Revelația unui firesc

Sunt freelancer de nici doi ani și azi, pentru prima dată, deși am multă treabă, aleg să nu fac nimic și să mă uit la ploaie.
Pe pereți.
Pe geam.
La nimic.

Nu e deloc ușor pentru un om cu inițiativă și multe idei ca mine să ai în față un orizont nedefinit de timp pe care să nu îl umpli cu nimic.
În care să nu-ți permiți să creezi ceva vizibil.
Și nu e vorba de un preaplin aici sau de nevoia impulsivă de a face ceva ... ci de starea firească a minții prin care, odată ce descoperă un fond, simte nevoia imediată de a-i da o formă.
Prin care cedează ispitei de a nu-și amâna constatările prin care crește, evoluează, se transformă.

Cum alegi să fii liber?
În funcție de ce îți transmite stomacul, mă gândesc.
E greu să cenzurezi libertatea și să îți procedurizezi sentimentele.
Pur și simplu, spui într-o zi: e momentul.
Și ridici piciorul de pe accelerația cu care te-ai obișnuit să te ducă înainte.

Trebuie să recunosc, mi-a luat un pic mult să înțeleg, să aplic, să trăiesc ce mi-am dorit mereu: să contez fără să mă simt vinovată pentru asta.
Nu știu dacă a fi freelancer este esența acestei constatări, dar cu siguranță ajută.

E bine.