RALUCA MIHĂILĂ

de oameni cu adevarat puternici! Atat de dor incat aproape ca am senzatia ca nu mai sunt de gasit... degeaba tu pari puternic in fata oamenilor slabi ... sunt o referinta de neluat in calcul....

"Exista o limita a rezistentei in fiecare. Cand e atinsa, nu mai ai pofta sa te justifici". O.Paler

Ma scot din sarite (le emotionale) tornadele umane. Vin fara nici un preaviz. Se insinueaza subtil si foarte rapid. Dau nastere la nemaipomenit. Iti lasa impresia ca poate dura. Se razgandesc. Dispar dintr-o data. Si lasa prapad. Pai nu-i mai bine sa stai in casa cu jaluzelele trase? Hm...parca totusi nu pentru ca risti sa ratezi zilele cu soare. Dar nici asa, frate! Cat sa te remontezi la nesfarsit? Uneori am senzatia ca divinitatea a uitat ca nu am fost plamaditi din latex.

am trecut pe langa niste ziduri semidaramate pe care scria cu spray "te caut".  presupun ca este un mesaj in general inspirat de ruine...

Sa vrei sa apartii cu aceeasi tarie cu care un stejar infrunta vazduhul ... sa simti ca apartii (chiar daca pentru o clipa infinitezimala in raport cu viata) si sa ti se ia cu brutalitate aceasta senzatie. De ce? "De-aia", ti-ar zice viata nonsalant. Poate in timp va fi in stare sa formuleze un raspuns mai destept.

Vorbeam azi cu cineva ... si la un moment dat m-a intrebat ce imi trece prin cap. "Multe idei". "Ah, bun, pai zi-mi si mie ce idei ai". In gluma, raspund: "Ei, asa, gratuit?" "Ok, zi-mi ce vrei in schimbul unei singure idei?" Nu am stiut ce sa revendic pentru ceea ce am de oferit. Nu e bine. Mai am de invatat.

Cateodata ... dor de momentele de inceput ale acelora dintre ... vibratiile sentimentale care m-au dominat pentru perioade limitate de timp. dor de nerabdarea revederii dor de fiorii unei indragosteli care se insinueaza in fiecare celula a corpului dor de tresaririle inimii cand ii revezi ochii sau cand il intrebi "unde mergem?" si iti raspunde "daca vii cu mine, mergem oriunde" si dor de placerea ca te revede dor de sinceritatea manifesta a trairilor si de constiinta faptului ca fericirea nu se ascunde pentru nimic in lume dor de alunecarea treptata inspre ceva dorit de ambele parti si consimtit amanat pentru a pastra si acumula dorinta, emotia, curiozitatea ... care apoi se sparg in milioane de curcubee ce te invadeaza coloristic pana la epuizare. dor de durerea organica a momentelor in care trebuie sa plece dor de tine cand iubeai si cand totul avea alt rost iar viata avea eleganta literelor scrise de mana. chiar daca la final te lasa s

cred ca toate persoanele de care m-am atasat de-a lungul timpului m-au facut sa fiu un om putin mai bun macar pentru faptul ca m-au castigat de partea lor pentru o perioada de timp, deci mi-au antrenat toate resursele in directia curiozitatii, a lucrurilor noi, a sperantei, a bucuriei si a dorintei de viitor. si ce daca au fost si nervi ori tristeti?  nimic nu poate egala un rasarit de soare in care iti vezi mai clar ca niciodata raspunsurile la intrebarile pe care le credeai arhivate in folder-ul de "retorice".

Singuratatea este bestiala ... atata timp cat ramane o optiune.

Nu tot ceea ce vrei sa schimbi se poate face printr-un simplu "abracadabra", insa acele lucruri care suporta metamorfoze spontane produse intentionat sunt cele care au cele mai mari sanse de reusita. Pentru ca implica o comanda neurologica data de constiinta, unul din putinele automatisme reversibile.

Acei oameni pe care ii leaga totul inca dinainte de a-i lega ceva. Ca in poezia Manolesciana "n-a fost nimic din ce-a putut sa fie/ si ce-a putut sa fie s-a sfarsit". Aceia care atunci cand se privesc in ochi pricep mai mult decat ar putea chiar ei rosti articulat. Cei care din cand in cand, in cursul unei discutii despre orice, lasa a le scapa "printre gene" o ghidusa, nevinovata si foarte vinovata privire profunda, care sondeaza, cauta si gaseste ... intocmai actului sfant de amor care adauga un trup altuia. Acei oameni care isi cunosc toate tertipurile, tacticile de comunicare si de vietuire, modalitatea de apropriere a celor din jur, felul de a spune adevarurile in gluma si de a vorbi serios facand haz de necaz, tristetile si framantarile sau potentialul de fericire. Pentru ca le folosesc pe aceleasi. Acei oameni care si-ar raspunde afirmativ la "ce se cuvine" stiind exact ce s-a ascuns, odata, in spatele fatadelor. Acei oameni care se incur

de-as tine la mine cum tin la altii!

