Test de personalitate.

Când știi că e prea mult?
Când știi că ți-a fost invadată viața cândva, când tu nu ai fost atent?
Păi ... Când ajungi să spui mai des "nu am timp" decât "bună ziua".

Nu am timp = nu sunt în control.

Așa că tai.
Din lucruri, din oameni, din activități, din notificări, din nenumăratele activități din calendar.
Și PRIORITIZEZI.
Ca să rămâi la lucrurile esențiale aranjate corect.

În funcție de unde ești în viață, pe planurile personal / profesional e posibil să apară cinci fenomene.

1. Să te simți dintr-o dată mai liber.
Mai stăpân pe tine.
Mai asumat.

2. Să te întrebi unde au dispărut toți.
De ce nu te mai caută.
Să te simți singur.

3. Să înlocuiești avalanșa care venea spre tine și te copleșea cu tentația de a te duce tu spre ea.
Derivă din 2 și e doar un simptom compensatoriu de moment.

4. Vor apărea exclușii, lăsații deoparte.
Asta e.
Nu le faci nici un bine dacă îi plasezi pe un loc mai înalt decât ești tu, doar ca să nu fie afectați.
Mai mult, primii afectați sunt cei care nici nu aveau ce căutau în activitățile tale și se cereau scoși ... pentru că dacă ajung să îți reproșeze că nu le mai acorzi atenție în detrimentul propriilor tale nevoi, nu o meritau oricum.

5. Să transferi semnalele de depresie provenită de la copleșire informațională (FOMO, JOMO și alte asemenea) la o depresie tipică de post partum.
Când cazi în tine cu totul pe fondul unei dezalinieri chimice bruște în corp.

Cred că toate pot apărea.
Și unele pot fi riscante.
Dar cred că merită pe termen lung.

Transformarea de paradigmă "nu am timp" înseamnă să ajungi să transmiți prin ceea ce ești, aproape fără să mai fie nevoie sa o spui prin cuvinte:

Am timp pentru ce contează.

Cred că asta face loc, în timp, doar acelora (din oameni și lucruri) care te potențează ca om în tot ce ai mai bun.

Restul: figurație.