RALUCA MIHĂILĂ

Conditionalul optativ este acel timp care desi nu spune nimic concret, lasa loc pentru infinite oportunitati... Este un soi de timp probabil , ca la meteo: "posibile precipitatii in nord vestul tarii cu averse si vant puternic dupa masa" Sigur, uneori prognoza indrazneste prea mult in raport cu realitatea imediata .. .si pentru a nu friza penibilul e suficient sa te uiti pe geam si sa construiesti prognoza empiric. Da, e un timp interesant ... cu o actiune neincheiata, proiectata in viitor, nascuta din prezent si non-angajanta. Ceva de tipul "te-as putea iubi"... Este un timp care isi permite sa spere. Totul e sa mentina contactul cu fereastra. Deschisa.

obisnuiesc sa imi downloadez periodic viata si sa o salvez pe folderase de 'idei' si 'fapte' constat din ce in ce mai mult ca 'ideile' castiga teren, fara insa ca 'faptele' sa scada in volum ce mai constat este ca desi nu am instalat vreun ssd, viteza de reactie este in continua crestere pe acele sectoare pentru care am cu adevarat interes si atractie ... pentru restul primesc 'virus threat...contact the administrator' sunt bucuroasa de partitiile mele

ochi caprui, imi faci alegerile grele! incepand sa te cunosc, pot spune ca in aceeasi masura in care as vrea sa ma retrag o mie de pasi inapoi, imi doresc si sa pot inainta desi inca nu mi-am gasit o pozitie comoda pe canapea, pur si simplu nu imi vine sa ma ridic de langa tine. esti cald. in mod cert este o chestiune de timp si de articularea diafana a unui 'da' sau a unui 'nu' clar nu as fi crezut ca un mediu atat de ostil din punct de vedere panoramic sa fie atat de primitor sa fie manipularea designer-ului?

- asa, bun, si atunci toleranta vine din inima sau din creier? pentru ca nu mi-e clar - ce nu ti-e clar, mai exact? - pai nu inteleg de ce atata vreme cat inima trage ponoasele pentru intortochelile decise de creier,  tot creierul este cel care are dreptul la concluzii - esti cu capul, jur! - e normal sa nu ma intelegi, suflet drag si salbatic - nu bai, ce zic io e ca esti deviat ... deciziile se iau cu inima, creierul doar le pune frumos in fraza dupa ce trece momentul si ca sa faca trecutul mai suportabil. si pe tine sa pari responsabil. - unde ai citit asta? in "cum sa ne intelegem tampeniile, volumul 2"? - de ce faci misto? - nu fac misto, dar serios ... vii la mine cu din astea de secol trecut. normal ca deciziile se iau cu inima ... ce nu e lamurit in capul meu, sau poate in inima mea, este unde se termina toleranta si  unde incepe diferendul ala de netrecut cu vederea? in valori personale, in principii de viata, in stomac, unde ma-sa? - stii ce cred io? - ui...

ma uit in jur si cred ca fac parte dintr-o lume care incurajeaza nemultumirea ca principiu stand sa-mi numar cunostintele si trecand in revista povestile vietilor lor am ajuns sa constat ca stiu doua-trei cazuri de oameni multumiti de ceea ce fac, cam tot atatia care nu se pronunta in nici un fel si restul (zeci, multe zeci) care nu se sfiesc sa-si expuna problemele, nemultumirile, frustrarile.... cred ca nu este cool sa mai fim multumiti, cred ca nu este la moda sa ne placa ce ni se intampla si mai cred ca riscam perceptia conformarii daca tindem sa agream catusi de putin niste contexte altminteri normale si perversitatea acestui comportament stiti abia unde intervine? acolo unde incep rafturile din librarii sa ne imbie la trairea in prezent, la aprecierea a ceea ce avem, la a ne multumi cu putin doua atitudini fundamental opuse pe care le alimentam zilnic cu buna stiinta sau nu