Insomnia, starea de constiinta timp de 24 de ore pe zi este insuportabila, il aduce pe om la limita. Uitarea face viata suportabila. In viata este important ce ai priceput prin exercitiu direct, nu din carti (...) Exista oameni inteligenti care au citit mii si mii de carti si care au o existenta mult mai superficiala decat un dezechilibrat. Am citit foarte mult. Din nevoia fugii de sine. Am cunoscut oameni colosal de inteligenti care nu au facut experienta prabusirii interne. Diferenta este enorma. Viata nu merita traita daca esti dependent, daca esti sclav. Prefer sa ma pretez la toate umilintele cu conditia sa raman liber. Limba franceza este o limba foarte grea si care impune limite. Nu poti fi nebun in frantuzeste. Este o limba care nu permite excese. Sa lupti impotriva temperamentului tau nu este o chestiune facila. Cartile mele au ajutat. Fixarea nefericirii in rigori. Tot ceea ce ai formulat in cuvinte devine mai tolerabil. Expresia este medicament

Sunt subiecte, teme, principii, oameni, evenimente, lucruri, suflete pentru care imi dau silinta si imi face placere sa ma dedic lor. Cine speculeaza, insa, acest comportament, nu numai ca nu a inteles nimic, dar in mod evident il va anihila iremediabil. Pentru ca el nu reprezinta un feedback, ci o simtire automata, un firesc, un gest in nume propriu dar dedicat inafara lui. Cel mai bine este sa merite, sa astepte, dar niciodata sa se astepte. Pentru ca firescul, odata fortat, se crapa.

The proposal of a man who knows how to take what he wants: "If all you want is happiness, say No". ...a man whom you could love more than a week...  just possibly

Nu cunosti oamenii decat atunci cand ajungi sa ii cunosti.

Lipsa de motivatie poate naste monstri.

Atatia oameni care vor sa arate lumii cum inoveaza ei, cum de la o zi la alta fac mereu ceva nou, cum ideile lor sunt incontinuu imbunatatite ... care vor sa impresioneze atat de tare prin modul lor de a se reinventa incat ajung sa creada ca asta isi doresc de fapt. Si altii* care nici macar nu pretind ca vor sa se schimbe. Pentru ca siguranta si probitatea ideilor lor le ofera confortul unei atitudini senine in fata puhoiului de suflete intr-o stare de agregare mereu incerta, mereu pe fuga inspre senzational. *printre care si eu

Voi, cei pe care nu i-am cunoscut si care nu m-ati cunoscut, in momentul in care se intampla sa ne vedem pentru prima oara in public sau intr-un cadru de grup si se cuvine sa socializam ... va rog nu mai incercati sa imi scoateti cuvintele cu clestele ... eventual ignorati-ma pentru o scurta perioada de inceput (dar nu uitati ca sunt de fata) si vorbiti intre voi fara sa va simtiti stingheriti de prezenta mea tacuta ... voi interveni daca voi simti nevoia. Va asigur de asta! Cred ca stiti ca un dialog real se naste mai degraba din dorinta de a comunica decat din iritarea fata de insistente sau aluzii. Stiu ca nu este usor sa vorbiti liber cand vedeti ca din tot grupul este cineva care nu spune nimic si nu face decat sa observe, parand ca analizeaza. Dar daca sunteti siguri pe voi si nu aveti probleme in a va sustine pozitia (oricare ar fi aceea), prezenta mea nu ar trebui sa deranjeze. Mai mult decat atat, va poate impulsiona sa va adresati interlocutorilor astfel incat sa ma ant

Am citit ceva adevarat: Happiness is the highest form of health. Locuim un secol bolnav cronic.

De multe ori viata nu lasa fericirea sa isi instaleze regulile. Si, din invidie, sau poate din dorinta de a-si marca teritoriul, intervine...

Nici un plan, oricat de bine pus la punct ar fi, nu va putea vreodata bate o reactie facuta din frica. Nu ma refer la pripa. Nu ma refer la frica ineficienta. Nu ma refer la blocaj mental, ideatic si fizic. Nu ma refer la socuri care te indeamna la decizii de moment cu sanse mari de regret ulterior. Ma refer la momentele de cumpana care iti reprioritizeaza viata pe toate coordonatele temporare: trecut, prezent, viitor. Ma refer la clipele in care simti pustiul, odata cu care trei sferturi din planurile tale se umplu instant de praf. Nu pentru ca nu ar fi planuri onorabile sau pline de speranta luminoasa, ci pentru ca viata iti readuce aminte ca pe termen lung toti suntem morti.

as fi tare curioasa a afla preponderenta din punct de vedere geografic a zodiilor. pe tari. pe regiuni. pe orase. tare ar fi interesant, intuiesc a exista un tipar.

anticiparea clara a reactiei unui cunoscut de o viata la ceva, un eveniment neprevazut, o replica, o surpriza, un soc. si nerabdarea fata de reactia cuiva la ceva nou, la un lucru neasteptat, la o replica, un soc. niciodata prima nu va ajunge s-o egaleze pe a doua. cum sa vrei sa dai emotia revederii unui gest asteptat pe speranta ca totul nu va fi rau?

