spre tine

De fiecare data cand calatoresc cu trenul si traversez muntii, vazandu-l serpuind printre serpentine, imi inchipui ca merg in spatele unui sarpe imens, gratios si foarte atent la curbe. Ba mai mult decat atat, pentru ca si eu sunt foarte atenta la cum se muleaza pe forma drumului, ma cred o parte componenta a sarpelui ... Aproape un organ. Iar pentru igiena imaginatiei, aleg sa ii fiu inima.
Ca inima am patru camere semidecomandate cu care trebuie sa functionez. Era bun un hol ... facea tranzitia la exterior mai usor, dar pana la urma reusesc sa ma descurc eu cumva. Intru direct in sufragerie, si ce daca? Chestie de ospitalitate pana la urma...ce sens ar avea holul? Daca vrei sa chemi omul in casa, il inviti direct in camera mare si ii dai prajituri, nu?  Doar n-o sa-l tii pe hol!
Asa...si inima fiind ... Cu musculatura bine antrenata pentru a nu uita ca am patru camere - stiti ca sunt niste unii care isi cumpara cate un apartament de cinci camere dar ei stau in bucatarie toata viata - si cu intentia de a trece in fiecare zi prin toate, tocmai traversez Carpatii.
Si ma bucur cand vad ce vad. Natura, verde, inaltimi, albastru ...
Totul se vede prin geamurile camerelor mele. Daca le spal. Sau daca vreau sa vad prin ele. De la caz la caz. De la inima la inima. De la sarpe la sarpe. De la tren la tren.

sau de la mine la tine