Statul la coadă în România

Am găsit unul din simbolurile-simptom cele mai sugestive pentru lipsa mușchiului ordinii sociale din mintea multor români.
E de găsit în felul în care ne organizăm în statul la coadă și constă într-o întrebare cheie.

Întregul univers din care se desprinde întrebarea cheie ne face să:

• surprindem istoricul nostru de cozi lungi, care necesită efort fizic (deci nevoia ieșirii din coadă pentru a ne odihni din când în când)
• ne observăm lipsa noastră de focus, pentru că uneori plecăm dintr-o coadă ca să stăm la alta, totul în numele eficienței individuale din cauza ineficienței colective.
• anunțăm public în mod tacit că facem înțelegeri neoficiale știute doar în combinări de noi doi luați câte alți doi și nu în plen, transparent și cu trasabilitate pentru orice nou așezat la coadă
• depistăm o breșă subtilă care lasă loc incorectitudinii pe fondul oricărui băgat clandestin în față din cauza lui "dar eu n-am știut" sau "păi unde ați fost până acum? Ce, așa se stă la coadă?"
• înțelegem că nu ne putem organiza singuri în grupuri mari. Forma organizării la nivel mai înalt nivel e formată din mulțimea de înțelegeri mărunte făcute între vecini de stat la coadă. Doar vecinului îi putem bate obrazul și doar el ne poate bate obrazul dacă există încălcări din partea noastră. Iar dacă altcineva din coadă face nereguli, presupunând că nu suntem scandalagii, stăm deoparte din același motiv pentru care am vrea ca alții să stea deoparte dacă ne certăm noi cu vecinul: pentru că nu știu ce am stabilit noi între noi.
• pricepem că ne lipsește vederea panoramică sau pe termen mai lung, atâta timp cât important e să fim la coada la care se dă ceva și atâta timp cât noi, în pătrățelul nostru, înaintăm puțin.
• admitem că avem standarde duble și bombănim judecata celorlalți atunci când ne trezim cu oameni băgați în fața noastră pe motiv că "da, dom'le, confirm că doamna era în fața mea". Ni se pare nedrept și pe șest, dar numai dacă nu ni se întîmplă nouă.
• înțelegem că nu avem încredere în vecinii de la coadă. Altfel cum se explică faptul că dacă ieșim două minute din rând, îl atenționăm pe vecinul din fața noastră (sunt după dumneavoastră, da?), în spatele căruia suntem și niciodată pe cel din spatele nostru (sunt înaintea dumneavoastră, da?). Doar nu vrem să părem în poziție mai bună față de cel de la care cerem o favoare, nu?

Și uite așa, putem merge la un moment dat să stăm la o coadă care să pară de 3 persoane și care să poată să se transforme dintr-un moment în altul într-una de 20.

Tot ce trebuie să știm în acest caz este CINE E ULTIMA PERSOANĂ?