Și fuduli și proști

Celor care își bazează orgoliul pe unicul argument cum că de pe teritoriul vechii Tracii a ieșit omenirea, iată cum stau lucrurile între timp: suntem CODAȘI la lifelong learning.
De ce?
Pentru că:

#1
românii nu trebuie să mai învețe, ei știu.
probabil și pe suedezi i-ar învăța câte ceva.
"nu vin ăia să ne învețe pe noi cum să ne facem treaba"

#2
nu am când să mai fac și asta.
vreau să și trăiesc.

#3
la ce te ajută școala, când trăiești într-un loc în care trebuie doar să te descurci?
plus că am învățat deja destule pe care nu le aplic.

#4
n-avem școli ca lumea și diplomele se dau pe pile, așa că de ce să te mai complici?
plus că sunt atâția cu diplome care mor de foame.

#5
e scump să înveți ceva ca lumea aici.

#6
noi suntem deja deștepți, toți românii plecați afară se afirmă și sunt apreciați de străini.

#7
lasă că nici la ei nu e chiar roz, uite că nu mai au nici biserici și instituția familiei e cum e.

#8
e prea teoretică școala de la noi.

#9
nu mi-a plăcut niciodată școala, de ce aș continua chinul?


Ce cred eu despre miturile astea.

#1.
cei care sunt siguri că știu sunt primii care nu știu.
deci românii nu știu deloc destul.

#2
perfect, trăiește! 
vizitează-le țările, cumpără-le produsele, poartă-le hainele și după ce-ți dai salariile la ei, dă-ți și economiile de o viață, pentru că, nu-i așa, iți duci copilul la “ce-i mai bun”. 
calificative din astea le certifică nivelul, știi asta, nu? 
și știi de ce englezul, suedezul, danezul și care-o mai fi, îți iau bucuroși toți banii pe care tu îi strângi din greu? 
pentru că din banii tăi își recuperează investiția pe care au făcut-o ca să învețe cum să facă asta cu tine.
încă ceva: lasă victimizarea clasic-invidioasă cu evreii conduc lumea - pentru că ei învață și în somn.
a, nu-ți place că profită uneori de toți ceilalți? 
păi dacă tu-ți găsești scuze să nu miști un deget, cum crezi că ai face dacă ai avea lumea la picioare după ce ai muncit pentru ea?
oricum, că-ți plac sau nu-ți plac, n-ai (încă) suficiente clase cât să faci ceva cu asta.

#3
da, trebuie să te descurci într-un loc condus de oameni ori fără școală, ori de rea credință.
și da, românii față de mulți alții, cred, sunt brici la descurcăreală și asta nu e deloc rău.
dar nu se pot opri aici, pentru că nu fac decât să perpetueze și să întrețină starea asta.
cât despre ce înveți și nu aplici, nu ai cum să izolezi exact ce aplici și ce nu.
tot ce înveți se adună undeva și îți transmite semnale.

#4
e cel mai ușor să dai vina pe un dușman invizibil când nu ai argumente.
sunt multe universități mari și bune (și de stat și private) unde diplomele nu se dau pe pile.
da, sunt mulți cu diplome care nu au loc de muncă - vezi #2 ca să înțelegi de ce locurile de muncă pe care le vrei tu sunt la ăia cu studii la școlile din țările lor.

#5
bun, și ce te oprește să înveți din online?
e plin netul de cursuri ținute de universități din toată lumea pe sume modice sau gratis

#6
se afirmă cei care învață și cei care ies din țară pentru ca mediul de acolo le permite să se afirme … un mediu de oameni educați are puterea asta. Nu e cazul României, asa că #mergemlavot.
unii sunt deștepți nativ, bravo lor, dar nefolosită, materia cenușie se atrofiază.
unii sunt deștepți datorită școlilor noastre, alea teoretice de-ți miros ție urât.
deci, ce ziceai că aștepți?

#7
așa e.
dar de la maro-ul nostru la ne-rozul lor sunt mulți pași intermediari.

#8
bun, și ce te oprește să înveți în școlile mai puțin teoretice ale străinilor?
că sunt multe.

#9
da, sunt de scuturat bine profesorii de azi, inspectorii de azi, miniștrii cu ministerele de azi și uneori chiar și părinții cu presiunea lor cu tot.
de acord
dar vrei să-ți spun o treabă? 
nu te-a oprit nimeni să înveți și lucrurile care ți-au plăcut.
și cu atât mai mult nu ai de ce să îți mai justifici viitorul printr-un trecut de care ai devenit conștient.

Și acum, te întreb și eu, ca de la om la om:
Când ai citit ultima oară o carte?
Care e ultimul curs la care ai fost? Alea de mindfulness nu se pun.
Când ti-ai facut un abonament la o revistă internațională de renume?
Dar nu pe mocangeală ca să-ți tii banii pentru sejur la bulgari, ci din aia cu abonament în dolari sau euro.
Pentru că dacă nu ești dispus să plătești știința altora, așteaptă-te să fii tratat ca atare.
Dacă nu ai răspunsuri pozitive la întrebările de mai sus, iată de ce nu ai voie să te iei, de exemplu, nici de copilul tău.
Pentru că el face din inerție, fără să îi impună nimeni, trei lucruri mari și late:
- ce îl tentează în funcție de vremurile în care trăim
- manâncă înghețată cu ciocolată
- ce vede la tine. Îl inspiri. Îi ești model.
Și ce dacă tu ai învățat când erai mic?
Când erai tu mic, lumea era o galaxie distanță de cum e azi pentru cei mici.
Te compari degeaba, știi și tu că nu încape termen de comparație.
Mai bine vezi ce poți recupera din tine.

#mergemlavot #samaicitimocarte #sainvatamdelacopii #haisanumaifimaroganti #salveazate

În altă ordine de idei, laud și apreciez enorm pe toți cei care contribuie la a face spațiul ăsta carpato-danubiano-pontic mai deștept și mai inteligent prin implicarea lor în cultură și educație.


suntem ultimii la lifelong learning




suntem ultimii la alocare % din PIB pe educație







Comments