RALUCA MIHĂILĂ

...acorda ca pe o chitară care nu a fost iubită demult. ...pironi într-un scaun pentru a te dezmierda din priviri pe îndelete, fără să mă grăbești, fără să te grăbesc și fără să fie nevoie să mi te aduc aminte ...atinge cu petalele de trandafir pe care mi le-ai dărui dacă nu ți-ar fi jenă ca nu cumva să pari moale ...lăsa să înțelegi singur de ce iubirea vine din dorința firească de a fi în compania cuiva care vrea să rămână și lângă care viața e acasă ...asigura fără cuvinte că, desi îți simt teama de a fi bărbat, vei găsi siguranță și liniște acolo ori de câte ori ești chemat pentru cine ești ...lipi de pereti pentru a te face să simți ce vreau eu să simt; și te-aș ține forțat acolo până te-aș enerva într-atat încât să-ți trezesc animalele alea flămânde care ... de draci și instinct de cucerire vor reciproca, ducând-mă la niveluri și mai înalte ... lăsa, purtată de răbdarea de a-ți dori binele, să vezi că it's all good și că motivele de a te teme nu erau reale. ...te-aș iubi până...

Parca a fost un facut. Ca toate in viata :). Am fost ieri la un eveniment foarte fain in timpul caruia, la un moment dat, s-a vorbit despre antreprenoriat si motivele pentru care anumite produse esueaza in raport cu ratiunea pentru care exista. Pentru ca pot fi "de succes" in materie de cifra de afaceri sau vizibilitate, dar nu si din perspectiva lucrurilor care au motivat aparitia lor. Si treaba asta m-a pus pe ganduri legat de cum se schimba (pe nesimtite, daca nu esti atent) definitia implicita, aproape tacita a succesului, data de primul raspuns "facem asta pentru ca...". De acolo, odata ce merge cat de cat treaba si incep sa vina tentatiile, ofertele, cererile si distragerile, se insinueaza o cu totul alta filosofie care sta pe cu totul alte baze. Si te poti trezi ca "de unde am pornit" si "ce am vrut" nu mai are nici o treaba cu "incotro mergem". Ca se intampla asta nu e grav.  Ce faci cand constati asta imparte lucrurile intre gr...

some of the most complicated moments when you see how you outgrew people you care for and need to move on and when you find yourself loving people you'd rather not my December is about both and it's barely the 18th oh well, the perks of being a human ... 

nu pricep mereu ce mi se intampla obisnuia sa ma irite chestia asta si sa ma motiveze sa analizez pana ma pierdeam in labiritul mintii capabila sa isi dea sah mat imi atingeam record dupa record dintr-un mix de lene si sper eu, maturizare, am spart statuia arogantei care nu putea sa isi accepte infrangerea si am renuntat sa mai vreau sa inteleg, maxim cer suport si ghidaj din afara imediatului pentru a naviga ce pare insurmontabil  sau prea dureros pentru capacitatile pe care cred despre mine ca le am si faza e ca ...  :) mereu le am, apar de unde nu ma astept si ma surprind prin incrementalul de profunzime pe care il capat dupa ce scot capul dintre genunchi si adesea, talpi. asa ca iti multumesc!

Love. The feeling you're welcome to be all versions of yourself. In love. The expectation for the good parts to last forever.

I'm letting you live and die according to your own principles and because of that, I managed to keep mine but just so you know, I was more scared of you saying yes ...

ai avut dreptate dar mi-a fost greu sa ti-o dau suntem singuri suntem singuri atunci cand avem de trait ce e doar al nostru si mai ales, cand avem de trait realitatea pe care noi ne-am creat-o

I can't control what my heart chooses to love and to keep the unwanted away, I judge them before they come close to me. I find flaws in them to cut off what's inconvenient and I mutate what she has to say.  Guess what! She's not living without a fight and not because she has the upper hand of infusing blood in the system but because it was wired to go towards light and not be bothered by the little things.

