am mers pe lună

Se întâmplă că a trebuit să fotografiez pentru prima dată, la cerere, fețe.
Personalități.
Umori.
Fire de păr.
Îmbujorări.
Ochi.
Uau, totul până la ochi ... să surprinzi ochii este cel mai complex, cred.
Pentru că ochii sunt vii și e foarte îndrăzneț - aproape injurios - ca cineva să își propună să închidă într-o concluzie ceva fluid.
Să pună apa în pătrățele.
Cum să blochez o privire pe film?
E ciudat.
A fost ciudat.
În sensul bun.
Sunt obișnuită să fotografiez povești, așa cum le văd eu.
Situații.
Lucruri neînsuflețite cărora le dau eu culoare și sens.
Oamenii vor să le vorbești, altfel le e greu să se poarte natural atunci când nu sunt "puși" într-o situație.
Cum vine asta? Ca să fii natural, trebuie să fii întâi actor.
Mie, oricum, nu îmi place să vorbesc cu oamenii.
Nici în general și nici în special.
Așa că le-am propus un târg.
Le-am spus să își imagineze că sunt obiecte.

foto: Nasa, stockphotos