a fost o neîntâmplare să te observ pentru ca mai apoi să te văd. practic nici nu te-am zărit până nu m-ai vorbit tu pe mine, cu un timbru pe cât de teatral, pe atât de sincer și neascuns. ai dreptate, m-au declanșat vorbele tale într-atât, încât mi-am amintit pe loc toate pornirile-mi înăbușite ale celor cincizecișipatru de ore de dinainte. erau toate acolo, gata de a ieși la lumină, de a se da razelor soarelui și de a-și face loc prin întuneric încet încet și pe nesimțite. doar că nu aveau curaj, nu știau dacă să-și dea voie să existe până la capăt pentru că nu aveau răsunet în nimic, le trebuia oglindă. dar într-un mod foarte elegant, tu le-ai dat girul și au devenit de nestăvilit în fața a ceea ce ne-a schimbat pe amândoi pe loc. niciodată nu rămânem aceiași când ne lăsăm duși de senzualitate, de viață, de eros de această energie creatoare care ne alchimizează întru extincție și apoi ne conduce la explozii care ne recrează continu...