demult nu m-am simțit atât de fericită "fără motiv" de parcă avem nevoie de motive ca să fim cine suntem și de ce, mă rog, simt asta? pentru că on a whim, am plecat spre o întâlnire și am decis să plec la mare pentru 3 zile. așa, cu ce aveam la mine și pe mine. și nu e ca și cum n-am mai fost demult la mare și nici ca și cum distanța ar avea vreo legătură cu orice, dar de demult nu am mai capitulat in fața dorinței de simțuri: senzația aerului sărat, a apei mării pe piele și a pescărușilor disperați. ce senzație când am ieșit din mașină!  ce senzație! primul lucru, mi-am luat o pereche de lenjerie, una de șoșete, un kilogram de cireșe, unul de căpșuni și unul de roșii de grădină. miroseam în plase, mă minunam și continuam să mă plimb. mi-am văzut de simțuri. să-mi fie de bine. pentru că, după cum ziceam aici , cam așa stă treaba.

so, what's a feeling without the thought about that feeling? what's joy without "I love this" or what's fear without the thought of "this is overwhelming"? catch the moment in between the rise of the feeling and the rise of the thought and take notice of the fact that no storm ever overwhelmed the sky.

ce teama iti e sa nu te convinga cineva de altceva decat ai ajuns sa te convingi singur ...  sa nu intri in mintile oamenilor ca sa ramai in a ta si numesti asta libertate ...  atat de frica, incat zidurile din jurul tau se construiesc singure  nu mai e nevoie de vointa ta au capatat o vointa a lor  propagata din derdelusul pe care l-ai provocat cand ai zis "gata!" doare ce faci doare ce zici doare, pur si simplu doare si esti OK cu asta pentru ca nu poti inca sa nu propagi durerea pe care a trebuit sa o simti tu si furiile asa ca le dai mai departe, nu poti sa le contii, sa le integrezi hurt people hurt people, bro! deal with your shit  fatada hristica oglindita in luciul apei nu e totuna cu isus dezidentifica-te, revino-ti si poate ... poate ... o sa simti ce mult ai de primit de la cei care te vad. dar pentru asta e nevoie sa te vezi tu. tu tu tu tu pe tine asa cum nu te poti vedea inca pentru ca te-ai asezat in unghiul mort.

am schimbat cursul câtorva vieți  care l-au schimbat pe al meu își reevaluezi viața când faci greșeli ne sprijinim unii pe alții înaintăm.

si cari si cari si iti cari si iti cari pumni invizibili, doar-doar cineva din jur te opreste de la a te distruge suntem atat de buni la propriile mecanisme adaptative suntem expertii vietii noastre mecanisme care de multe ori sunt, de fapt, dezadaptative daca te uiti cu lentilele corecte pentru ca te centrifugheaza  sigur, asta ca sa te tina intreg, sa nu te descompui atunci, pe loc ca sub imperiul fortelor care te imping in afara, fara sa vrei mentii un centru de la care te abati un centru fictiv, dar na ... cam ca sangerarea de la anticonceptionale, o vezi si zici ca ar fi, asa ca te linistesti, dar vai ...  dar daca uiti de mecanismele alea, te descompui mai tarziu pentru ca, ce crezi? fac cangrena si actioneaza ca nenorocirea aia de infiltratie in obturatie n-ai zice ca e acolo, mananci OK pana vine cate o durere din aia pana-n creier si nu stii de unde ti se trage pai de-acolo de unde ai lasat-o nesupravegheata da, clar nu putem singuri nu suntem singuri nu ne nastem sin...

