Riscul perfectiunii

poate fi ratacirea.

     Din frageda pruncie de viata economica suntem invatati, noi, micutii economisti ai patriei iubite si nu numai, de mai mult sau mai putin reputati profesori universitari ca piata financiara (ca e ea principala, ca e secundara, nu are mare importanta aici) se apropie cel mai mult de piata cu concurenta perfecta - produsele intra, ies dupa bunul lor plac, cererea si oferta sunt ajustate permanent una in functie de cealalta printr-un pret flexibil, produsele tranzactionate sunt relativ omogene si asa mai departe. Ce ne facem insa cu derapajele care se nasc odata cu aceste aspecte de piata "perfecta"? Ce ne facem cu faptul ca ratiunea de a exista a unei piete cu bunuri intangibile (dar atentie, extrem de lichida din punctul de vedere al banilor!!) loveste taman in teasta tuturor principiilor de functionare ale celorlalte piete, piete pe care altminteri interactionam unii cu altii in proportie de 99% din viata noastra (piata monetara, piata muncii etc)? Pai nu s-a tras cumva apa peste orice principiu de sustenabilitate, de eficienta, de plan pe "termen lung" (stiu, pe termen lung suntem toti morti, dar totusi, punem seara de seara capul pe perna si se presupune ca avem o constiinta!!) si asa mai departe cand auzim un agent economic bezmetic precum acesta cum sustine cauza pe care se bazeaza mediul in care se invarte el zi de zi pana cand nu mai stie pe ce lume este*?

      Nu, domnul nu stie ca daca ii pica netu' nu mai valoreaza doi bani si toata munca lui s-a dus pe pustiu; el nu stie ca ceea ce face dumnealui nu inseamna productie, nu inseamna "valoare adaugata" ci pura speculatie. Este impresionant sa poti specula pe seama a ceea ce fac toti cei din jurul tau, inseamna a avea abilitatea de a anticipa miscarile tuturor ... dar ca sa ai pe seama cui specula ai nevoie de "subiecti' reprezentati de toti ceilalti care suntem noi si care ne ratacim si ne cautam drumul zilnic prin hatisurile pietelor economice imperfecte dar care produc, chiar si daca (din nefericire) produsul de baza este uneori risipa. Obiectul muncii brokerilor sunt subiectii vietii REALE, adica noi toti, ca elemente veritabile ale propriilor noastre vieti dar si ca elemente statistice ale vietii lor. Iar un "pe noi, traderii, nu ne intereseaza cum si daca vor rezolva problemele economice" mie una, imi urca pulsul la cote record. Pentru ca afirmatia acestui domn alaturi de actiunile subordonate ei nu sunt mai presus ori mai prejos de o potentiala eliberare nonsalanta a excrementelor in farfuriile clientilor restaurantelor doar pentru ca in viziunea celor ce o fac, recipientele de pe masa aduc a closete publice.
      Obiectul muncii brokerilor sunt subiectii vietii REALE, adica noi toti, ca elemente veritabile ale propriilor noastre vieti dar si ca elemente statistice ale vietii lor.

      Clar: a te apropia de perfectiune inseamna a-ti pierde, treptat si sigur, busola. Si tocmai de aceea este normal si sustenabil ca perfectiunea sa ramana un accident!

*este stiut ca "viata utila' a unui broker adevarat se termina in jurul varstei de 30-35 de ani din cauza suremanrii prihice severe.