Simt fara sa trebuiasca

Oare cand o critica adusa actiunii (considerate o prostie) cuiva este mai credibila, mai indrituita, mai argumentata, mai bine-venita pentru cel criticat: cand ai facut si tu prostia anterior si iti oferi puterea exemplului vorbind din experienta traita abrupt sau cand din contra, ai stat departe de "asa ceva" si propovaduirea a ceea ce "trebuie" facut este completamente detasata?

Se schimba raspunsul cand prostia in cauza implica o serie de critici la adresa unor probleme de ordin etic sau moral?

Interesant.