e interesant cum se succed și transformă lucrurile  sau cel puțin unele din ele azi te oferi cu totul unei misiuni în care ești  all in dintr-o convingere fără margini și faci minuni din ea, ducând-o înspre superlative necunoscute nici măcar ție  ... iar mâine, un reality check te îndeamnă la un exercițiu de imaginație și te întreabă:  cum ar fi dacă ai ieși din asta?  cu mirare constați că răspunsul pe care ți-l dă toată ființa ta vine cu îndreptare de umeri, zâmbet pe buze, ridicare de frunte, verticalitate și înălțime cu alte cuvinte, înseamnă senin și eliberare. cum ajunge punerea în slujba a ceva în care crezi să-ți devină colivie? când se face tranziția de la DA la NU? cum să faci să nu aluneci? eh, cum să faci!  caști ochii. și stai cu ei mijiți pe tine însuți. aia e tot ce poți face. și e de ajuns. dacă te asculți cu atenție, ai să-ți spui toate lucrurile de care ai nevoie si pe care, uneori, le cauți pe coclauri. tu ești coclaurul de care ai nevoie...

what you escape into.

deși ne vedem periodic, cumva de fiecare dată te văd pentru prima oară. nu pentru că ai fi diferit tu, ci pentru că nu mă leg de nimic din ce lași să se vadă din tine și din ce aleg eu să văd fiecare zi, de la zero până la infinit și înapoi. zero este oricum un infinit neîntrerupt de efectul de buclă. foarte potent ce mi se întâmplă. și neprețuit. mulțumesc.

30.12.2023 Prima zi fără febră mare, după trei zile cu. Să ne înțelegem, sunt persoana care suportă durerile cel mai bine din câte cunosc. Nu le caut, dar dacă le am, le duc cu (relativ) stoicism. Băi, dar capul fiert le ia pe toate. Mințile clocotind, gândurile devălmășite și semi halucinațiile te bagă în lumea dezlănțuită. Nu mai merge cu placebo și homeopatie ... când ajungi la astea, gata, tragi cu paracetamoale, algocalmine, acetilcisteină, acid ascorbic și alte alea cu nume lungi. Problema e că nu funcționau nici ele de la un moment dat, iar așteptarea mea era să-și facă efectul pe loc, având în vedere că eu nu iau pastile deloc. Când am văzut 0 rezultate, m-am panicat puțin. Până la 112 mai aveam o singură etapă pe care o puteam face singură: împachetări cu cearșafuri umede.  Dar am început să văd efecte, așa că am prins speranță. Am luat pastile nu pentru că nu aș fi avut încredere în puterea corpului meu de a se reface, ci pentru că știu damage-ul provocat dintr-o inflamaț...

si uite ashea, refrenul keep the fights clean and the sex dirty are o noua conotatie cand ti se spune tare si sec, dar cu ecou de scara de bloc din '81, NU. e ok. ce sa faci? stai cu rejectu' si te intrebi ce a fost aia de ce cand ai avut si tu prima initiativa reala din viata ta, se intampla pe dos decat te astepti; ca asa-i cand ai fost toata viata mai degraba de partea jurizarii cu da si nu. cand se schimba unghiul si vrei sa initiezi,  vai ce se schimba energia si legatura cu pamantul de sub picioare. aia e te chircesti un pic in tine insuti te urci pe pereti, apoi cobori incet sa nu te duci in cap si mergi mai departe bucurandu-te ca ai primit un raspuns onest de la cineva cu tiglele un pic mai bine puse pe casa intr-un moment in care poate la tine a stat ceva stramb.

îmi pare rău că nu-mi amintesc fiecare mili-secundă petrecută cu tine pentru a putea să te uit cu lux de amănunte. așa ... trebuie să te mai păstrez cu mine. n-am încotro. ești acolo, undeva, prezent și stai bine până n-o să mai stai.

îmi vine să merg în pădure și să iau în brațe, pe rând, toți copacii da' pe toți până dau de copacul vieții mele de ăla care respiră a 40 de ani fizici cu suflet de 15 și curiozitate de 3 de ăla care o să vină cu mine pe Camino să se dezbrace de toate ciorile care i s-au găinățat vreodată pe frunze, pe coroană și să se însoțească de compania pe care a căutat-o toată viața compania proprie aia de care nu va scăpa niciodată  și de care nici nu vrea copacul vieții mele ... cel la care când privesc, uit că fac parte din regnul animal.

