Depresie antepartum
In timp ce tot mai multe advertoriale si mesaje publicitare ne inseamna la gandirea pozitiva, depresia prolifereaza spre noi cote record.
Dupa boli cardio vasculare si cancer, depresia este si ea o vedeta aflata pe buzele tuturor. De ce? Pentru ca prolifereaza cum nu cred ca a anticipat vreunul din promotorii modernizarii la care am ajuns azi. Conform Asociatiei Psihologilor Atestati in Romania si World Health Organization, peste 125 de milioane de oameni din lumea sufera de depresie, iar la nivel de an se vand aproximativ 10.000 de tone de tranchilizante pentru ameliorarea starilor depresive si se sinucid 800.000 de oameni.
US National Library of Medicine National Institute of Health au dovedit prin propriile cercetari ca pe masura ce ritmul de viata se accelereaza si conditiile de viata se imbunatatesc*, creste si rata incidentei depresiei.
Pentru o rapida vedere panoramica, haideti sa ne uitam un pic la rata sinuciderilor la nivel mondial si sa ne intrebam oare de ce nepalezii sunt cu mult mai veseli decat suedezii.
Sigur ca aici am putea opina ca in tarile sarace oamenii nu mai apuca sa se sinucida pentru ca ori mor de inanitie ori sunt ucisi, dar problema nu este de fapt deloc aici! Ci in faptul ca nu ne ajunge modernitatea pe care ne-o construim, ca ne cladim o iluzie pe care nu o mai putem infrana, ca ne impinge spre a ne dori sa iesim din ea, ca devine o povara prea grea, ca nu ne mai putem opri din ce am inceput si cel mai important, ca o facem cu zambetul blocat pe buze si ahtiati de ultimul model din gadget-ul X!
Regula utilitatii din economie isi arata adevarul si aici: utilitatea unui lucru scade pe masura cresterii consumului. Cu cat consumi mai mult dintr-un produs, cu atat produsul respectiv nu isi va mai arata valoarea si importanta pentru consumator - va deveni cel mult "un dat" zilnic, un "ceva" nici-macar-observabil. Sau și mai și, va aduce dez-utilitate si va deveni o sursa de stres și de nefericire.
In cadrul fenomenului pe care eu il numesc animalizare urbana isi are locul si manifestarea depresiei, un aspect care a ajuns profitabil-exploatabil la ambele capete ale sale: si la antrenarea gandirii pozitive, si la trecerea peste starea de depresie.
Si cel mai pervers lucru din acest lant trofic este ca cele doua extreme se autointretin.
(suna cunoscut principiul conform caruia cine creeaza virusul devine ulterior salvator prin antivirus?)
Explic: pe de o parte, odata ce te ambitionezi sa crezi ca totul e lapte si miere si fiecare nereusita este presarata cu zahar praf care de fapt face acreala sa para dulce, ajungi un alienat cu acte in regula intrucat iti dai acordul pentru a-ti pierde busola. Acreala ramane acreala.
Pe de alta parte, odata iesit din depresie prin medicamentatie si terapie, te expui efectelor secundare date de lipsa de adaptare la o viata care te-a adus acolo in prima faza. Una e sa iesi din starea inerta pentru a nu muri si alta e sa iesi din ea pentru a trai. Una e sa numeri anii care ti-au mai ramas, alta e sa ii faci sa conteze. Una e sa simti ca tu contezi, alta e sa crezi ca universul te merita altfel.
Sigur ca exista terapii asistate care isi fac treaba si, cu sau fara un efort financiar considerabil, te aduc la liman. Dar riscul derapajelor este, cred eu, imens, cu atat mai mult cu cat azi este la moda sa te ajuti singur.
Si la fel cum ne administram singuri antibiotice la prima raceala tot asa ne autoadministram dezvoltare personala dimineata, la pranz si seara. Ne vindem gogosi, invatam despre efectul placebo si cand ne uitam in oglinda ajungem sa credem ca vedem ce ne dorim sa vedem.
Dupa boli cardio vasculare si cancer, depresia este si ea o vedeta aflata pe buzele tuturor. De ce? Pentru ca prolifereaza cum nu cred ca a anticipat vreunul din promotorii modernizarii la care am ajuns azi. Conform Asociatiei Psihologilor Atestati in Romania si World Health Organization, peste 125 de milioane de oameni din lumea sufera de depresie, iar la nivel de an se vand aproximativ 10.000 de tone de tranchilizante pentru ameliorarea starilor depresive si se sinucid 800.000 de oameni.
US National Library of Medicine National Institute of Health au dovedit prin propriile cercetari ca pe masura ce ritmul de viata se accelereaza si conditiile de viata se imbunatatesc*, creste si rata incidentei depresiei.
