Posts

Revelația unui firesc

Image
Sunt freelancer de nici doi ani și azi, pentru prima dată, deși am multă treabă, aleg să nu fac nimic și să mă uit la ploaie. Pe pereți. Pe geam. La nimic. Nu e deloc ușor pentru un om cu inițiativă și multe idei ca mine să ai în față un orizont nedefinit de timp pe care să nu îl umpli cu nimic. În care să nu-ți permiți să creezi ceva vizibil. Și nu e vorba de un preaplin aici sau de nevoia impulsivă de a face ceva ... ci de starea firească a minții prin care, odată ce descoperă un fond, simte nevoia imediată de a-i da o formă. Prin care cedează ispitei de a nu-și amâna constatările prin care crește, evoluează, se transformă. Cum alegi să fii liber? În funcție de ce îți transmite stomacul, mă gândesc. E greu să cenzurezi libertatea și să îți procedurizezi sentimentele. Pur și simplu, spui într-o zi: e momentul. Și ridici piciorul de pe accelerația cu care te-ai obișnuit să te ducă înainte. Trebuie să recunosc, mi-a luat un pic mult să înțeleg, să aplic, să trăiesc ce

jocul de-a autenticitatea nu e pentru toată lumea

Image
Am descoperit azi un joc excepțional care nu doar că schimbă paradigma, dar care mi-a adus aminte de un fenomen social prea ușor de trecut cu vederea. Jocul propune o schimbare profundă de paradigmă pentru că aici cei care câștigă sunt aceia care știu să piardă. Ce amendează extrem de elegant acest demers este, pe de o parte, dorința nestăvilită a oamenilor de a fi câștigători zi de zi și în cât mai multe domenii posibil și pe de alta, nevoia de a deveni mai buni cu fiecare clipă. #nopressure Este un joc ce vede în imperfect un potențial pentru un perfect dezirabil, dar care încă nu-i acolo și foarte posibil să nici nu fie. Cine suntem, ce vrem, cum acționăm, cum gândim, de fapt ? Altfel decât vrem să pară. Avem curajul să spunem lucrurilor pe nume? Iată cum psihologia, natura umană și publicitatea se îmbină într-un produs absolut splendid. Îmi place atât de mult cum acest joculeț a întors modul de a ne uita la lucruri și la noi înșine, încât nici nu mai simt nevoia să îl

Statul la coadă în România

Image
Am găsit unul din simbolurile-simptom cele mai sugestive pentru lipsa mușchiului ordinii sociale din mintea multor români. E de găsit în felul în care ne organizăm în statul la coadă și constă într-o întrebare cheie. Întregul univers din care se desprinde întrebarea cheie ne face să: surprindem istoricul nostru de cozi lungi , care necesită efort fizic (deci nevoia ieșirii din coadă pentru a ne odihni din când în când) ne observăm lipsa noastră de focus , pentru că uneori plecăm dintr-o coadă ca să stăm la alta, totul în numele eficienței individuale din cauza ineficienței colective. anunțăm public în mod tacit că facem înțelegeri neoficiale  știute doar în combinări de noi doi luați câte alți doi și nu în plen, transparent și cu trasabilitate pentru orice nou așezat la coadă depistăm o breșă subtilă care lasă loc incorectitudinii  pe fondul oricărui băgat clandestin în față din cauza lui "dar eu n-am știut" sau "păi unde ați fost până acum? Ce, așa se stă la c

yesterday vs azi

Image
yesterday's international trends sharing economy (working, sleeping, riding, travelling) sharing is caring lose yourself in the community spread news, ideas, help, actions co-working spaces act global universality expansion live to the fullest știrile locale de azi menține distanța ai grijă de tine rămâi alert menține-ți energia muncește de acasă fii relevant local proximitate contracție și contractare stay alive tomorrow is another day UN photo

