cam ca atunci când mă ratez

mi-e foarte greu să aud niște lucruri, dar mereu am preferat să știu adevărul

citesc mult despre aspecte care țin de psihologie, de economie comportamentală sau de funcționalitatea minții noastre.

poate prea mult ... și spun prea mult, pentru că uneori simt că mă pierd în teorii, cam tot așa cum alteori simt că mă pierd în gânduri, că mă RATEZ în simțiri.

gândesc atât de mult și ofer atâta putere minții mele, încât uit că sufletul locuiește și el un etaj mai jos ... și că mintea nu ar fi putut avea o panoramă așa de frumoasă, de pe terasă, dacă nu ar fi fost aplicată fundația emoțională.

nu îmi mai este clar (de) ce și cum iubim.

impresia mea de azi este că iubim predestinat, condiționat, înlănțuit.

tot ce trăim acum este o consecință a celor trăite anterior, doar că zgarda libertății noastre aparente este invizibilă.

despre mâine ... nu știu să mă pronunț ... e dubitabil că voi crede la fel, sau diferit. Depinde. De ce voi face azi. 

e foarte posibil să ajung să cred că iubim în modul în care vrem să primim iubire. Dar cine știe?