Pentru o rapida vedere panoramica, haideti sa ne uitam un pic la rata sinuciderilor la nivel mondial si sa ne intrebam oare de ce nepalezii sunt cu mult mai veseli decat suedezii.
 |
Regula utilitatii din economie isi arata adevarul si aici: utilitatea unui lucru scade pe masura cresterii consumului. Cu cat consumi mai mult dintr-un produs, cu atat produsul respectiv nu isi va mai arata valoarea si importanta pentru consumator - va deveni cel mult "un dat" zilnic, un "ceva" nici-macar-observabil. Sau și mai și, va aduce dez-utilitate si va deveni o sursa de stres și de nefericire.
In cadrul fenomenului pe care eu il numesc animalizare urbana isi are locul si manifestarea depresiei, un aspect care a ajuns profitabil-exploatabil la ambele capete ale sale: si la antrenarea gandirii pozitive, si la trecerea peste starea de depresie.
Si cel mai pervers lucru din acest lant trofic este ca cele doua extreme se autointretin.
(suna cunoscut principiul conform caruia cine creeaza virusul devine ulterior salvator prin antivirus?)
Explic: pe de o parte, odata ce te ambitionezi sa crezi ca totul e lapte si miere si fiecare nereusita este presarata cu zahar praf care de fapt face acreala sa para dulce, ajungi un alienat cu acte in regula intrucat iti dai acordul pentru a-ti pierde busola. Acreala ramane acreala.
Pe de alta parte, odata iesit din depresie prin medicamentatie si terapie, te expui efectelor secundare date de lipsa de adaptare la o viata care te-a adus acolo in prima faza. Una e sa iesi din starea inerta pentru a nu muri si alta e sa iesi din ea pentru a trai. Una e sa numeri anii care ti-au mai ramas, alta e sa ii faci sa conteze. Una e sa simti ca tu contezi, alta e sa crezi ca universul te merita altfel.
Sigur ca exista terapii asistate care isi fac treaba si, cu sau fara un efort financiar considerabil, te aduc la liman. Dar riscul derapajelor este, cred eu, imens, cu atat mai mult cu cat azi este la moda sa te ajuti singur.
Si la fel cum ne administram singuri antibiotice la prima raceala tot asa ne autoadministram dezvoltare personala dimineata, la pranz si seara. Ne vindem gogosi, invatam despre efectul placebo si cand ne uitam in oglinda ajungem sa credem ca vedem ce ne dorim sa vedem.
Iata, putem si sa aflam singuri de aici daca suntem sau nu deprimati!
Doar un alt produs din pleiada celor tipice vremii in care trăim: de unica folosinta.
Cea mai periculoasa tranzitie este cea in care din negura depresiei sari direct in iluzia pozitivismului - de unde nimic nu iti mai placea si mizantropia te absorbise cu totul, iti schimbi total paradigma intr-un nou tu care accepta neajunsurile oamenilor si care si-a gasit resorturi inepuizabile de toleranta fata de misterul universului.
Ecartul de la minus infinit la plus infinit este unul extrem de mare si daca atunci cand treci de punctul 0 de pe axa, nu populezi graficul cu concepte clare si intelegeri profunde, golul va patrunde in orice sistem de aparare.
Pentru un exemplu la indemana, ganditi-va doar la indoiala ... si la cat de subtil intra in viata noastra.
Vad in optimismul exarcerbat o forma ascunsa de tristete profunda si dorinta de a nega ce nu intelegi sau rejectezi din nestiinta si intoleranta. Este un exercitiu de ambitie cu sine prin care te obligi sa vezi ceva bun in orice. Inclusiv in moartea cuiva drag, daca ti-e dat un astfel de necaz, sub forma, de exemplu, a unei pensii de urmas sau mila celorlalti (care pentru un depresiv este un simptom de calitate superioara).
Personal, vad in acest pozitivism atroce o tusa foarte groasa de labilitate emotionala si instabilitate mentala.
Fara a fi Cu riscul de a fi cinic-pragmatica, consider ca viata trebuie administrata sub forma ecuatiei
Fara briz briz-uri si alte lai-lai-uri.
Dragoste, amor, emotii, sigur, au loc si ele ... sunt factori perturbatori :). Oricat de placuti ar fi, elimina luciditatea si dilueaza focusul.
Pasiunea? O da, ea trebuie sa fie cu toptanul in talentul personal, in ce faci cu placere, in ce te face sa te scoli dimineata din pat.
Oare de ce ne e atat de teama de a recunoaste ca esecul nu inseamna deloc un succes ascuns? Fuckup-urile dor, ne fac sa ne simtim umiliti, dar ne obliga sa fim cine suntem. Din confirmari ca facem totul bine nu o sa ne tragem energie pentru a deveni mai buni ... pentru ca deja ni se inoculeaza ca am fi.