Harta casei din capul nostru

Image
Stau și mă gândesc la cum sunt construite apartamentele noastre. Suprafețele locative, nu, așa le zicem? Că asta sunt, suprafețe amenajate pentru a putea sta în ele feriți de natura imprevizibilă. Avem toți sau în marea noastră majoritate, un hol . O anticameră care nu ajută la mare lucru în afară de a nu fi nici una din celelalte camere. Ah, poate fi un depozitar al lucrurilor care nu încap prin dulapuri. Și al papucilor murdari și umbrelelor ude. Apoi vine  bucătăria . Toți mâncăm, nu? Și chiar dacă nu știm sau nu vrem să gătim, cel puțin încălzim niște apă pentru ceai, cafea. Ori clătim o cană sau un cuțit la un moment dat. Ori luăm un suc rece din frigider. Urmează livingul . Sufrageria, în limbaj românesc uzual. Adică acea încăpere în care trăiești. (living = a trăi, nu?). Cum trăiești? Păi stând pe canapea, uitându-se la televizor, citind, facând sport, jucându-te, stând pe laptop sau telefon, purtând conversații. Trăiești cum vrei, știi și poți în acel spațiu

#dinizolare

Image
- ce zi e azi? - azi.

remiză cu viața

Image
am redescoperit șahul în plină distanțare socială doamne, cât simbol în acest joc absolut minunat despre strategie, viziune, plan, imprevizibil, echipă, scopuri, ideal, adaptare, reguli. piesele mele favorite sunt pionii ... carnea de tun pe care tinzi să o ignori din lipsa de statut social pe tablă, dar care au o putere fabuloasă dacă își pun capul și lucrează împreună la fiecare joc îmi imaginez fiecare piesă ca pe un personaj epocal ... și fiecare strategie de 3-4 mișcări în avans ca pe un complot între tură, nebun și regină un bal mascat cu reguli și imprevizibil câștig rar, încă ... dar, deși nu mi-am intrat încă în mână total, procesul de reînvățare și recalibrare este o desfătare. reușeșc, însă, altceva: îi scot din sărite pe cei care mă bat pentru că nu cedez nici o secundă și dacă vor să mă înfrângă, trebuie s-o merite. Ha ha!:) am mai descoperit ceva - ce faci în șah spune fără să vrei despre cum te porți în viața reală, mai exact dacă îți socotești piesele

inevitabilul neașteptat

Image
Și uite așa, după atâta timp, oamenii au ajuns să-și poarte măștile la vedere. Ikon_Grafix/Shutterstock

(cu) pluta

Image
Am văzut ieri un film oarecare cu bătăi, violență, imagini frumos filmate ... dar nu asta e important, cât mai degrabă o înțelepciune indiană pe care o trec aici sub #notetomyself Nu te îneci pentru că ai căzut în râu, ci pentru că stai cu capul în apă. Mi se pare o vorbă foarte potrivită pentru perioada prin care trecem.

amintiri pe sârmă

Image
când lumea vrea seriale cu eroi, feți frumoși și evadări dintr-un cotidian claustrant, mie mi-e dor să folosesc cârlige de plastic atunci când întind rufele ... uscătoarele astea moderne au eliminat o candoare cu totul aparte. cum se face că exact lucrurile care ajung la un moment dat să ne enerveze sunt cele care ne nasc nostalgii? țin minte cum urmele cârligelor pe haine mă umpleau de draci ... îmi amintesc și cum din cauza vântului toate textilele se răsuceau pe sârme și se uscau strâmb ... adunate și pline de urme.... devenim aproape imposibil de călcat perfect ... și totuși, m-aș amuza să mi se întâmple din nou, azi. bine, poate nu pe hainele la care țin, deși cred că ăsta era farmecul, să primești câte un ghiont exact în ce apreciezi mai mult. altfel ar deveni etcetera și nu s-ar mai califica la amintiri

imPOSIBIL

Image
cum poți scala intuiția, astfel încât să fie singura pe care te bazezi în decizii, fără să o iei mereu de la capăt și fără răzgândiri zilnice pe bază de stomac ? păi nu poți, dar poți s-o automatizezi. s-o exersezi și cultivi zilnic până devine a doua natură. sau prima?

(ne)mișcare

Image
Mișcarea ne ajută să vedem locuri noi, să cunoaștem oameni noi, să cutreierăm. Dar nemișcarea? Ce rol are? Când stai pe loc, ce se întâmplă? Nu cumva inviți lumea să se rotească în jurul tău? Cum se descompun culorile în extremele acromatice? Și cum se suprapun aceste planuri ale vieții prin noi și ale noastre prin viață? Cum se raporteaza cercurile unele la altele? Care e unde? Și de ce? Și până când? Cu ce scop?

