In mersul trenului

In mod cert unele lucruri continua sa ma revolte, sa ma determine sa reactionez instinctiv. Si e bine asa, altfel le-as cataloga tacit drept firesti.
Azi m-am urcat intr-un tren care urma sa calatoreasca 3 ore...caldura mare, mon cher, lume multa, zumzete si rasete din cele mai colorate, grupuri de tineri, cupluri, mamici cu micutii lor, batrani.
Eu, ca de obicei, la fereastra cu picioarele ridicate pe scaun si preocupata de ce se intampla dincolo de geam.
La un moment dat mi-am intors privirea inspre inainte si am zarit o mamica ce-si tinea in brate baietelul adormit...langa ea mai erau trei copilasi, tot ai ei, care misunau nestruniti printre scaune. Mamica parea usor epuizata, insa cu constiinta unei osteniri cu folos. In scurt timp, in zumzaiala micutilor ei, a atipit...probabil ca in subconstient stia ca puii ii sunt pe aproape si nu au ce pati..
Nu mi-am putut dezlipi privirea de la scena ...pana cand una din fetite a venit la ea, a miscat-o pentru a o trezi si a-i spune "mami, nenea vrea sa vorbeasca cu tine". Figura atinsa de vise a revenit in ale realitatii rapid, usor anxioasa (atunci mi-am dat seama ca e singurul parinte pentru cele patru jumatati de om) si s-a postat in fata unui domn serios (a se citi constipat), serios (a se citi mofluz) si disturbat (a se citi indignat).
-doamna, acesta este locul meu
-aoleu, ma scuzati, si-a exprimat spasita neatentia...haideti ca ma mut acum...Matei, hai, puiut, ridica-te!
Baietelul care ii dormea pe genunchi s-a trezit pe jumatate, a cerut in brate, mama l-a ridicat si a inceput sa umble prin tren in cautarea unui loc in care sa incapa toti 4. Nu a gasit asa incat s-a proptit intr-o bara cu baietelul in brate, deja adormit si agatat de gatul ei ca o maimutica, si cu cei 3 copii pe langa ea. Nu mai zumzaiau asa de tare, au simtit ca mama trece printr-un moment mai greu si i-au usurat momentul. Cu coada ochiului se uitau la "barbatul care a suparat-o pe mami".
Individul de care aminteam mai devreme s-a asezat tacticos pe doua locuri (isi luase doua, unul pentru el, si unul pentru laptop) si a inceput sa se uite la filme. Nu schita nimic si nu lasa sa i miste un fir de par.
Am indraznit "buna ziua, ma scuzati ca va spun, dar sa stiti ca in acest tren locurile nu sunt rezervate...adica doamna nu a gresit ca s-a asezat aici"
Am fost admonestata pentru tupeu "don'soara, nu aveti de lucru?"
Am tacut. Nu de teama ci pentru ca stiam ca receptorii bunului simt ii erau obturati de micime sufleteasca.
M-am dus la doamna si i-am spus ca poate sta in locul meu...mi-a spus multumesc si m-a asigurat ca daca va fi nevoie imi va spune.
La putin timp dupa aceste schimburi energetice, trenul a trecut pe langa o zona plina de copii si parinti care, la vederea trenului, au inceput sa rada si sa faca  fericiti cu mana...copiii mamicii din tren au raspuns cu frenezie prin gesturi ample,  si la un moment dat s-a alaturat si mama.
Barbatul cu laptopul, vazand cu coada ochiului ca se agita ceva in jurul lui, si-a ridicat privirea, a constatat, a strambat dezgustat din nas ridicand o spraceana si a revenit rapid la activitatea intelectuala, net superioara acestor "inculti de la tara".
Ma uitam la micuti si mama cum fac cu mana celor de afara si am concluzionat, o data in plus, ca oamenii frumosi se vor recunoaste intotdeauna si se vor saluta intr-un fel sau altul, chiar si in mersul masinii. Sau al trenului.

Comments