De la individ la dogma

Nietzsche: 

In individuals, insanity is rare; but in groups, parties, nations, and epochs, it is the rule.

La indivizi, nebunia este rară; dar în grupuri, partide, națiuni și epoci, ea este regula.

Individul care alege să nu mănânce carne își exercită libertatea, alegând ce să ofere trupului său. Dar când zece, o sută, o mie urmează aceeași cale, libertatea devine dogmă, iar masa lor — altarul unei noi morale. Nu se mai hrănesc, ci se mântuiesc. Iar mântuirea lor cere sacrificii: pe tine, pofta ta, ceafa ta, micul tău.

Individul care se trezește cu noaptea-n cap vrea doar o oră în plus pentru sine. Însă când o sută fac aceeași alegere, răsăritul devine liturghie. Cine nu se trezește devreme e leneș, păcătos, nedemn. Astfel se nasc cultele eficienței, cu zei cronometrici și sfinți încercănați.

Individul care evită medicina convențională își caută poate vindecarea, poate iluzia ei. Dar când o masă de oameni își leapădă doctorii, știința e crucificată, iar în locul bisturiului e ridicat cristalul. Dumnezeu începe să comunice cu ei prin ierburi, fum, uleiuri și otrăvuri diluate.

Individul care vrea să polueze mai puțin își liniștește conștiința. Grupul care vrea să polueze mai puțin își caută dușmani. Iar în lipsa unei fabrici de distrus, a unui drum de blocat sau a unui avion de scuipat.... distrug o pictură. Drumul de la “hai să ne protejăm viitorul”... la război etic și supremație morală... este făcut posibil doar de logica întortocheată a cultelor.

Când un om alege, e viu. Când o masă alege, e deja o instituție, o doctrină, o colivie. Ce e pur într-un singur om, devine puritanism în zece. Ce e credință în sufletul unuia, devine inchiziție în sufletele adunate.

Mulți aleg să fie diferiți pentru a se putea afirma într-o lume mult prea omogenă. Și apoi, din frica de a rămâne singuri, caută adepți. Și când adepții nu mai vin de bunăvoie, apare mânia sfântă, mânia dreptății — morală sub formă de răzbunare.

Dintr-o haină ruptă se naște o uniformă. Dintr-o alegere — o liturghie.

Și astfel, ciclul se închide. Ce e nou devine normă. Ce e normă, devine lanț. Și mereu va fi un altul care vrea să rupă lanțul. 

Nu din noblețe — ci pentru a putea fi observat într-o societate purtătoare de lanț.

Preluare TBF - Filozofia de duminica, S15.