Binoclu

Unul din autorii mei de suflet scria: „E nevoie de o mare maturitate pentru a intelege de ce parerea pe care o aparam nu-i decat ipoteza noastra preferata, in mod necesar imperfecta, probabil tranzitorie, si pe care doar cei marginiti pot sa o prezinte ca o certitudine sau un adevar”.

Cu toate acestea, insa, pot aprecia a fi fost deloc marginit cel care a opinat-certificat ca " Exista o bresa in orice. Pe acolo reuseste sa intre lumina" .

 

Un tip mai aparte de bresa, de data aceasta sub forma unei auto permisiuni de a trai cu adevarat, il constituie uitatul in oglinda. De multe ori cand ma uit la propria-mi moaca ma enervez pentru ca nu reusesc sa ma vad intru totul, nu reusesc sa patrund vizual in tot ceea ce sunt, perceptia ramanandu-mi la nivel de trup. Nu putine sunt veritabilele momente de "oglindeala" si ele nu se petrec in fata unui perete care reflecta. Se intampla in mine, in suflet, in inima, in oricare din noi. Nu cand muncesti la birou, nu cand te uiti la TV, nu cand citesti ce a mai facut cutare mondenitate, nu cand asculti muzica disco, nu cand conduci, nu cand citesti o carte, nu cand te tii de mana pe strada! Se intampla atunci cand ai contextul perfect de a STA si ocazia de a-ti permite sa te plictisesti.  Atunci si numai atunci se apasa pe un tragaci de natura sa elibereze imaginatia pura. Aceste momente se constituie in bresa fundamentala catre sine, in culoarul care te duce la cine esti in mod real. Restul, gandurile si ideile care apar ca urmare a stimulilor exteriori, sunt doar cireasa de pe tort, care fara esenta eliberata la plictis, nu ar putea conduce vreodata la ceva de valoare.

Asa incat, da, subscriu la "Fara sa ne cufundam intr-o carte sau intr-un program la televizor care sa ne amorteasca, o seara devine un teritoriu vast in care ne vine cheful sa rearanjam mobilele, dar si ideile fixe.“ (J.Cameron)