RALUCA MIHĂILĂ

Dragostea este ca o stare febrila a creierului....este o faza, o etapa, o inflamatie care nauceste si provoaca halucinatii... Trece. Iubirea ... este ca o schimbare de metabolism: odata ce reactioneaza chimic cu tine te schimba pe loc. Si devii un alt compus, un alt element al universului. Ca sa evitam confuziile si mai ales riscul subiectivitatii, as directiona ceea ce consideram ca vine ca aport de la noi catre "celalalt" inspre o alta  sfera: ce a RESPECT-ului. Suntem ceea ce respectam. Cam atat am vrut sa spun.

Simt asa, o non-claustrofobie prin care am senzatia ca oriunde ma uit dau de aer. Parca se cocoata pe mine si ma ia prin invaluire tocmai pentru a ma face sa inteleg ca fara el nu se poate. Gata, dom'ne, am inteles...acum lasa-ma in pacea-mi anaeroba. Aerul ... S-a insinuat neinvitat si subtil in viata fiecaruia dintre noi ... Dar decisiv.

Fac parte din categoria celor care prefera sa trimita un sms decat sa puna mana pe telefon, dar si din grupul celor care se considera la adapost de sentimentul curent de alienare in randul celor care prefera mai degraba sa dea sms decat sa sune. Cum, ma intreb, de impac aceste extreme? Pai pentru ca mai cred in discutia fata in fata si libera, deschisa, constructiv combatanta si cu nesat in a da concluzii frumoase... ....si pentru ca sunt un om extrem de selectiv: ma intalnesc la discutii fata in fata cu foarte putini oameni. Din instinct de conservare si pentru a ma asigura ca nu risipesc mai mult din timpul meu decat sunt dispusa sa dau pe orisice-uri, tuturor celorlalti le dau sms-uri. E comod, si imi asigura linistea ca interlocutorul nu ma "tine de vorba" cand nu am dispozitia. O replica punctuala, eficienta, care cere raspuns clar ajunge. Cei care au cazut in patima lipsei de empatie si substanta in comunicare sunt cei fara filtru...ei dau sms in bloc, oricand, tu...

Nope .. nimic din ce cautam, gasim, intelegem, vedem, simtim, mirosim, gustam sau validam nu ramane la noi ... Toate se pierd in negura lui "ieri" si lasa in urma iluzia unei "foste realitati". Si ca acestea nu au consistenta in timp, poate stim deja...sa nu uitam insa de imprejurarile care le nasc! Ori de cate ori ne dorim sa ne intoarcem ...intr-un moment...ar fi bine sa ne intrebam "de ce am face-o?". In definitiv am fost acolo deja... Singurul element pe care il purtam cu noi prin viata si care detine atributul de a PUTEA ramane neschimbat este atitudinea. Restul e praf.

Cand esuam este pentru ca nu ne pregatim cum trebuie visul, sau pentru ca .... nu avem visul potrivit? - how do you lie somebody to his face? - you have to know why you do it...and never forget the truth!

Confirmi ca este nevoie sa te retragi din clipa in care incepi sa te gandesti la asta...

valoarea este legata de valori! valoarea este legata de valori? valoarea este legata de valori.

De ani de zile iert...si acord altora circumstantele atenuante pe care mie insami nu mi le-as acorda in veci.... Si in tot acest timp de inalta conduita morala, ziceam eu, am considerat ca am un comportament ce denota o mare empatie, o si mai mare toleranta si o bunatate fara seaman. Nu este ea, insa, vocea unei mari condescendente in fata celor pe care nu ii consider demni de standardele pe care mi le impun mie insami? A nu lasa pe altii sa isi exprime scuzele, de mila clipei in care isi vor purta privirea in pamant de rusine nu este, oare, insemnul arogantei care nu are incredere in judecata celorlalti? Sa zabovim un pic, as recomanda, asupra resorturilor care ne indeamna sa facem altceva decat ceea ce credem ca facem

mici ! o sa ne placa :)

ramanem cate putin in fiecare loc in care am respirat, am privit, am iubit, am schimbat energie cu ceilalti, tot asa cum plecam din fiecare loc in care nu mai facem umbra, in care nu mai suntem de zarit, in care nu mai putem privi in ochi, mangaia ori ... intelege ...   absenta din locurile unde nu mai suntem poate fi compensata doar de ceea ce am lasat in urma noastra: imaginatia si memoria celorlalti, imaginatia si memoria locului.   acestea trecandu-mi prin minte, continui sa imi beau cafeaua ... si sa ma gandesc la faptul ca urmeaza sa plec de unde sunt ... spre noi imaginatii si imaginari. nu, nu suntem peste tot ... si nici macar printr-o extrapolare a multimii oamenilor care ne-au trecut calea si care la randul lor cunosc alti oameni care cunosc alti oameni care cunosc alti oameni ... nu putem spune ca ne transmitem intregului univers in portii mici. locuim doar (in) clipele in care...

Adevarul este usor... Ce devine complicat este modul in care tinem sa il expunem...

Cum ar fi ca zidurile caselor noastre sa nu existe? Sa se intample toate cele la vedere, ca si cum nu am avea pereti si ... limite vizuale?   Am fi curiosi sa ne uitam la ce fac ceilalti? Pana cand? Ne-am purta nefiresc, la gandul ca suntem priviti? Pana cand? Nu ne-am mai putea ascunde... Pana cand? Pentru ca daca totul ajunge la vedere detaliile individuale se pierd ... si tot ce transformam in vizibil se retrage treptat si iremediabil din fata ochilor nostri.   Cum ar fi sa fim privati de intimitate filosofica a lumii?

Pe Dorobanti, la o sueta de Rusalii cu o florareasa: Ea: hai sa-ti faca mama un buchet frumos ca ziua de azi.... Eu: mai cumpara lumea flori, doamna? Ea: o, dar cum nu! Se tocmeste ei mult pana cumpara, dar de luat tot ia. Endeferent de motiv, le face bine. Eu: pai de ce? Ea: pai nu stii, domnita, cum e cu a doua fata a omului, sufletul: vezi pe fata lor care vine sa ia ca le place natura, si care vine ca sa se elibereze de o povara. Dar tot ia! Eu: si care negociaza mai bine? Ea: ca in viata: nu e nici o regula, domnita. Nu e nici o regula.