Mă uit și te văd Te uiți și mă vezi Dar totuși Ce la limită ne ratăm marginile Așa că O să închid ochii Să te pot cuprinde Cu totul Și să mi te las Complet Până când  Centrele cercurilor  Care suntem se pot suprapune.  

E nou. Neșteptat. Dar binevenit. Parfumul tău e tămâia, al meu e mirul. Nu știai, nu?  Păi n-aveai cum. Am zâmbit când mi-ai spus. Nici unul din noi dus foarte des la biserică, dar cu sufletul în rai și mințile pângărite în cel mai uman și frumos mod. Cel puțin așa se vede de la fereastra mea. Nu avem un punct de vedere, suntem  un punct de vedere. Da, oarecum a meeting of minds, a meeting of souls. Mă văd pe mine când mă uit la tine. Și îmi place unde sunt. Îți mulțumesc. Poate.

eu am spatiul meu dansul meu tu ai spatiul tau si dansul tau amandoi ne dorim sa dansam impreuna ... chiar daca nu inseamna neaparat sa ne impartim spatiile. intuim cat de frumos ne-am putea completa miscarile, plutirea, bucuria de a ne lasa caderile unul pe celalalt pentru ca ridicarile sa ne arate de ce suntem aici ca sa putem dansa impreuna, insa, avem nevoie ca fiecare din noi sa-si cunoasca perfect dansul propriul, centrul de comanda, puterea si inertia la echilibru. avem nevoie sa stim miscarile care ne plac, care ne vin bine, care se potrivesc cu cine suntem, care lasa in afara noastra tot ce nu ne reprezinta, care ne semneaza felul de a fi. si deopotriva, avem nevoie sa stim incepand de unde ne terminam noi si poate incepe celalalt. una e sa inveti sa dansezi cu intentia de a dansa singur si alta e sa inveti asta in timp ce dansezi acompaniat. puterea de a naviga intersectia dintre spatiul tau si al celuilalt vine din taria de a-ti mentine centrul, indiferent de intemperii si d...

growing is tough, man! that moment when you were discovered in your hiding ... that particular moment defines your propensity to engage your will or fall back on your cosy defenses that excruciating moment when you have everything to lose ... and have no idea about the wins, yet somehow it feels like everything is at stake that moment when you've been called out in what you used to consider your secret getaway that moment when shame and guilt come to haunt you that moment it's in that moment when you either step up or shy away when you look up or reinforce the ties that keep you stuck you're either ready or not it's as simple as a yes or a no backed up by an intention to keep you warm when you forget why you started.

Da, si ce daca plang? Multi ar vedea in asta supremul semn de slabiciune, pentru ca nu mai poti sa contii. Asa ca dai afara.  Dar cum ar putea fi acesta crispare un semn de tarie? Un act de curaj? Nu, nu cred asta. Cred ca pur si simplu durerile se cer simtite si trebuie planse, scoase, nicidecum tinute inauntru. Ar fi egoist sa le tinem captive. Sunt energii care trebuie sa circule. Sa spele. Sa curete. Sa antreneze tot ce nu mai are ce cauta acolo. Mi-e clar ca plang a despartire, are izul ala de ... stacojiu, de nostalgie apriorica, de toamna, de "a fost" ... desi nu avem o hotarare data de vreo schema de arbitraj.  Dar pe bune, pana si juriul ... nu este el doar o conventie fata de o decizie deja luata? Asta se intampla. Desprind ceva. De fapt asist la desprinderea a ceva care s-a cojit si nu mai are in ce sa se tina. Iar pojghita aia cade odata cu ce se tinea in ea. Pot fi chiar eu cea care o sa-mi dau drumul ... cea care pana ieri se iluziona cu noi intr-un intotdeauna ...

 When you're ready, you can hear how God listens.

