Din obisnuinta

Am obiceiul ca in fiecare zi de birou sa mananc la pranz alune de padure cu iaurt natural. E sfanta treaba (cu exceptia zilelor in care nu gasesc si atunci sunt nevoita sa improvizez)

Recent un coleg a remarcat repetitivitatea meniului meu si m-a intrebat "tot alune cu iaurt?"

M-am trezit raspunzand "daca stii ce te face fericit, de ce sa mai cauti?"

Si eu m-am mirat :) 

Si m-am bucurat ca am vie in subconstient stiintifica producerii unui parfum ... notele de varf, un declic senzorial si empatic, o aparenta de care ai nevoie pentru a ajunge la notele de mijloc unde incepe sa se vada structura atat de necesara in a pastra ascunse de curiosi adevaratele note de fond.  

Cu toate ca sunt pozitionate la niveluri temporalo-olfactive diferite, toate se autodetermina si intrepatrund, astfel ca desi multe parfumuri prezinta aceleasi note sau note asemanatoare, totusi lasa asupra noastra o impresie diferita. Exact ca in cazul oamenilor. Alaturarea diferitelor arome te face sa recunosti combinatia potrivita dintr-o privire. Secretul consta in a n-o lasa sa-ti scape, altfel te vei iluziona ca ii simti pretutindeni adierea diafana.

In vreme ce a crea un parfum poate fi o arta, a crea mixul optim in viata nu. Este suficient sa iti cunosti notele care isi au baza in propria perceptie despre fericire.

Asa ca alunele mele cu iaurt greu pot fi surclasate.