RALUCA MIHĂILĂ

stii cum e ca tristetea si sursele ei sa te atraga precum magnetul atrage magnetul? si stii cum e sa te retragi din fata acestei tentatii precum dracul evita tamaia? ei bine, daca nu stii nici una, nici alta, sarac cu duhul si cu mintea odihnita emotional se zice ca esti daca o stii doar pe prima si nu o intelegi pe a doua, se numeste ca esti, spre indeplinirea propriei doleante, nihilist cu tendinte de autoanihilare daca le stii pe ambele, atunci te numesti "pasibil de a nega negarea"

Inainte (sau dupa?) si dupa (sau inainte?) naut, avocado, fructe si samburi       Hmmm...cum judeci cel mai corect un om? Pornind de la nehotararile si intrebarile de inceput si ajungand la forma lui finala, convergenta, slefuita si compacta, sau pornind de la multitudinea de lucruri si experiente cu care vine in contact si ajungand la un final reprezentat de principiile si scopurile in viata decantate si strict identificabile?        De la ingrediente la produs final sau de la intreg la parti componente?        Unii ar opina ca nu se cade sa judeci oamenii :) Cu ei nu am ce vorbi.       In mod cert insa, conteaza foarte mult unghiul din care privesti lucrurile.

     Aceasta afirmatie* "Unica mediocritate injustificabila e mediocritatea iluziilor" lasa a se intelege ca mediocritatea vietii de zi cu zi este nu doar acceptabila ci si justificata(bila). Dar stau sa ma intreb: daca traiesti mediocru, cum poti inova atingand iluzii inalte?     Chiar daca iluziile presupun trecerea (iluzorie sau nu) dincolo de propria conditie - deci automat aspirarea la un nivel mai inalt decat prezenta stare de fapt- afirmatia nu poate fi adevarata decat daca termenul "mediocritate" este folosit cu sensul involutiv de mai jos: "Unica mediocritate injustificabila e iluzia inferioara realitatii".       Care, intr-adevar, este aproape o axioma si deci not cool :) * O.Paler

      Ce a fost prima data: simplul - ulterior complicat pentru a ne justifica superioritatea de rasa - sau complexul - ulterior simplificat pentru a aduce cogniscibilitatea universului la un numitor comun cu nivelul de intelegere al primatelor?       Ce este mai la indemana, sa faci ceva simplu sa para complicat, sau sa faci ceva complicat sa para simplu?       Consider ca ambele sunt posibile, dar cel mai rentabil si cel mai aproape de adevarul suprem cel mai putin subiectiv este sa mergi de la complex la simplu. Pentru ca esentele tari se ascund in lucrurile de baza, si nici un lucru esential nu este complicat.

      Sunt convinsa ca daca sau atunci cand voi decide sa plec din tara, va fi o decizi de impuls, nicidecum una indelung programata.      Ceva cam la modul "Ceva nu e bine. Punct si de la capat: ce-mi trebuie pentru o viata normala: un personaj uman cu care s-o traiesc, confort material si viza. Checked, checked, to do".      Si cel mai probabil va proveni din sentimentul autosuficientei de neam. Si dintr-un pur si simplu fizic demonstrabil preaplin.       Pana atunci, dintr-o crasa lipsa de motivare pentru o astfel de actiune, imi pastrez la cote enervant de mari perfectionismul si patriotismul destrabalate si la cote infinitezimale dorinta de a umbla pe coclauri dupa covrigi in coada de caine. 

make a silent appeal to the Supreme Court :)

just being perfectly imperfect

cred ca cei care reusesc sa se sinucida primesc de la Dumnezeu mesajul: oricum traiai degeaba! iar cei care nu reusesc asta primesc un alt mesaj: potoleste-te cu prostiile!

Cata singuratate cand simti ca nu mai rezonezi la ce iti ofera viata pe tava, cand absolut nimic nu te mai surprinde placut si nu te mai face sa tresari a surpriza. Fie ca placuta, fie ca ne. Si cata singuratate cand nimeni nu te mai face sa te miri, nu te mai surprinde nicicum. Si nicicand. Te intrebi, retoric "alo, oameni, ce trebuie sa faci aici pentru niste microexpresii faciale?" si raspuns, ala io, ala io. Da, lipsa unei complicitati emotive naste goluri. 