Discuție organică

Image
- Ce faceți? Cum ați dormit? - Băi, nu chiar așa de bine. Mă simt foarte încărcată, așa. Tu, fiereo, cum ești? - Cam iritabilă, ce-i drept. Nu prea mi-e clar de ce. - Și eu, zise stomacul. Îmi bolborosesc toate aici. - Noi simțim că n-avem aer, ziseră în cor plămânii. - Nouă ne e bine, replicaseră rinichii. Ne înțeapă doar puțin ochii, parcă am avea nisip. Dar altfel, totul bine. - Noi nu vedem chiar bine, dar poate că nici nu avem ce? se întrebau cu voce tare ochii. - Dar de auzit, da, s-au trezit urechile. Totul e ok aici, deși dacă nu ne putem ajuta de ochi, mai greu să înțelegem ce auzim. - Eu sunt înfundat, adăugă nasul. Nu știu voi, dar la mine e greu tare. Trebuie să mă folosesc de gură ca să pot inhala ceva. Plus că sunt super uscat. Ca niciodată. Nu e bine. - Mie-mi zici? Că stau atât de mult căscată, că ar trebui să beau non stop lichide....uf! oftă din greu gura. - Ce-aveți, măh, toți? Vi s-a luat cu binele? Ce vă tot plângeți atât? interveni creierul hotărât și p

Truth be told

Image

Lupte

Image
O floare, odată ce a învățat să înflorească singură, nu mai are nevoie de admirația nimănui. Își va urma în fiecare zi, cursul. Și va fi frumoasă pentru ea însăși. Și pentru cine va avea norocul să treacă pe lângă ea și ochii să o vadă. - Ce faci, Raluca? Bine, sănătoasă? - Da, mulțumesc. Pentru mine work from home și social distancing sunt a doua natură. - Care e prima? - ... - ... - De ce mă chinui? #dialogmatinal

Cât de mult contăm, de fapt? Noi pentru noi.

Image
Încep să constat că viața se mută în online și ferestre de zoom, skype, whatsapp, house party și alte cele. Măi, nu! E păcat. De ce ne ratăm, oare, șansa? De ce nu punem în practică lucrurile despre care alfel, am tot vorbit - stress management, self leadership, time management, myself-management? În loc să ne luăm timpul acesta pentru offline cu noi înșine (că și-așa orbecăiam mult pe net și înainte), noi continuăm să fugim ... mâncând pământul. Am uitat cum se stă pe loc. Fugim de noi, fugim de ei, de ele, fugim de prieteni imaginari, de vise, de quality time with our heart. Alergăm înspre aceeași socializare care ne pune gândurile pe silent  sub pretextul că de acum chiar trebuie să fim online! Ce convenabil, nu? Menținem ritmul nebun despre care spuneam că îl vom schimba într-o perioadă în care am putea să face asta din plin. Ne cerem în aceeași nebunie din care voiam să ieșim ... și păstrăm totul la fel, când viața din jurul nostru imploră la schimbare. Calen

putința ca un dar

Image
- De ce plângi? - Pentru că pot.

Cum mi-am redefinit utopia

Image
Cu ce am început eu această perioadă de autoizolare? Păi cu trecerea în revistă a propriilor mele utopii și valori sub forma ia să vedem, mai cred în .... ? Cel mai concret exemplu a fost ca, printre altele, să parcurg tot manifestul Utopic Brain ,  așa cum a fost el definit pe calm și așezare. Absolut, cred în continuare fiecare cuvințel care descrie de ce-urile mele și cee îmi propun. Când am ajuns la servicii, însă, mi-am dat seama că ofer cam multe. Mai exact 16. Este perfect valabil că le pot oferi pe toate în continuare, dar vreau?  Răspunsul este nu, dar dacă asum că fac strategie integrată de Marketing (că asta fac), atunci nu pot să renunț la nimic din lista de mai sus.  Asta e. Moving on. Despre mine . Altă mâncare de pește, veșnic în mișcare. Ceva mi-a atras atenția la acest capitol. Am spus la început Expect the best, prepare for the worst. Când am scris asta prima dată, m-am gândit că planul care domină este cel al Binelui pentru care îți ș

Unde mai fugi acum?

