Esenta

                    Cel mai actual si in voga cliseu atunci cand vrei sa "iei o pauza" de viata ta imediata, sa te recreezi, sa iti revii, sa o iei mai incet etc? Sigur il stiti si sigur l-ati folosit si voi la un moment dat. Spui ca vrei sa te regasesti, sa te duci in cautarea sinelui.

                    Cum vine asta? Dar pana acum cu al cui sine ai trait?!
                    Am auzit povestea asta de la persoane care spuneau ca vor sa faca un master pentru a se regasi in studii si la doi ani distanta aveau deja doi copii, la persoane care sustineau ca vor sa stea cuc in varful unui munte, la adapost de ipocrizii si care au ales New York-ul pentru asta si asa mai departe.

                    Da, este la mare moda sa spui ca pleci a la recherche de toi meme perdu ... cumva impresionezi pe toata lumea (la mine merge, eu empatizez cu cei care par victime, ii intreb ce si cum, imi pasa) pentru ca ii faci atenti la faptul ca ai probleme cu care incerci sa cooperezi si carora faci tot posibilul sa le faci fata. Cu alte cuvinte, transmiti mesajul ca iti este greu dintr-un motiv sau altul, ca ai o nevoie sau mai multe. Deci da, audienta iti este alaturi. Dar la ce iti foloseste audienta daca ceea ce spui este real, daca intr-adevar nu stii pe unde sa te cauti pe tine?

                    Si tot un cliseu, sau mai degraba un automatism uman,  este ca atunci cand vrei sa iti regasesti sinele pe care crezi ca l-ai pierdut, practic nu faci nimic deosebit ci doar ceva care iti face placere, ceva care apartine listei de lucruri pe care oricum planuiai sa le faci, ceva care oricum astepta sa se intample. Ce-ar fi ca atunci cand vrei sa afli ce se intampla cu tine sa incepi cu activitatile de top din lista celor pe care nu le suporti a le face? Nu-ti place sa te uiti la luna? Foarte bine, incepe cu asta, poti ramane foarte surprins.  De ce? pai pentru ca atunci cand faci ceva care iti provoaca placere, uiti sa te cauti propriu-zis si reusesti ca atunci cand dai de tine sa te ignori, pentru ca iti face atat de mare placere ceea ce faci incat nimic nu mai conteaza.  Pe cand atunci cand faci ceva neplacut, experienta este noua intrucat ai tendinta sa eviti evenimentele nedorite. Si de unde altundeva daca nu din nou, din ruperile de ritm, apar raspunsurile? Placerea nu releva nimic in raport cu un "sine" ratacit. Cel mult iti distrage atentia, te relaxeaza - un efect benefic strict din punct de vedere bio-chimic.

                    Astfel ca nu doar cliseul e cliseu, dar si automatismul ramane automatism, si puse cap la cap sunt un nonsens. Dar totusi auzi "ma duc sa ma regasesc ... fac o excursie". Ok, pai succese nebanuite! as zice eu. (admit ca parerea mea vine in contrast absolut cu orice convenienta sociala sau teorie psihologica pentru situatii din aceastea, dar de cand lumea mancam carne cu cartofi desi stim ca digestia nu "inghite" usor combinatia amidon / proteina animala; si desi stim asta, in loc sa evitam combinatia ne cream dependente prin inventarea pastilelor de digestie - deci da, am cateva rezerve atunci cand vine vorba de unele cutume sociale si "rezolvarile" lor la probleme.)

                    Da, cu siguranta life is what happens when you're making other plans. Iar sinele te insoteste atat in planificari, cat si in actiuni. Doar ca este partinitor. Si cand spunem ca il cautam practic realizam ca nu este in echipa cu noi.

                    Cand simti ca nu stii pe unde ai disparut, ca nu stii unde prin tine sa te cauti, ca ce simti nu este ceea ce vrei, ca nu primesti ceea ce simti, ca nu iti doresti (doar) ceea ce ai? De regula atunci cand a existat un moment, o singura clipa in care te-ai complacut in ceva ce nu iti exprima in intregime sufletul, inima, constiinta. De acolo se nasc toti monstrii si acolo nu stim niciodata sa cautam prima data. Si pentru ca umblam toata viata dupa cai verzi pe pereti, uneori nu mai apucam niciodata sa o facem.

primordial*

Asa se cauta sinele, asa se joaca sah cu monstrii, nu stand la plaja cu un cocktail non-alcoolic. 

 *Copil geopolitic privind naşterea omului (Salvador Dali, 1943) reprezinta un glob pamantesc in forma de ou din care se chinuie sa iasa un om. Acest om iese din America de Nord (Statele Unite). Sange curge din crapatura oului si mana omului nou tine firm Anglia. In planul din fata oului, un adult si un copil privesc aceasta nastere. Adultul, de sex nedeterminat, ii atrage atentia copilului asupra noului om luand nastere. Pozitia copilului exprima teama dar umbra lui este considerabil mai mare decat cea a adultului. Pictura lui Salvador Dali este o metafora a Americii care se naste ca forta majora din lume, putere care o dobandeste cu pretul sangelui (Al doilea razboi mondial). Soarta Angliei este in mana Americii.