      Cat adevar sa se ascunda oare in formularile de tip "nu fa promisiuni cand esti fericit" sau "nu lua decizii cand esti deprimat"? Ma intreb serios asta pentru ca am venit in contact cu oameni de toate categoriile care dintr-un motiv sau altul s-au aflat in circumstante decizionale pe care un om obisnuit le-ar numi extreme: deprimare cronica, frica de moarte, fericire cronica (rezultata din deficiente neuronale si endocrine), un proaspat esec personal, fiorul dragostei adolescentine si altele, stari care da, ridica un semn de intrebare din punct de vedere emotiv.       Daca un acelasi om ar trece la momente diferite de timp* prin toate aceste stari si ar trebui sa ia o decizie cu pivire la ceva anume, oare decizia ar fi aceeasi de fiecare data? Evident ca nu. De ce? Psihologii motiveaza, in linii mari si dincolo de predispozitii genetice de tip "pesimist", "fatalist" etc, prin perspectiva fata de viata pe care ti-o da starea de spirit de

Pe scurt, as spune ca in societatea zilelor noastre esti: - ori parte a unei caste in care indiferent de domeniu, concurenta iti devine principiu de viata - ori aspirant la o casta (care, cum altfel, are circuit inchis) - ori doritor de a fi altfel decat toti ceilalti Cu alte cuvinte, esti fie un trist care ignora lucrurile esentiale in viata, fie un trist care isi doreste sa fie cu masele pentru a simti ca doar atunci conteaza, fie un salbatic spalato-educat. Restul, normalii care se apreciaza pe ei si pe cei din jur asa cum sunt, sunt rarisimi si foarte bine ascunsi. Ignoranta si orgoliul ne-au facut demult, cred eu, sa nu mai fim oameni decat prin specificitatea fizica de rasa. In rest incepem sa ne apropiem fie de plante, fie de animale salbatice, fie de taratoare de desert. De la caz la caz.

      Se poate interpreta un act sinucigas drept un strigat de ajutor sau mai degraba drept o renuntare? Sa fie oare acest mod abrupt de a te autoinfrunta o luare in piept a vietii si un complice "sunt sigura ca ne putem intelege" sau un dureros "te-am primit cu sufletul deschis dar mi-ai frant inima"?         Cred ca ar fi interesant de centralizat parerile unui preot, ale unui psiholog, psihiatru, doctor, ale unei femei, unui barbat si unui copil. Am fi cu siguranta surprinsi.

Care este nivelul optim al IQ-ului pentru a fi fericit?

      Azi de dimineata TV-ul ne informa asupra unui omor "deosebit" care a avut loc intr-o biserica dintr-un oras romanesc si caruia i-a cazut victima un preot. La momentul primei difuzari a stirii inca se cautau indicii asupra psihopatologiei celui care si-a indreptat demonii INTR-O BISERICA asupra unui preot.       Dupa interventii in direct ale psihologilor, politiei locale si a altor cativa bagatori de seama care o asimilau si pe reporterita care investiga in direct cazul, am stat si m-am intrebat in cel mai serios mod cu putinta, gandindu-ma la fata bisericeasca proaspat cazuta victima unui necunoscut suparat: oare iubirea lui Dumnezeu se masoara si prin modul in care ne regizeaza iesirea din viata?

ciudat sau nu, dar constatator: uneori oamenii evolueaza cum nu te astepti. diferit si nu pentru ca te-ai inselat asupra lor, nici pentru ca au fost ei imprevizibili ci doar pentru ca au ales alte lucruri decat ai fi ales tu pentru ei nu mai bune, nu mai rele da, e in natura noastra sa incercam sa anticipam destine care nu ne privesc doar pentru ca se gaseste mereu cineva care sa "para genul care..."

