RALUCA MIHĂILĂ

"Pentru a înțelege de ce dezvoltările psihice deficitare constituie baza problemelor cu copiii noștri, nu trebuie să ne lipsească o privire mai atentă asupra lumii adulților care îi formează". Cele mai flagrante fenomene actuale despre care am luat cunoștință dpdv știintific, nu doar intuitiv sau empiric, sunt  1. parinții care își consideră copiii drept "mici adulți" și prelungiri ale propriilor personalități  cu care trăiesc prin proiecție sau în simbioză. 2. locurile de muncă la care mamele se simt presurizate social și financiar să se întoarcă după nici 6 luni de la naștere  3. hedonismul și multele pretenții avant la lettre ale multor tineri versus responsabilizarea și nevoia înțelegerii conceptelor de "răbdare" sau  "construcție pe termen lung". 4. sistemele educative "inovative de azi" care pun  pe primele locuri briz briz-urile colorate de pe pereții școlii și feedback-ul parinților de la punctul 1, pentru a face școala  fun și ...

A trecut ceva timp de când a prins contur curentul care ne invită pe toți să fim vulnerabili, să ne arătăm autentici în tot ce e mai dureros și urât în noi, să ne dezgolim de prejudecăți și măști pentru a ne arăta în plinătatea celor care suntem de fapt mulți din noi: suflete rănite doritoare de afecțiune. Nu mai știu de când a început exact acest curent și nici nu e important acum. Însă e important unde ne-a adus. La dezvăluiri personale detaliate inutile, futile, necerute și oferite gratuit, uneori chiar împinse în viața noastră, a celorlalți, provocatoare, oportuniste și din păcate, profund manipulatoare. A te arăta slab dezarmează. Sigur. A te arăta slab crează empatie. Sigur. A te arăta slab invită la compasiune și dialog.  Sigur, știm. Am crescut fără părinți.  Azi e cool să fii slab, neputincios, o biată consecință umană a traumelor din copilărie. Și tot azi cei cool de care aminteam, prin ceea ce fac, iau în derâdere soarta celor care chiar sunt slabi, neputincioși și ...

Care să fie motivul pentru care cei care aleg să nu aibă copii sunt abordați ușor dezaprobator de toți ceilalți: De ce nu ai copii?   Voi cât de des îi întrebați pe oamenii din jurul vostru de ce nu fac lucrurile de care se pot lipsi și cât de des sunteți curioși de motivația de a fi făcut alte lucruri fără de care nu și-ar dori să trăiască?  Eu i-aș întreba pe părinți:  De ce ai copii?  Nu ar fi un pic mai logic să aflăm de ce aceia care au simțit nevoia să-și schimbe status quo-ul, au și făcut-o? Plus, s-ar putea să vedem lumea, brusc, prin lentile noi și mă tem că nu din cele mai comode.

ce criteriu bun pentru a înțelege toleranța este durerea! și câte depășiri de limite autoimpuse sunt obligatorii pentru ca toleranța să devină acceptare!