Cheat day - the slippery slope to neverland

Fac ce fac si dau peste aceasta notiune tembela de "cheat day", un construct modern care, in fond, inseamna "imi dau voie sa-mi fac rau o data pe saptamana".

Voi explica.

Din capul locului, as sustine ca devenim maturi in momentul in care intelegem sa nu ne mai angajam in lucruri, oameni, activitati care ne fac rau. Pornind de la aceasta ipoteza, toti suntem pe undeva pe traseul dintre adolescenti sau young adults si full maturity.

Normal ca mai "picam" in ispite, pentru ca de-asta exista, sa nu ne lase sa scapam. Sau cel putin sa ne dea voie sa fugim, dar suficient de incet, incat sa ne poata prinde.

Acestea fiind spuse, revin la subiect: control, emotii, senzatii. Numitorul comun al celor trei este mancarea. 

Ori de cate ori ne simtim in afara controlului (o stare mentala* cu reverberatii profund emotionale) cel mai la indemana este sa infulecam ceva, ideal "comfort food", caci e despre discomfortul de care fugim prin carbs sub toate formele (dulciuri, snack-uri) si grasimi saturate (prajite in baie de ulei, va rog).

Nu se inghesuie nimeni la o conopida sau la o legatura de marar cand il arde buza sufleteasca, desi n-ar strica putina vitamina C pentru imunitate (emotionala). Da' ce carja a fost vreodata sparanghelul, pe bune?

Asadar, apelam la mancare si in afara nevoii fizice, cand avem de umplut niste blank-uri, iluzia fiind ca mancarea poate suplini acest rol. E fals si realizam asta doar dupa ce am devorat o casoleta de inghetata si constatam ca suntem tot in galeata; Haagen Dazs cu caramel sarat nu a luat decizii de viata in locul meu, insa da, mi-a fost alaturi cand n-aveam nici eu chef sa le iau. 

Dar e ok, a devenit social acceptat "ca avem voie" si de-a dreptul incurajat "sa ne dam voie" sa ne purtam asa cu noi insine. Meriti! Nu asta scrie pe bilboard-uri?

Nu meritam nimic, dar iluzia entitlementului e alt subiect pentru alta zi.

Revenind. Cu alte cuvinte, stim ca juma de kil de aripioare picante nu rezolva problema, dar cel putin o suspenda temporar si actioneaza ca o plapumioara comoda in care ne invelim cand vrem sa simtim atingere (nu cand vrem sa ne incalzim).

Paralel cu notiunea de indulgence as vrea sa propun self love.

Indulgence inseamna rasfat si, de la un anumit nivel, hedonism si lasarea in placere si dorinte, indiferent de consecinte. Self love inseamna onorarea noastra profunda si placuta dintr-un loc de intelegere si respect.

Cheat day, ca simbol al indulgence-ului, este pentru celelalte 6 zile din saptamana ce este vacanta pentru zilele de lucru, ce este weekendul pentru luni-duminica, ce este seara pentru nine-to-five, ce este timpul cu cei dragi pentru "scarbiciu" (ce cuvant oribil, dar relevant), ce este pauza pentru trasul la jug: traim in abnegatie si reprimare cu gandul doar la clipa in care "ne dam drumul" la nevoi si dorinte. Si cand in final vine aceasta clipa, nu mai conteaza nimic, de abia atunci ne apropiem de traitul clipei, dar nici macar atunci pe deplin pentru ca suntem prea ocupati sa simtim cat pentru toate celelalte in care n-am facut-o. 

Exista o diferenta fundamentala intre (1) efort si relaj versus (2) abtinere si delasare.

In cazul (1) avem puterea forjarii sportive si relaxarii musculare de dupa. Este 100% self love, fara insa a insemna ca e ceva usor in proces. E greu cap coada, dar la fel de greu este si sa urci un munte sau sa dezvolti un produs in care crezi. In sport intens corpul iti zice fuck you in fiecare secunda in care tragi de el, dar e un lasa-ma-mi place care se incheie cu Te iubesc pentru ca tragi de mine. Placerea care se simte dupa intensitatea workoutului nu se compara cu nimic. Si totul e despre suprascrierea vocii care iti zice "nu mai bine te uiti la un film?". NU!

Puterea construieste pe baze sanatoase pentru ca rezulta din ele.