 Oamenii, dar mai ales omul din mine, ne-am intrebat oare ce mă califică drept un bun pretendent profesional în zona terapeutică, de suport psihologic și coaching. Nu mă îndoiam de nimic, dar mi-am dorit un răspuns visceral, profund și necompromis social. După multe bâjbâieli, care de care mai mentalizate sau nu, zilele astea mi-am dat răspunsul. Întotdeauna am văzut binele în oameni, indiferent unde erau în viața lor. Fără excepție. Este un lucru care mi-a adus reputația de naivitate pe care nu mai încerc să o dezlipesc de pe mine. S-a dezlipit singură. Naivitatea înseamnă să ignori zone de adevăr pentru a-ți susține lalaland-ul, ba chiar să te dez-utilezi emoțional, mental și psihic pentru a nu mai vedea răul, pentru că nu știi ce să faci cu el. Naivitatea e un cognitive bias foarte subtil provenit din negare și abnegația de a vedea binele triumfând pentru a nu fi nevoie să devii tu rău. A vedea binele în oameni (mai ales când nu e aparent) este o stare. Este o pătrundere intuit...

dați-mi un cerceaf curat care a trecut prin noroi, care a fost tensionat, ținut în centrifugă pentru ca apoi să ajungă sub fier încins pentru a-și ascunde imperfecțiunile, care s-a rupt sub povara celor pe care le ținea împreună, dar care cumva-cumva s-a lăsat cusut la loc, neuitând, însă, ce i-a fost prea mult ...  dați-mi un cerceaf curat care a trăit șifonat de viață, de paturi, de alte țesături sau garnituri de pat, care a fost tăvălit pe toate părțile, întors pe dos, mototolit, spălat la temperaturi înalte și în contact cu abraziv, mult abraziv ...  dați-mi un cearceaf curat care, deși ținut în spatele jaluzelelor trase, năzuia la puțin aer curat și la lumina care să-l scape de acarienii fără de care ajunsese să nu mai știe cine e ...  dați-mi un cerceaf curat prin care vezi soarele, dar care știe să țină umbră. dați-mi un cerceaf curat pentru că a fost cotonogit de murdărie. și îi voi fi ultima din iele. foto: Unsplash

Am o zi în care experimentez o lipsă acută de voință. No agency whatsoever. Un fel de mototolire interioară. Nu e nimic nou. Nu e nimic surprinzător la asta. Și nici supărător. De fapt, supărător e puțin, pentru că o voce mică îmi urlă mut: piezi vremea! hai, fă ceva! Ce? Nu vreau să fac nimic. Nu simt că e nevoie să fac ceva.  Să ne înțelegem, nu e letargie, lene sau spleen. E ... pace. O liniște umplătoare de spațiu, deschisă, non-resistant, permeabilă în aceeași măsură în care e și densă; astfel că nu mai e loc de nimic altceva.  Verbele de acțiune nu-ți găsesc rostul și locul, iar eu mă simt viețuind în diateză pasivă. Sunt totuși niște întreprinderi care se cer subliniate: mă tolănesc pe fotoliu, scriu, beau apă, mănânc. Și dincolo de voința-mi conștientă, respir, produc celule noi, lansez semnale neuronale - cu alte cuvinte, exist. Ca și până acum, exist, în ciuda unor manifestări vizibile de schimbări în materie.  Cumva, momentele astea devin un etalon de investiți...

Cât de rar, cât de incredibil de rar întâlnesc cumpătarea oamenilor în a folosi cuvintele și sunetele pe care acestea le fac prin rostire. Tot atât de rar simt că trec razant pe lângă ocazii neprețuite de a petrece timpul împreună cu ei în liniște. Îmi doresc acest tip de comunicare și, deși ai crede că poate fi realizată unilateral (pot sta oricând în tăcere cu alți oameni), totuși nu e deloc așa. Ai nevoie de participarea și acordul lor în asta. Altfel nu faci decât să te lansezi în gimnastică mentală cu tine însuți. Mda, e cam ca vara asta. Cu multă secetă; dar și când dai de apă ... !  foto: genesiswatertech.com