La capătul lumii

Am ajuns la capătul lumii.
Așa că m-am gândit să mă descalț ca să simt senzația plimbării pe infinit.
E destul de rece atmosfera, în caz că te întrebai.
Treaba este că... atunci când ești acolo, nu ai impresia că ai fi cu adevărat la capătul lumii. Parcă te afli de fapt în mijlocul ei.
Muști aerul și primești adieri de candoare.
Miroși iarba și simți cum ești luat în brațe ca apreciere pentru că ești curios.
Te uiți la cer (care acolo este peste tot, nu doar deasupra ta) și vine înspre tine praf de stele.
Uneori vezi o altă persoană aflată exact în același punct cu tine și simți apreciere pentru că nu ești singur.
Da, ar trebui să vii.
Este revigorant.
Atentie, însă: gândurile nu-și au locul aici, pentru că sunt ca o forță centripetă care te trage înspre centru, când de fapt demersul tău este unul expansiv: să simți, să vezi, să resimți.

Foto - din colecția personală