De fapt nu cred ca e teama, e rusine. Poate pentru ca intr-o lume atat de plina de oportunitati si mijloace, e rusinos sa nu reusesti pentru ca practic nu mai ai nici o scuza. Nu mai are importanta ca a fi uman este in sine un argument al probabilitatii de a gresi.
Sub auspiciul drepturilor nemasurate pe care le avem acum, ajungem la abuz și apoi la blocaj prin lipsa inflexibilitatii si a libertatii de miscare. Facem propaganda ideii de echilibru, cum altfel, decat exagerand?
Minunata lume noua a lui Aldous Huxley se apropie. Sa ne temem!
Suntem atat de coplesiti de tot ce ni se intampla incat uneori ne simtim neputinciosi in fata abundentei, a nevoii de a alege, a dorintei de a nu alege si de a le face pe toate. Obosim inainte de a incepe.
Dezvoltam depresie antepartum, adica un soi de anxietate care precede creatia pe fondul incapacitarii date de vecinatatea excesului.
Avem o noua reactie instinctiva la frica: pe langa fight, flight, freeze & faint a aparut al 5-lea F al animalului din noi: forget it!
Iata ce interpretari moderne avem pentru cuvinte politically incorrect**:
Nu zic sa stam sumbri, sobri si gravi toata ziua, dar chiar cred ca meritam sa ne dam mai mult credit decat cel pe care ni-l servim razant precum unor prescolari retarzi.
Cea mai periculoasa tranzitie este cea in care din negura depresiei sari direct in iluzia pozitivismului - de unde nimic nu iti mai placea si mizantropia te absorbise cu totul, iti schimbi total paradigma intr-un nou tu care accepta neajunsurile oamenilor si care si-a gasit resorturi inepuizabile de toleranta fata de misterul universului.
Ecartul de la minus infinit la plus infinit este unul extrem de mare si daca atunci cand treci de punctul 0 de pe axa, nu populezi graficul cu concepte clare si intelegeri profunde, golul va patrunde in orice sistem de aparare.
Pentru un exemplu la indemana, ganditi-va doar la indoiala ... si la cat de subtil intra in viata noastra.
Vad in optimismul exarcerbat o forma ascunsa de tristete profunda si dorinta de a nega ce nu intelegi sau rejectezi din nestiinta si intoleranta. Este un exercitiu de ambitie cu sine prin care te obligi sa vezi ceva bun in orice. Inclusiv in moartea cuiva drag, daca ti-e dat un astfel de necaz, sub forma, de exemplu, a unei pensii de urmas sau mila celorlalti (care pentru un depresiv este un simptom de calitate superioara).
Personal, vad in acest pozitivism atroce o tusa foarte groasa de labilitate emotionala si instabilitate mentala.
context * talent personal / factori perturbatori.
Fara briz briz-uri si alte lai-lai-uri.
Dragoste, amor, emotii, sigur, au loc si ele ... sunt factori perturbatori :). Oricat de placuti ar fi, elimina luciditatea si dilueaza focusul.
Pasiunea? O da, ea trebuie sa fie cu toptanul in talentul personal, in ce faci cu placere, in ce te face sa te scoli dimineata din pat.
Oare de ce ne e atat de teama de a recunoaste ca esecul nu inseamna deloc un succes ascuns? Fuckup-urile dor, ne fac sa ne simtim umiliti, dar ne obliga sa fim cine suntem. Din confirmari ca facem totul bine nu o sa ne tragem energie pentru a deveni mai buni ... pentru ca deja ni se inoculeaza ca am fi.
De fapt nu cred ca e teama, e rusine. Poate pentru ca intr-o lume atat de plina de oportunitati si mijloace, e rusinos sa nu reusesti pentru ca practic nu mai ai nici o scuza. Nu mai are importanta ca a fi uman este in sine un argument al probabilitatii de a gresi.
Sub auspiciul drepturilor nemasurate pe care le avem acum, ajungem la abuz și apoi la blocaj prin lipsa inflexibilitatii si a libertatii de miscare. Facem propaganda ideii de echilibru, cum altfel, decat exagerand?
Minunata lume noua a lui Aldous Huxley se apropie. Sa ne temem!
Suntem atat de coplesiti de tot ce ni se intampla incat uneori ne simtim neputinciosi in fata abundentei, a nevoii de a alege, a dorintei de a nu alege si de a le face pe toate. Obosim inainte de a incepe.
Dezvoltam depresie antepartum, adica un soi de anxietate care precede creatia pe fondul incapacitarii date de vecinatatea excesului.
Avem o noua reactie instinctiva la frica: pe langa fight, flight, freeze & faint a aparut al 5-lea F al animalului din noi: forget it!
Iata ce interpretari moderne avem pentru cuvinte politically incorrect**:
FAIL - first attempt in learning
END - effort never dies
NO - next opportunity
*conform normelor de azi vizavi de ce inseamna ameliorare
**www.bobgarneronline.com
sursa foto: sursa: www.who.in
Comments