RALUCA MIHĂILĂ

Atunci cand nu mai am toner la imprimanta, ca de exemplu acum, am tendinta sa eficientizez procesul banal de printare pentru ca verific de trei-patru ori asezarea in pagina si corectitudinea a ceea ce urmeaza sa printez. Uneori chiar incerc sa tin minte niste lucruri ca sa nu irosesc putinul pe care il mai am in cartusul cu toner si uneori gandindu-ma ca, drept bonus personal, chiar contribui la prezervarea mediului inconjurator consumand mai putina hartie. Este totusi incredibil cat de repede apuc sa consider, odata cu reumplerea cartusului, ca 'de prisos'-ul devenit din nou accesibil este exact asta, un 'de prisos' in loc sa fie, simplu, o cantitate suficienta de toner pentru n pagini printabile la nevoie . Pe exact acelasi principiu functioneaza si viata. Speri in "de prisos" pana cand devine penurie. Pacat, dar asa functioneaza lucrurile si noi alaturi de ele.

poate fi ratacirea.      Din frageda pruncie de viata economica suntem invatati, noi, micutii economisti ai patriei iubite si nu numai, de mai mult sau mai putin reputati profesori universitari ca piata financiara (ca e ea principala, ca e secundara, nu are mare importanta aici) se apropie cel mai mult de piata cu concurenta perfecta - produsele intra, ies dupa bunul lor plac, cererea si oferta sunt ajustate permanent una in functie de cealalta printr-un pret flexibil, produsele tranzactionate sunt relativ omogene si asa mai departe. Ce ne facem insa cu derapajele care se nasc odata cu aceste aspecte de piata "perfecta"? Ce ne facem cu faptul ca ratiunea de a exista a unei piete cu bunuri intangibile (dar atentie, extrem de lichida din punctul de vedere al banilor!!) loveste taman in teasta tuturor principiilor de functionare ale celorlalte piete, piete pe care altminteri interactionam unii cu altii in proportie de 99% din viata noastra (piata monetar...

... in cadrul unei prezentari a unei piese de teatru care zicea cam asa "batranetea este pretul pe care il platim pentru ca traim prea mult". Filosofic vorbind, suna bine, suna de-a dreptul cool, dar daca o luam practic, ceva mai profund fals este greu de gasit. Batranetea nu este un cost pentru cei care o ajung, cat mai degraba este un beneficiu, un virament non-monetar pe care il primim de la viata daca am stiut sa o traim cu cap in anii in care totul pare posibil si usor, inclusiv a imbatrani.

"Auzi dumneata, domnule, ce porcărie, am văzut un sondaj într-un liceu şi la un moment dat o întreabă cineva pe o puştoaică dacă ştie cine a fost Nichita Stănescu. Şi proasta aia răspunde, fără să clipească, da, ştiu, a fost o mare poetă a României! Auzi dumneata, să-l facă pe bietul Nichita femeie, se răsuceşte săracu' în mormînt... Şi eu, care am dormit doi ani cu Nichita în aceeaşi pivniţă, să trăiesc momentul să aud o asemenea enormitate!" Johnny tace cîteva secunde, îşi aduce aminte că e timpul să-şi facă doza de insulină. Microbuzul trage pe dreapta şi Johnny se înţeapă în braţ cu o seringă ciudată. Dar tot nu tace. "Eram, la un moment dat, într-un bar din Bucureşti şi m-am dus la toaletă să-mi fac injecţia. Lîngă mine, la pisoare, un individ mătăhălos, ditamai haidamacul. Scot seringa, mă înţep, ăla pică brusc din picioare, mai-mai să dea cu capul de chiuvetă. Ce-ai, bre? îl întreb. Vai, nea Johnică, iartă-mă, da' n-am ştiut că te droghezi!» Tîmpitul! Şi...

Oare cand o critica adusa actiunii (considerate o prostie) cuiva este mai credibila, mai indrituita, mai argumentata, mai bine-venita pentru cel criticat: cand ai facut si tu prostia anterior si iti oferi puterea exemplului vorbind din experienta traita abrupt sau cand din contra, ai stat departe de "asa ceva" si propovaduirea a ceea ce "trebuie" facut este completamente detasata ? Se schimba raspunsul cand prostia in cauza implica o serie de critici la adresa unor probleme de ordin etic sau moral? Interesant.