In cazul (2) avem ambitia de a nu face ce ne roade pe moment, de a ne tine respiratia si de a ne abtine de la: a da niste telefoane unor persoane catre care nu ar trebui, a manca cozonaci pe banda rulanda, a avea grija de noi pentru ca ne vede lumea si reversul acestei ambitii care se finalizeaza in neglijenta: nu ne mai spalam, mancam ce e "interzis", ne complacem in situatii si compania oamenilor care nu ne fac bine. 
Ambitia (de tip ambâț) musca din energia vitala pentru ca e un reziduu al arsurii impulsive.

Ambele, prin repetare, devin obiceiuri si stiluri de viata.

Si de ce "cheat"? Ce inselam? Asteptarile? Programul strict? Determinarea de a ne tine de o dieta? Puterea de a ne abtine? Pai nu ne abtinem, tocmai asta e, ca tragem de noi sase zile si o rupem in doua in a saptea. Tehnica cutremurelor mici care previn apocalipse tine, dar pana la un punct. Ne facem rau concertat, cu buna stiinta - si pare mai putin grav daca e planificat, nu? Pai ce-am rezolvat? Corpul se intareste prin stresare si impredictibilitate, dar creste sustenabil si armonios in rutina si obiceiuri. Deci cele doua trebuie impletite intelept si constant.

Cheat day ca sintagma si wording, dincolo de ce intelegem noi prin ea, este un debuseu care primeste si are rolul de a neutraliza si imuniza tot ce se aduna nesanatos si antagonizant dorintelor noastre in restul timpului. E ca si cum mergem la o cina cu cei mai stramti pantaloni care ne veneau acum 20 de kg, mancam cateva bucatele din fiecare fel de mancare timp in care de abia respiram (da' nu pentru ca am mancat mult, ci pentru ca ne-am ghilotinat cu blugii aia de wishful thinking) si cand ajungem acasa, ne deschilotam si in sfarsit putem sa respiram. Nu ne-am bucurat nici de cina, nici de companie, nici n-am rezolvat ceva cu schema vestimentara si foarte posibil ne-am stresat organele pe care le-am obligat sa intre in patratele imposibile.

Balans. Echilibru. Armonie. Asta vrem, nu?

6 / 1 nu este un raport echilibrat.

Cand traiesti din "firimituri" si totusi te ingrasi, corpul iti spune ca are nevoie sa mananci mai mult pentru a-i da voie sa se relaxeze si sa functioneze normal. Ce iti spune este: "nu ma mai tine in sah, pentru ca nu stiu ce vrei de la mine si daca nu imi spui, eu fac ce trebuie sa te tin in viata: depozitez pentru zile cand chiar nu o sa mai primesc, ca la cum te porti, oricand ti se poate taia filmul."

Cand nu-ti dai voie sa mananci, ai nevoie sa mananci mai mult si mai bine.

Mancarea care hraneste* este viata. 

Cand ne abtinem de la viata ne ne-iubim si intram in parapeti de toate tipurile: burnout, obezitate, schisma mentala, fragmentare interioara, depresie, tristete, apatie, boli cronice sau acute, insingurare, adictii.

Alternativa de self-love a "cheat day"-ului poate fi o cireasa pe tort in fiecare zi. Un rasfat micut si valoros la fiecare masa. Un debuseu (daca intr-adevar avem nevoie de el) care sa construiasca alaturi de rigoare si determinare in dieta, sport, relatii, mindset.

Lucrurile mici conteaza pentru ca depresurizeaza imediat ce se colecteaza o posibila tensiune - iar aceasta preventie pe acumulare este esentiala in a ne fi alaturi la fiecare pas.

Sigur, poate sunteti intr-un ritual deja de cursa lunga cu cheat day si simtiti ca functioneaza. Super. Doar sa va intrebati din cand in cand: cheat de la ce? pe cine? de ce? si daca o zi e cheat day, celelalte au integritate fata de ... 

Fiti sanatosi. La corp, suflet, cap.

Si apropo, de ce ne aruncam in pofte alimentare? Ce gol e acolo? Ce fantome infometate urla la noi? Homework. Sau food for thought :).

*capul vrea predictibil, daca ar putea ar interzice surprizele cu riscul de a nu le mai primi nici pe cele placute. Better safe than sorry

*nutritiva, plina de macro (grasimi, carbohidrati, proteine de calitate) si micro nutrienti. Caloriile goale scot energia din corp (ex covrigi), pe cand cele nutritive aduc energie in corp