RALUCA MIHĂILĂ

cum vine asta "oare ce sa fac in weekend ca sa imi incarc bateriile"? pai daca weekendurile exista ca sa ne pregatim pentru a ne goli bateriile, atunci cred ca suntem in pericolul de a uita ca meritam sa meritam si, mai ales, sa fim. orice munca ce poate fi comparata cu descarcarea bateriilor telefoanelor si laptop-urilor este un exces laborios non-contributoriu. a "munci" la ceva care iti place sau la care ai talent nu te lasa niciodata sleit de puteri sau doritor sa "zaci" in acelea dintre zile in care ar trebui sa te bucuri ca in toate celelalte ai facut ceva cu sens.

be alone. eat alone. take yourself on dates. sleep alone. in the midst of this you will learn about yourself. you will grow. you will figure out what inspires you. you will curate your own dreams, your own beliefs, your own stunning clarity. and when you do meet the person who makes your cells dance, you will be sure of it, because you are sure of yourself. Bianca Sparacino

Daca as aniversa doar anii in care împlinesc o vârstă impara (ca sa nu-mi ofer buchete cu un număr par de flori), atunci m-aș serba din doi in doi ani. Daca as fi fost născută pe 29 februarie, m-aș sarbatori din patru in patru ani. Dar eu m-am trezit aniversandu-ma anual. Așa am ales eu, văzând ce se întâmplă în jurul meu. Și cred că voi merge dincolo de ce vad pe la ceilalți ... și voi incepe sa mă serbez  in fiecare zi. Așa zic eu că ar fi bine pentru mine, deci și pentru toți cei care mă cunosc indreaproape.

Mi-a crăpat laptopul. Pur și simplu. Nu mai trage. E că magarul ăla așezat în mijlocul drumului și care se uită la tine a "eu de aici nu mă mai mișc". Pentru că încărcarea neuronala din perioada aceasta mă solicita prea mult incât să mă delectez citind, prefer sa caut filme, documentare despre nimic. Așa că am redescoperit telecomanda televizorului, îngropată adânc și de foarte multi ani  intre pernele canapelei. Soc și groaza: nu mai pot pune nimic "pe pauza" sau pe " da un pic înapoi!". Adică ... trebuie sa fiu atenta de la început , ca și când viața și-a sistat "second chance mode" si ma obliga sa casc ochii deja  de la prima vizionare.

ce fel de demers este iubirea? o initiativa antreprenoriala, un sambure de freelancing sau este mai degraba un cumul de demersuri corporatiste?  mă bate gândul in a crede că iubirea nu e un demers, ci o inițiativă involuntară care ajunge sa te conduca, daca o lași. in aceste condiții, tind sa cred că vorbim de o manifestare a unei  laturi a imaginației noastre facilitate de un dezechilibru chimico-fizic : iubim în măsura în care putem să ne cream realități  paralele.  sa ne recreăm pe noi înșine. și sa cream. punct.  in antreprenoriat știi cui te adresezi. Asta nu e iubire.  in corporații vrei profit. Nici asta nu-i iubire. așa că ... freelancing it is: stii ce ai de oferit, doar că aștepți să afli cui. 

Be better than I am ... ... because you'll need me to be better than you are!

ma intreb care este verbul cel mai potrivit pentru alaturarea cu "a iubi", el insusi un verb. a iubi este ... a iubi devine ... a iubi inseamna ... a iubi duce la ... a iubi te face ... a iubi vine când... nu imi place nici una dintre constructii pentru ca de fapt "a iubi" nu cere explicatii, alaturari, conjugari ... cred ca mai degraba isi cere timpul corect si dreptul de a se intampla la timp. asa ca recomand mai degraba constructia "Iubeste!"

eu m-am cam saturat de "totul e in tine", "puterea e in sufletul tau", "stapaneste-ti mintea ca sa nu ajunga ea sa te stapaneasca", "tu esti singurul tau stapan" si alte sforaieli sinistre la moda. va rog frumos, voi astia care simtiti sa predicati ce invatati pe la workshop-urile negociate la volum, opriti-va la usa si dincolo de geamurile casutei mele! mi-e dor cateodata de "mai stai si tu locului, nu mai topai atat!" de "hai, nu fi suparata, o sa fie bine" de "mai, fata, nu te mai sui pe mobila!" sau de "nu mai scrie cu creta pe mobila!" de "da-o incolo, ca nu se opreste lumea daca nu te duci" de "asta e, ai luat 4 - nu stie profesoara aia nimic despre tine, nu o lua personal" si uneori chiar si de comodul "timpul le rezolva pe toate". erau sfaturi mai sane decat disruptivele "think out of the box"-uri de acum. sub indemnul relaxarii punem o presiune...