Context nou Imi place Nu stiu daca, insa, contextul aproba asta Mai putin important, oricum. Intalnirea pe contrasens isi are un rol clar, indiferent daca are concursul interlocutorilor: ii pune fata in fata. Daca se pot privi in ochi, inseamna ca interactiunile viitoare vor purta in ele samburele primului contact care le aliniaza vointele. Daca nu se pot privi in ochi, atunci acest "bug" va disparea rapid. DAR Exista un DAR care daca nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit Acest DAR muta un pic perspectiva si permite sa transpara niste nesigurante care pana atunci erau stiute doar de mine. Este un context de incredere ... care invita la adevar. Invita la despachetat . Accept invitatia. Ce se poate intampla rau? Sa inceapa la un moment dat sa doara? Cat de costisitoare este suferinta! Dar cat de mult platesti pentru a te asigura (desigur, inutil) ca va lipsi!

incep sa cred ca am o problema cu ideea de termen limita atentie, nu cu autoritatea, ci cu termenul limita nici macar cu procrastinarea nu mai am un issue , deja am trecut la alt nivel: nu mai aman, ci pur si simplu nu mai fac. pur si simplu imi vine sa incalc toate termenele posibile...pentru ca ma gandesc 'si ce se poate intampla?' 'si ce-o sa-mi faci?' imi zic uneori, fara sa stiu cui ma adresez si de ce ma revolt aproape teribilist impotriva ideii de timp, impotriva normei, impotriva finitudinii?  cu limita de la zero la infinit, intrebarea mea (retorica) se poate reformula: 'si daca nu vreau sa imi traiesc viata, ce treaba ai tu?' indraznesc sa opinez ca odata ce te gasesti in contexte in care iti pui (sau si mai rau, ti se pun) termene inseamna ca nu esti in locul in care sa ai setat un automatism tacit de a da totul ... pentru ca atunci cand dai totul, nu ai nevoie de programare, calendare si spread sheet -uri  cand esti unde treb...

ce inseamna libertatea? asa cum o vad eu acum, libertatea inseamna sa simti ca nu ai ce pierde sa traiesti intr-un univers cu gravitate zero din orice punct de vedere inert si totusi prezent in moment ne lovim de ziduri pentru a fi triati aceia dintre noi care isi doresc lucrurile suficient de mult incat sa nu renunte

- iubesti? - sigur ca da. iubesc muzica, lectura, iubesc rasariturile, susurul apei, diminetile de vara... - inca o data: iubesti? - cum adica? - adica iubesti? - pai nu inteleg ce ma intrebi - te intreb daca iubesti - pai am raspuns ... traiesc iubind tot. - atunci ignor prima intrebare si te intreb altceva: exista loc pentru 'special' in viata ta? - sigur ca da - cum asa, daca te manifesti nedicretionar iubind totul? - nu inteleg - asta vroiam si eu sa spun

Suprematia nimicului sta in faptul ca el da nastere la orice si tot in el se sfarseste totul

-cum stii ca ai gasit ce cautai? -nu stii

nu-mi dau seama daca neraspunzandu-mi, ma respingi ... sau pur si simplu iti intorci privirea, sperand ca eu sa continui sa te urmez m-am intrebat daca atunci cand mi-ai spus ca ne vom revedea aveai in plan sa pui de fapt punct dar ai lasat 'da'-ul ca pe un zmeu lansat in aer

o noapte fara preaviz in care am lasat garda jos (de tot) si ... m-am aratat in slabiciunea-mi nici eu nu ma asteptam la ce a urmat cumva imi pare rau ca ai fost pe contrasensul energiilor mele negative dar nu imi cer scuze pentru asta a cadea ocazional ma caracterizeaza o fac de cele mai multe ori intentionat pentru a ma putea ridica mai cu forta ce poate parea umilire este ceea ce eu traduc prin 'fara masura' adica asa cum (nu mi-am dat de) ales sa te iubesc si asa cum imi place sa sper sa vreau sau sa indraznesc excesele sunt cele care mi-au dat intotdeauna echilibrul la limita iti vezi potentialul, esecurile, realizarile si mai ales, vezi padurea de copaci si in perceptia mea, echilibrul nu este nimic mai mult decat padurea fata de care iau distanta pentru a-mi recapata perspectiva orice lucru se poate vedea din mai multe unghiuri ce conteaza de cele mai multe ori este lentila am vrut sa te vad si te-am vazut as face-o din nou, chiar daca, poate, t...