Oare anul sabatic il iau cei care vor sa fuga de ceva sau cei care vor sa alerge inspre ceva? Si nu presupun ambele actiuni, oare, acelasi lucru? Pentru ca atunci cand afirmi "plec un an sa vad lumea" nu alegi, in subconstient, sa vezi orice altceva decat ai vazut toata viata pana atunci? Fie ca e rutina, o problema, o necunoscuta, negura sau risc de apus, nefericire, prea bine stiut ... la singular ori la plural ... oricum i-o fi spunand ... mereu cand alegi o traiectorie nu o alegi pentru ca stii incotro vrei sa o apuci ci pentru ca stii dinspre ce te desprinzi. Iar desprinderea este cu precadere fuga de , nu fuga inspre.

Pentru ca unii dintre cunoscuti pot formula in cuvinte ce eu uneori simt din toti rarunchii si nu-mi mai arde de exprimari, imi face placere sa evoc mai jos formularea potrivita pentru o anume stare de spirit: "singurătatea însotită e mai greu de suportat" asa cum: " sometimes, if you have to fight, you already lost" Exista niste adevaruri care pot face viata frumoasa doar dupa ce ai iesit din aria lor de actiune si mai ales pentru aceia capabili sa iasa la suprafata teferi. Altfel, e rana vie pentru care inconjurul uman al actualitatii de azi este sare gema.

Se spune ca cele mai bune lucruri se intampla atunci cand nu te astepti. Este o afirmatie intentionat debusola n ta. De ce? Pentru ca lucrurile pozitive care se intampla cand nu ne asteptam versus aceleasi lucrurile bune care se intampla pentru ca ni le dorim si programam dinainte nu au acelasi efect asupra psihicului nostru NU datorita valorii intrinseci a evenimentelor, ci exclusiv ca urmare a pregatirii noastre sufletesti pentru ele. Comparati castigul la loto cu gasitul pe strada a aceleiasi sume de bani intr-o zi in care simti ca ti s-au inecat corabiile. Sunt banii in sine diferiti? Nu. Diferenta consta in existenta (sau nu) a unei pregatiri sufletesti apriorice de natura sa inzestreze evenimentul cu insemnatate aditionala. Adica in efortul depus pentru ca ceva bun sa ti se intample. Exista o perversitate fina in acest adevar: - apreciem si avem tendinta sa protejam mai mult ceea ce obtinem prin munca - ne bucuram mai mult de surpriza, de ceea ce obtinem

Uneori chiar si caile batatorite sarguincios pot fi ajunse din urma, daca nu chiar surclasate de ... aleator, intamplare, inopinat. Obisnuinta nu te pune in garda, nu iti mentine simturile treze si acordate pentru a vibra.  Nimic nu este sigur. Nici macar rutina. Desi pacaleste pe toata lumea prin banalitatea ei repetitiva.

Am gasit azi o exprimare succinta a motivelor pentru care, zice-se, oamenii se schimba. Suna asa: People change for two reasons: they have learned a lot or they have been hurt too many times. Ce tind eu sa cred este ca lectiile de viata si exprientele care ne-au incercat emotional la un moment dat nu fac decat sa atinga acele resorturi ale sinelui care intr-o viata petrecuta in ignoranta si noroc cu carul ar ramane bine ascunse si s-ar atrofia. Iar unele din ele merita sa fie puse la munca. Nu, in mod cert nu ne fac sa ne schimbam, ci cel mult sa incepem sa constientizam realitati alaturi si impreuna cu care sa ne putem continua viata cat mai non-invaziv cu putinta.

uneori nu-mi inteleg intrebarile, chiar daca raspunsurile nu intarzie sa apara.  putin ciudat pentru ca am intrebat in gand universul cum se poate asa ceva si mi-a zis ca nu a fost in plan un astfel de scenariu si atunci i-am zis "pai fa ceva! nu se poate sa ne dam de ceasul mortii ca sa iti reparam tie scaparile! Esti un imberb nedemn de creatia sa!" s-a dat lovit in plex si a inceput sa ma ignore ... asa ca am ajuns sa intreb aerul: in timp ce eu tot iau in freza intrebari fara talc, cu datul cum ramane?  al vinei, desigur!  pentru ca practica ar zice ca fara termen de implementare si persoana responsabila nu mere. vreau sa stiu pe cine sa dau vina! da, nu e mereu usor sa te autoasumi asa ca nu ma astept sa se arate cat de curand motivul. pacat mi-e dor de univers dar trebuie sa nu uit niciodata ca, desi le rostim rapid si par adesea inofensive, cuvintele se intiparesc pentru totdeauna in mintea celui care le aude stiu ca unive