Sindromul picioarelor obosite

Este fascinant cum persoanele nascute pentru a face mai ales trei lucruri in viata:

•  sa se autovictimizeze
• sa se uite la ce fac altii si sa emita judecati de valoare
• sa vorbeasca mult (si prost) in limitele clare ale unei lipse de imaginatie crase (dar nu si de potential de fabulatii inepte) 

isi gasesc implinirea atunci cand gasesc persoana potrivita cu care poate sa le faca pe ambele in acelasi timp, o persoana care nu poate fi fundamental diferita de cea tri-dimensionala de mai sus.
Chiar daca dupa ce apar ocazionale neconcordante intre sistemele limbice ale celor doua persoane (au motive de invidie sau gelozie reciproca) in momentul in care au un 'inamic' comun (o a treia persoana care 'cere' sa fie barfita) se instaleaza un prea frumos sentiment de implinire. Fara, si mai mult decat atat, contrar! vointei mele, a trebuit sa asist la un astfel de "dezmat ideatic". Scabros, zau!
Cand aceste persoane nu isi gasesc un interlocutor potrivit pentru barfa, tot (non)sistemul lor de valori se prabuseste, colapseaza si apare asa-numitul sindrom al picioarelor obosite. Aici, "picior" (ca mijloc de propulsare in viata) = cursivitatea in limbaj = "taca-taca toata ziua".
(ne)Noroc(ul celorlalti), insa, ca(ci) isi revin rapid.