ii stiti pe aceia dintre parinti care spun despre copilasii lor "copilul meu este special" si apoi continua cu "stiu ca si ceilalti spun asta, dar copilul meu chiar este special"? "aceia" dintre parinti inseamna, de fapt, aproape toti ! ei bine, este de-a dreptul naucitor cand, in calitate de observator al finetii si gingasiei legaturilor de sange, constati ca unii dintre parinti chiar au dreptate cand fac remarca asta. restul? raman parintii clasici care nu pot decat sa isi vada copiii ca fiind speciali.

Persist until something happens! Inceteaza să mai pleci și vei ajunge! Am dat de ele azi. Tocmai azi.

De ce ajung oamenii să se uite in gol? Pentru că nu mai pot focusa.

sau despre iesirea din transa  Cred ca ce avem de facut in viata nu este deloc usor ... dar este cu siguranta simplu. Mecanismul este de regula acelasi de fiecare data: intuitia ne spune, creierul se opune. Sau invers. Un soi de knowledge-action gap : stim ce avem de facut, dar "mai greu este sa ne punem in starea de a-l face"*: avem la indemana toate metodele posibile pentru a face orice si cu toate astea ne gandim, ne razgandim, analizam, cadem in introspectie si procrastinam. Nu mai ajungem sa ne apucam pentru ca ne pierdem in capul nostru. Avem in creier un aliat redutabil in lupta cu noi insine, dar care desi ne ofera un suport incontestabil in situatii limita sau decizii de capatai, ne si mutileaza subtil vointa prin apel la autoamagire. Ce isi doreste creierul de la noi este sa o luam usor, sa gandim lucrurile sistematic, sa ne organizam in tipare comportamentale si de gandire, sa luam ca atare in detrimentul analizei, sa ne adaptam cu minim de efort, daca...

- ce greu imi citesti mesajele! - nu ti le citesc greu ... dar faceam ceva! in plus, au trecut 8 minute! - e mult. - si tu esti posesiv. - iti displace? - da - pe o scara de la 1 la 10, cat de mult? - 3,24 - deci iti place - de fapt imi place, da. dar cu limite. - esti un pic ciudata ... sigur, esti ciudatica mea, dar ramai ciudata - sunt editie limitata, nu ciudata. - editia mea limitata! - da - si totusi ... - da, stiu ... cred ca trebuie sa ne gandim propriul sfert academic. - de acord. propun sa nu ne lasam sa intarziem mai mult decat "acum", sa ne luam ca reper "intotdeauna impreuna" si sa ne ferim de "niciodata"-uri. - imi place ca ne pastrezi in zone discutabile si echilibrate - ce vrei? imi inspiri limitele. plus ca nu e nimic discutabil in ceea ce ne priveste. - "nimic", "intotdeauna", "niciodata" - da, ce? - loc de nuante? - nu, niciodata. - asta e un fel de "esti superstitios?" / ...

- am făcut asta pentru că trec prin lucruri foarte greu de dus. Și îmi pare rău. - și când ar trebui, atunci, sa am încredere în judecata ta? Când totul merge perfect?

- trezirea-mi de azi a fost una foarte brusca ... aproape ca a fost trezire la realitate - de ce? ce s-a intamplat? - pai m-am trezit in timp ce suna la sonerie ... - cine era? - ... si m-am speriat. Visam, cred, ceva frumos si brusc am iesit din poveste. Nu stiu cine era, nu se vedea nimic pe vizor si nu am deschis. Eram dezbracata si mi-era lene sa ma imbrac. - crezi ca a fost un accident? Poate ti s-a parut. - nu mi s-a parut. Dupa cateva minute m-am mai uitat pe vizor pentru ca am auzit batai in usa vecinei de vizavi. - i-a deschis? - nu. Si pe individ nu l-am vazut decat din spate. Era infofolit de iarna. - te-a speriat? - deloc. adica m-a speriat soneria care m-a trezit, dar nu el. - dar la ce te-a facut sa te gandesti? - la inadaptare si superficialitate. - iti suna unul la usa, te trezeste din somn si tu ajungi la inadaptare? - da. ce, nu e logic? - e posibil sa imi scape, totusi, ceva ... dar am rabdare daca imi explici. - aseara ii povesteam despre un nou con...