Bucurestiul respira miros de tei. La fiecare pas. Atat de puternic incat poti face ceai din aer.

din anumite puncte de vedere, nimic mai nociv decat surogatele. nu fac decat sa te amageasca in credinta ca ai parte de original, cu marele risc de a nu-l mai recunoaste atunci cand iti apare in fata ochilor. cumplita minciuna antropologic setata in gena umana si ascunsa sub umbrela lui "totul se educa". exista momente in viata in care treci dintr-o stare de agregare in alta. a nu se intelege ca te schimbi, ci doar ca devii mai mult acelasi. si cel aparent nou, care alege de buna voie sa lase in urma un alt stil de viata, rememoreaza periodic, ca si cum s-ar intampla aievea, franturi din "alter-ego" ca si cum isi doreste sa ii permita sa mijeasca putin in prezentul din care a fost expulzat. ca si cum deschizi fereastra in speranta ca cine asteapta la usa va cauta, la un moment dat, alternative pentru a te patrunde. ca si cum visezi la ceva ce ai decis (argumentat) sa nu-ti doresti. ca si cum nu te asculti pe tine. ca si cum iti lasi capul sa isi faca

Ieri a plouat. Dar nu oricum, ci in stilul "in doua secunde sub umbrela te uzi"-plouat. Mergeam pe strada si de la o secunda la alta a inceput sa toarne, eu fiind la o distanta de aproximativ doua sute de metri de casa. Nu a durat mai mult de un minut pentru a simti cum ploaia a patruns prin cizme, fusta, ciorapi, haina, bluza, tot; mergeam, practic, prin apa, fiecare pas transformandu-se intr-o clampaiala enervanta. Din cauza vantului si a unei spite desprinse in prealabil, umbrela s-a rupt asa ca o tineam deschisa mai mult de forma. Am renuntat insa la ideea, poate, fireasca, de a ma adaposti pana se va  mai linisti "viitura" pentru ca nu am considerat ca are sens sa stau degeaba in ploaie si frig riscand o raceala de toata frumusetea. Incepand cu momentul in care am simtit ploaia pe tot corpul iar fusta, sub greutatea apei de care era imbibata, aproape ma impiedica sa inaintez si chiar ameninta sa cada de pe mine :), m-a napadit un puternic sentiment de impacar

pentru momentele in care tu insuti nu iti esti o ancora suficienta, ca nu poti fi 24/7, nu?, cum faci sa iti umpli mai bine programul de socoteli cu viata: te ancorezi in lucrurile care par stabile, in natura care nu piere, intr-un om in care ai incredere sau intr-unul proaspat cunoscut? Ce te face sa mergi mai departe, previzibilul, sentimentul de siguranta sau noul?

culorile pot lua nastere in cele mai ciudate ipostaze alb-negru

"dont speak unless you can improve on silence"

autosugestia existentei a cel putin a unui argument coerent si veridic pentru o actiune duce la desarvasire unele dintre cele mai stupide fapte. Doar pentru ca se aplica principiul "am o justificare".

reality isn't a particular good guide for human happiness choose your frame of reference and the perceived value and, therefore, the actual value is completely transformed.  this is what should be done if someone has to take a huge bottle of 100 pills: give them 60 blue pills and 40 red pills and tell them to take the blue ones first. the chance for people to get to the end is much greater when there is a milestone somewhere in the middle. once you have a very, very large budget, you actually look for expensive things to spend it on. what is wrong with placebo pills? they are the perfect pills: they do not cost any money, they make an incredible work, they do not have side effect and if they do, they are imaginary anyway so you can ignore them if something's worth guarding then it's something worth stealing. when you want people to become curious about something they think they don't like, pay guards and specifically tell them to not guard it very

      (Poate) primul lucru pe care l-as face ar fi sa infiintez o comisie interdisciplinara pe care as denumi-o "ALTERNATIVE. Mostra gratuita" alcatuita din cate doi psihologi, fizicieni, economisti, constructori, chimisti, matematicieni, PR-isti, IT-isti, doctori, ingineri tehnici. Rolul acestei comisii ar fi ca la fiecare initiativa legislativa facuta in parlament, respectiv la fiecare problema stringenta si fara aparenta solutie sa detaseze in tara un echipaj local (preexistent in fiecare judet si format dintr-o echipa din cate un profesionist din categoriile amintite mai sus) care sa monitorizeze timp de 72 de ore reactiile si feedback-urile la intrebarea "ce credeti ca trebuie facut pentru ....?" ale pacientilor internati in spitalele de psihiatrie din tara. As centraliza datele, as cere analiza lor de catre expertii amintiti si as trage concluziile.        Daca intr-un an nu ar veni din teritoriu nici o solutie alternativa la cele clasice, as desfiinta co

...si ramai acolo cu privirea (cu grija sa nu te-mpiedici de viata)

cred (si) in oamenii care nu cred in nimic pentru ca desi par a nu avea motive sa nimic , totusi mereu ceva. asa cum nu intotdeauna stiu cum dar cel putin stiu ca de un de-aia.