Magic is the only honest profession. A magician promisses to deceive you and he does. Deception - is a fundamental part of life (...) We deceive to gain advantage and to hide our weaknesses. Some (...) deceive for money. Self-deception. That's when we convince ourselves that a lie is the truth. Sometimes it's hard to tell the two apart. Compulsive gamblers are experts at self-deception. They believe they can win. They forget the times they lose. The brain is very good at forgetting. Bad experiences are quickly forgotten. Bad experiences quickly dissapear. (...) Our self-deception becomes a positive illusion. Art was the greatest deception of all. Art is a deception that creates real emotions, a lie that creates a truth. And when you give yourself over to that deception, it becomes magic. Reprezentarea reusita a intregii pledoarii se gaseste aici.

stau si ma gandesc uneori cum si cati oameni intalnim in viata pentru o perioada limitata de timp... cu unii apucam sa impartim fizic si mental multe (chiar si pe noi insine), cu altii schimbam doar cateva vorbe ... uneori ne intrepatrundem si cu turbulente ... si apoi mai mult sau mai putin abrupt interactiunea noastra se termina cam ca la un apel telefonic gresit in care, dupa ocazionale si ipotetice "posturi telefonice deranjate" anunti persoana de la capatul celalalt al firului "greseala" daca nu isi da seama singura ca "imi pare rau, cautam pe altcineva" mda, chestie de nepotriveala sau bruiaj de apel, cum vreti sa o luati ce-i pacat e ca nu putem schimba "furnizorul de servicii" cand chestia asta risca sa se intample prea des .. Hello? Is anybody there? ....

Ai atâtea de spus şi continui să nu spui nimic. Ai atâtea de făcut şi continui să nu faci nimic. Ai atâtea de schimbat şi totuşi tu nu schimbi nimic. Ai atâta frumuseţe în tine şi o ţii încă ascunsă. Ai atâta putere şi continui să fii slab. Până când mai aştepţi să se întâmple o minune şi tu să nu faci nimic? Până când mai aştepţi să treacă astăzi şi să vină mâine ca tu să faci ceva? Până când mai poţi să nu fii fericit? Până când ai să te compătimeşti? (Mirabela Bardacut-Ai curaj sa ai curaj) "Doamne, în mine Mai umblă o pasăre Lovită de zbor." Cand dragostea nu mai cere definitii... Prea ne-am complicat viata, si prea o luam in serios. Mai bine umblam desculti prin iarba din cand in cand.. "Adevarul nu are nevoie de aparare. Cum n-ai sa invelesti soarele intr-o patura ca sa-l feresti, tot asa si adevarul. Lasa-l sa lumineze. " "Citeşte zi şi noapte, rătăcind prin spaima veacului, şi nu uita c...

Ai un scop pozitiv. Dar mijloace paguboase pentru ca nici unul din ele nu are efecte pozitive (chiar daca in final duc la acel scop bun). Cum faci sa fie bine cand orice ai face iese rau cel putin pentru unii din actorii implicati in logica mijloacelor-scop?  Tact, ar spune unii, fara a schimba nici scopul, nici mijloacele.  Schimbi scopul, ar spune altii.  Si putinii cu care sunt si eu de acord ar spune ca schimbi mijloacele intre ele. Astfel incat sa fie eliminate "victimele colaterale". Si obtii un nou centru de greutate. Deci un nou animal.

"...you're better then the girl of my dreams... you're real" dintr-un film

...daca perfectionistii, daca cei vesnic usor nemultumiti imediat dupa obtinere unei satisfactii, daca cei mereu in cautare de "mai bun" de la ei insisi, daca cei care incearca mereu sa isi redefineasca limitele au, tocmai din cauza sau datorita felului acestuia de a fi, o scuza sau un soi de "defect profesional" tolerabil pentru duritatea pe care o afiseaza fata de ceilalti cand considera ca acestia pot face lucrurile mai bine.

Tacerea este o povara pentru indivizii aflati in lipsa de idei. Doar cei intelepti reusesc sa nu se chinuie sau sa nu resimta un efort in gandurile transmise altfel decat prin verbalizare.

      Sunt precum niste struti care se ascund cu nasul in nisip, ca niste cartite care se feresc de lumina, ca niste taratoare care stiu ca nu se pot ridica in "picioare" si pentru care toti strugurii sunt acri, ca niste capuse care de abia asteapta ocazia de a se infige in halci de carne 'in sange", ca niste reptile lipicioase care stau la panda in lacurile infecte si din care isi scot capetele slinoase pentru a-si prinde prada, ca niste lipitoare care adera la suprafata celor in viata, ca niste  gâze  neinsemnate care doar dupa ce insufletitul devine cadavru au tupeu sa se faca "utile", ca niste ciori care dau navala cand simt sau anticipeaza finaluri de destine, ca o râie. Le este frica de confruntari pentru ca se stiu incapabile de asa ceva, le este teama de privirea celui barfit pentru ca stiu ca le este superior, le este teama sa vorbeasca frumos despre cineva pentru ca ar insemna sa isi rupa din sine.  Sunt pe undeva pe la baza piramidei sp...