Victima si calaul

Acei oameni pe care ii leaga totul inca dinainte de a-i lega ceva. Ca in poezia Manolesciana "n-a fost nimic din ce-a putut sa fie/ si ce-a putut sa fie s-a sfarsit".

Aceia care atunci cand se privesc in ochi pricep mai mult decat ar putea chiar ei rosti articulat.

Cei care din cand in cand, in cursul unei discutii despre orice, lasa a le scapa "printre gene" o ghidusa, nevinovata si foarte vinovata privire profunda, care sondeaza, cauta si gaseste ... intocmai actului sfant de amor care adauga un trup altuia.

Acei oameni care isi cunosc toate tertipurile, tacticile de comunicare si de vietuire, modalitatea de apropriere a celor din jur, felul de a spune adevarurile in gluma si de a vorbi serios facand haz de necaz, tristetile si framantarile sau potentialul de fericire. Pentru ca le folosesc pe aceleasi.

Acei oameni care si-ar raspunde afirmativ la "ce se cuvine" stiind exact ce s-a ascuns, odata, in spatele fatadelor.
Acei oameni care se incurajeaza reciproc, dar mereu precaut, sa "nu se interpreteze".

Aceia care agreaza polemica, jocul de cuvinte, epopeile ideatice, ghidusiile, ghicitorile, disputele amicale ... si care le fructifica bucurosi cu orice ocazie.

Ah, acum glumim. Ok.

Hopa, devine serios. Bag o gluma sa detensionam.

Wow, interesant. Sunt perfect de acord dar bag o stramba, sa vedem ce zice.

Ce tare e! M-ar fi putut pacali. Dar las' ca i-am zis-o si eu, asa ca n-am de ce sa-mi fac griji ....

Fir-ar! M-a luat. Ce sa zic, ce sa zic? A, stiu!

M-am descurcat destul de bine...dar vad ca se simte prost. Il consolez. Shit! Mi-a dat-o peste bot...nu trebuie sa-l mai cred data viitoare! Mereu fac asa.

Orice polemica isi are un ultim vorbitor, un interlocutor cu un ultim cuvant de spus. Sa fie celalalt un autoacceptat invins de tipul psihanalistului care, de fapt, se cunoaste cel mai putin pe sine insusi? 

Sunt oameni in raport cu care, desi infrant, esti castigat. Pentru ca te-au ales, si te aleg in continuare, pentru duel pe tine.