ce este filmul?

ce este filmul pentru cel care il gandeste, construieste, face?

ce este filmul pentru cel care il priveste, savureaza, consuma?

doua intrebari complet distincte, si totusi cu un numitor comun pe care incerc sa il aflu

ce este filmul pentru cel care il face?

daca este facut pentru el:

- un act de creatie?

- o exorcizare?

- un joc al imaginatiei vesele? sau deprimant-fataliste?

- o sursa de venit?

- un sens al propriei existente? 

- un refugiu? 

- o optica personala asupra lucrurilor ?

- un mod de viata?

- o chemare?

daca este gandit pentru ceilalti, atunci el este ... ce?

- un exercitiu de punere in scena pentru public? 

- un research printre tipologiile privitorilor si care ii da directia de viitor?

- o sursa de a tine entertained marea masa?

- un mod de manipulare subtila, un militantism al propriilor idei si  cauze ?

- o forma de a (se) pune valoare in / prin ceilalti?

- un job ca oricare altul, in care afli ce vrea clientul si asta ii dai? 

Nu cred ca cele doua caprarii - 'pentru producatori' si 'pentru public' - pot merge una fara cealalta. Ar fi extrem de trist ca autorii sa nu se exprime pe sine in filmele lor, la fel cum ar fi regretabil sa ajunga sa isi expuna niste idei in care nimeni sa nu gaseasca o minima utilitate.

ce este filmul pentru cel care il priveste?

- o sursa de distractie?

- o varianta de deconectare, de recreere?

- un mod de a trai prin povestea celor din film?

- un act cultural?

- un autodidacticism in a vedea prin ochii regizorului ceea ce nu poti vedea singur?

- o alternativa la realitatea pe care o vezi tu?
- o statie in zi? un mod de a opri timpul vietii tale in loc?

Rareori ma duc la film cu intentia de a ma deconecta. Imi place la ce sunt conectata, deci nu am aceasta nevoie :) ... dar ce caut eu in film este evolutia vizuala a ideii. Scenariul si imaginea. Cum ceva ce sta langa noi poate fi vazut dintr-un unghi complet nou. Caut firescul zilelor de luni pana duminica, la fel cum caut diferenta de perspectiva venita pe fondul viziunii si experientei realizatorilor de film.  

Ceva de genul 'ia sa vad cum arata ce facem!'

Vad in film un exercitiu al iesirii din sine pentru a putea privi in interior mai detasat, mai intelept, mai onest.

Comediile? Da, imi plac, insa le caut rar si doar cand nu mai am chef de altceva - sunt solutia de ultima instanta la toate celelalte care nu merg.

Ce nu imi place la filmul realist (deci nu SF) este sa vad fortari tendentioase ale unei realitati care nu exista. Gasesc in  acest tip de creatie - caci ramane creatie - o denivelare paguboasa si voita a unui drum care se cere drept.

Numitorul comun intre realizatori si privitori imi parea a fi interiorul salii de cinema. Un loc de confort modest pe termen lung, dar care acomodeaza introspectia, zambetele sau iesirile din tine.

Acum cred altceva: cred ca numitorul comun al celor implicati in acest act creativ, indiferent din ipostaza in care o fac, este omul. Sinele. Autorul de film vorbeste inevitabil despre el, spectatorul se vede inevitabil pe sine in scenariu. Si daca nu ar fi asa, cred ca nu s-ar numi arta si cred ca nu s-ar numi film.

Ma inclin!