Suntem compania pe care o avem?

Sunt eu sau nu răspunzătoare de ce fac persoanele din vecinătatea mea?
Adică prietenii din lista de pe Facebook?
Cunoștințele mele de zi cu zi?
Colegii de birou?
Șefii?
Partenerii de business?
Cu toți îmi asociez, mai mult sau mai puțin, imaginea prin faptul că le aloc spațiu în apropierea mea, chiar dacă această apropiere se întâmplă online sau offline.
La fel cum ei își asociaza imaginea cu mine, din aceleași motive.
Care imagine are de câștigat din asta, alta discuție .
In lumea în care trăim azi, tot globul e la distanță de un click și practic vecinătatea ne este lumea întreagă.
Sigur că ne mai separa niste frontiere simbolice, dar în fapt, comunicăm cu toții.
Ne alegem unii pe alții.
Sigur că selecția încă există. Criteriile de evaluare sunt încă importante. Evaluările și propriul spirit critic sunt esențiale într-o astfel de lume în care nimeni, practic, nu mai alege nimic pentru că are deja totul. Sau cel puțin pare să aibă.

Cine sunt eu?
Prietenii pe care îi am?
Acceptul de a avea acești prieteni?
Bula în care trăiesc?
Cunoștințele mele?
Faptele mele?
Faptele lor?
Cunoștințele lor?
Potențialul meu?

Ah, asocierea de imagine.
Da, subiect amplu.
Dar care se reduce la un singur lucru: care sunt limitele conștiinței tale?
Că doar nu ești în viața ca să faci PR, dar în nici un caz că sa justifici de ce unii din lista ta de prieteni o ia subit razna și își postează pectoralii, sau, după caz, nurii.
Ce faci? Îi scoți din listă?
Că altfel pot fi oameni mișto.
Sau ii tratezi ca pe cei care votează cu cine nu votezi tu, cred într-o idee de familie in care tu nu crezi și vrea să își crească viitorii copii cum tu nu ai face-o într-o mie de ani:
- ii elimini din circuit
- reduci discuțiile cu ei la schimbările climatice
- te faci că nu mai există.
Ca ce chestie? Pentru că tu ești deținătorul adevărului absolut sau pentru că te prezinți lumii ca tolerant-progresist în timp ce îți dai dreptul să ștergi de pe fața pământului din capul tău pe cei care gândesc altfel?

Eu sunt eu.
Și indiferent de cine îmi taie calea sau vecinătatea, nu răspund decât de ceea ce gândesc, fac, vreau, sper eu.
Dau accept, apăs cancel sau ignor oameni după bunul meu plac.
Dar sigurul om pentru care aș putea băga mâna în foc rămân eu.

Suntem familia pe care am mostenit-o?
Nu, dar semănăm cu ea, chiar daca îi ducem sau nu mai departe valorile.
Suntem familia pe care ne-am făcut-o singuri?
Nu, dar ne reprezintă în mare măsură credințele și valorile.
Suntem prietenii noștri apropiați?
Nu, dar ne influențează viețile pentru că îi învestim cu încredere. De-aia sunt apropiați.
Suntem cunoștințele noastre?
Nu, dar au potențialul de a ne deveni prieteni.
Suntem colegii noștri profesionali?
Nu, dar cum facem business este o prelungire a umanității noastre.
Suntem copiii noștri?
Nu, dar ține de noi să le dăm un start.
Suntem cărțile pe care le citim?
Nu, dar ține de noi să vedem printre rânduri.
Suntem prietenii noștri de pe Facebook?
Nu. Punct.