alege luciditatea. singuratatea este mai greu de asumat ca punct de pornire decat este de suportat pierderea ca destinatie inevitabila

in ciuda momentelor de slabiciune pentru care multumesc umil, sunt cel mai puternic om pe care incerc sa il cunosc. si pentru asta ma bag in seama, ma ascult, imi tai macaroana, imi ridic mingi la fileu, incerc sa fac si fac in asa fel incat sa incerc, urlu si apoi ma mangai, ma arunc in gol si alteori imi creez conditii de trai in puf toate pe un fond tonal potrivit  pentru ca fara fundal si/sau fundament, te naruiesti chiar inaintea imprejurului tau