Chestie de regn
Sunt precum niste struti care se ascund cu nasul in nisip, ca niste cartite care se feresc de lumina, ca niste taratoare care stiu ca nu se pot ridica in "picioare" si pentru care toti strugurii sunt acri, ca niste capuse care de abia asteapta ocazia de a se infige in halci de carne 'in sange", ca niste reptile lipicioase care stau la panda in lacurile infecte si din care isi scot capetele slinoase pentru a-si prinde prada, ca niste lipitoare care adera la suprafata celor in viata, ca niste gâze neinsemnate care doar dupa ce insufletitul devine cadavru au tupeu sa se faca "utile", ca niste ciori care dau navala cand simt sau anticipeaza finaluri de destine, ca o râie. Le este frica de confruntari pentru ca se stiu incapabile de asa ceva, le este teama de privirea celui barfit pentru ca stiu ca le este superior, le este teama sa vorbeasca frumos despre cineva pentru ca ar insemna sa isi rupa din sine. Sunt pe undeva pe la baza piramidei speciilor de vietuitoare de pe Terra. Chestie de regn. In limbajul de secol XXI au capatat termenul de barfitoare ignorante care invidiaza pana la unghii in gat. Singure nu rezista pentru ca fara a-si impartasi desteptaciunea precara nu fac fata lor insele, cu altele nu rezista decat daca le sunt identice. Umbla asadar in cete si pot fi recunoscute mai ales dupa uitatura de tip "sunt cea mai cea" din punctul lor de vedere si de tip "m-am nascut pentru a fi de doi lei" din al meu. Daca totusi nu reusiti sa le identificati privirea, nu e panica: fiecare cap de vita furajata are un fel aparte de a face astfel incat sa nu fi suficient ca exista dar sa si incerce sa semnalizeze cu orice pret limitarea cauzata de prostie. Pentru ca sunt urate din punct de vedere intelectual, sunt vaduvite de moralitate, sunt ignorante si serios incapacitate sinapsial, sunt baloase din punct de vedere etic, sunt balacite pana la infectie in zvonuri si ite false, sunt jegoase din punct de vedere al empatiei si au discretea unei cirezi de vas in galop.
Va doresc asadar succes in abordarea viitoarelor intalniri pe contrasens cu ele, si pentru ca stiu ca nu este usor sa nu te revolti in fata ineptiilor genomului uman, dar si pentru ca va dau o veste proasta: sunt peste tot. Si da, sunt femei dar prin excelenta non-feminine.
Comments