      Imi plac oamenii care nu stiu ce vor de la viata dintr-un singur motiv: au o mimica ce transmite efort neuronal. Sunt oameni pe care ii prinzi in procesul intens si crunt al gandirii* (ce poate fi mai dur, cateodata, decat sa iei o decizie?), ii prinzi intr-un intermezzo al vietii lor care incearca sa le defineasca si apoi sa le confirme constantele in viata, sa le ancoreze fiinta de un tel.  "vreau sa stiu ce caut in viata mea" "vreau sa stiu ce imi pot dori de la viata" "vreau sa stiu ce pot face cu mine si cu voi si cu viata dintre" "vreau sa inteleg cum e cu scopurile - vin sau mi le fac eu?" Asta vad scris pe fetele multor oameni care screm o decizie, o solutie, un raspuns coerent, un gand conclusiv.  aprinzandu-si mijloacele pentru un scop intens       Poate fi de-a dreptul fascinant sa observi cum altii isi decid soarta - si de ce ajung la concluziile la care ajung - mai ales daca o fac in fata ta. Practic as

      Oare trebuie sa fii cercetator pentru a nu te face sa te opresti din experimentat nici macar o minima intuitie ca experimentul ar iesi prost si nicidecum util lumii, sau este suficient sa fii un om pentru care ramane mai importanta posibilitatea (nu probabilitatea!) ca din ceva absurd sa iasa ceva probabil?       Si eu recunosc faptul ca de multe ori aleg sa ma conving singura de cate un lucru, desi mi se recomanda sa nu o fac spunandu-mi-se chiar si etapele prin care o sa trec daca incerc. Etape care de multe ori se succed intocmai. Dar de la "de multe ori" pana la "intotdeauna" exista un spatiu viran pe care mintea mea spune ca trebuie sa se insamanteze empirisme. nici un copil nu va intrece in curiozitate un adult, deoarece curiozitatea sa nu are scop.

Stiti mamaligile acelea de oameni* care la prima atentie pe care le-o arata un anume cineva pica in plasa, in bot si in fund, pentru ca ulterior sa realizeze monumentala diferenta care ii separa, sa aiba ce sa-si reproseze siesi, sa-si ceara inapoi clipele si in final sa ramana pe minus si cu "fonduri insuficiente"? Mda, noua, mamaligilor, nu ne e usor sa traim cu noi in fiecare zi mai ales pentru ca sunt greseli din care, daca esti omul care simti ca traiesti doar cand simturile fac echilibristica in si cu tine, nu trebuie sa inveti ;) Doar dupa ce te loveste frontal cine trebuie realizezi de ce nu a mers cu nimeni altcineva si de ce lovitura la impact, pana atunci, se "invinetea" ... *pe care niste sondari psiho-pupu le-ar interpreta drept persoane in cautare de confirmari si atentie de la publicul larg. discutabil, daca ma intrebati pe mine.

Mi se pare nu doar frumos si linistitor, cat mai degraba extrem de reconfortant sa simti ca indiferent de modul in care te-ai exprima la un moment dat - fie ca ai o zi buna, o zi proasta, o zi foarte proasta sau o zi perfecta - sa fii interpretata exact in modul in care intentionezi de fapt sa transmiti mesajul. Este chiar magulitor sa simti ca exista persoane care te stiu atat de bine si care iti ofera neconditionat rabdare intr-atat incat sa iti banuiasca tonul pe care vrei sa il ai dar pe care, din cauza grijilor, apasarilor, nervilor sau a faptului ca oamenii au doi ochi :), il uiti pe undeva pe drum. Sa fie oameni care sa puna pret pe mesaj mai mult decat pe forma in care el este adus in vedere, stiindu-te pe tine si stiind de asemenea ca uneori tonul, ca vehicul al gandurilor noastre, nu este mereu in aliniamentul emotiv al continutului ideatic. Sa fie oameni care sa te "citeasca" si sa te asculte cu un disclaimer de vreme rea. Un frumos exemplu al sufletel