Harta casei din capul nostru

Stau și mă gândesc la cum sunt construite apartamentele noastre.
Suprafețele locative, nu, așa le zicem?
Că asta sunt, suprafețe amenajate pentru a putea sta în ele feriți de natura imprevizibilă.

Avem toți sau în marea noastră majoritate, un hol.
O anticameră care nu ajută la mare lucru în afară de a nu fi nici una din celelalte camere.
Ah, poate fi un depozitar al lucrurilor care nu încap prin dulapuri.
Și al papucilor murdari și umbrelelor ude.

Apoi vine bucătăria.
Toți mâncăm, nu?
Și chiar dacă nu știm sau nu vrem să gătim, cel puțin încălzim niște apă pentru ceai, cafea.
Ori clătim o cană sau un cuțit la un moment dat.
Ori luăm un suc rece din frigider.

Urmează livingul.
Sufrageria, în limbaj românesc uzual. Adică acea încăpere în care trăiești. (living = a trăi, nu?).
Cum trăiești?
Păi stând pe canapea, uitându-se la televizor, citind, facând sport, jucându-te, stând pe laptop sau telefon, purtând conversații.
Trăiești cum vrei, știi și poți în acel spațiu.
E camera principală a casei, mai puțin în momentele în care îți dorești locuri mai mici și intime și alegi să stai în bucătărie.

Treci în birou.
Pentru cine are o incintă separată.
Acolo muncești.
Uneori poți și să citești, să te retragi pentru liniște, să o arzi pe net.
Dar în principiu stau pe un scaun la un birou semi-inconfortabil pentru că te pune la lucru.

Camera copiilor.
Cine are :). 
O camera plină de bucurie în care stai până crești mare și ai drepturi depline la hol, bucătărie, living, birou, camera de zi.

Înaintăm și dăm de dormitor.
Camera de somn.
Asta faci acolo.
Ah, și uneori te uiți la televizor din pat, sau la laptop sau citești.
Dar majoritatea înainte să adormi și / sau din pat.
Tot aici ai dulapuri cu ținutele de dimineață, prânz, seară, duminici, casă și o oglindă în fața careia să le probezi pe toate.
Asta dacă oglinda nu e pe hol.

Toaleta.
Știm, da?
Speli (pe tine sau pe rufe), rezolvi nevoi stringente, te relaxezi cu băi calde ... din astea clasice.

Buuuun.
Dar unde e camera pentru tine când nu trebuie sa faci nimic?
Camera cu pereți albi, fără geamuri și aerisire, fără gadgeturi sau veioze, fără culori sau flori vii, anticamera sufletului cum ar veni?
Unde e camera în care nu trebuie să faci nimic?
În care nu se așteaptă nimeni, nici măcar tu, să faci ceva?
Camera pentru stat.

Pentru repaus.
Pentru imaginat de la zero, nu de la un dat.
Pentru gândit.
Meditat.
Pentru introspecție.
Căci, în mod evident, nu poți practica gândirea liberă în nici una din camerele de mai sus, dacă stai cu ochii deschiși.
Nu, dacă deschizi ochii, ești distras.
Așa că mintea își cere spațiul ei de revigorare și de pauză, la fel cum sufletul îți cere să îi oferi un răgaz.
Cum facem să ne utilăm apartamentele în linie cu nevoile noastre invizibile și care nu pot vorbi pentru ele însele?