Image
Pagina mea de Facebook arată, pe alocuri, de parcă s-a terminat lumea. O fi de vină bula din care fac parte. Semn că e cazul să mă apuc de #curățeniadeprimăvară. Aud că nu e ok să lași să se vadă că îți e greu. Să nu se vadă că nu mai poți. Că ești slab. Că nu știi. Pentru că dacă te arăți așa, colaboratorii te vor ocoli. Nu vei mai încheia contracte. Nu te vor mai alege. Dar asta vrei, să fii ales pentru că esti puternic, sau pentru că ești bun? Căci eu, una, am adunat în ultimii zece ani o listă mare de oameni puternici și cu multă stamina socială, dar și cu multă incompetență (și pe alocuri, lipsă de etică). Pe bază de ce ne alegem colaboratorii, de fapt? Cert este că, pe acest fond de izolare, multă lume pare semi-înfrântă de contextul zilei de azi. Motivul pentru care mă tem sincer este că eu nu am nici un fel de temere. Mie așa îmi este bine, în solitudine, doar că atunci când văd atâția oameni preocupați de starea lor mentală pe fondul captivității casnice, mă

self PR și văicăreli

Image
Dumnezeule, ce o să fac atâta timp închis în casă? O întrebare pe care o aud cam des, dacă ar fi să judec după gustul meu. Și după el judec. Căci cam sună a văicăreală și ipocrizie. Aș vrea să se ridice în picioare acela / aceea care își petrecea mai mult de zece minute din zi în natură, în afara celor cinci în care se ducea pînă la mașină în care se urca pentru a ajunge la birou și la care mai apoi revenea pentru a se întoarce acasă. Căci nu-i aud plângându-se public pe cei care chiar infuzau natură, ci pe cei care cu mașina ajungeau la bunici, la părinți, la birou, la sală, la coafor, la mall, la restaurant, la mani-pedi. Brusc, nu mai există agora de etalare a ținutelor și vai, trebuie să se admire singuri. Dar asta #nuefun, că ei, pe ei, nu se plac. Trebuie să vină din afară validarea. Dar afară-ul a intrat la carantină. Și pac, se strică jucăria. Așa că ce să facă? Ies pe net. Și încep să se vaite despre cât de greu e, să ceară sfaturi despre #cumtrecempesteastaim

Dragoste de sine în timpul coronei

Image
E o perioadă complicată în care mulți din cei care avem business-uri mici, luptăm pentru supraviețuire. Și nu e deloc o metaforă. Dincolo de bucuria de a fi pe cont propriu care nu poate fi egalată de confortul unui salariu care vine la dată fixă, există niște momente neașteptate de incertitudine profundă cu care nu știi exact ce să faci. Încotro să mergi? Cum să îți gestionezi resursele? Ce să nu mai faci? Ce să începi? Unii spun să experimentezi, alții să scrii cartea aia pentru care nu ai avut niciodată timp și alții să citești cărțile pe care le ții pe masă de peste un an. Ca freelancer experimentez continuu, din întâmplare chiar scriu cărți for a living și citesc alte cărți din convingere și nevoie. Deci la mine nu se aplică. Acum 18 luni ieșeam din statutul de angajat și intram în cel de muncă pe cont propriu. Habar nu aveam ce va însemna treaba asta ... și cred că nici acum nu știu exact ce înseamnă. Descopăr în fiecare zi mersul în două picioare și e fain. Uneor

Libertatea mea se întinde ...

Image
Cât lucram în organizații mari (și chiar și acum, deși nu mai fac asta), mă întreb(am) de ce unii șefi sunt "mai egali" decât subalternii lor? Iată câteva exemple care îmi vin în minte: - beneficii extra salariale - acces la cafele și zone de relaxare - mai multe zile de concediu - abonamente medicale extinse - lipsa cartele de pontaj - mașină de serviciu - laptop pentru lucrul acasă - traininguri și formări speciale disponibile doar lor - coaching în carieră - deplasări în străinătate - invitații la evenimente de top din industrie sau culturale - abonamente platite la diverse publicații de top din domeniu - work from home  ... și lista poate continua. Dintre toate, de departe cel mai meritoriu și onest beneficiu, este, cred, este cel al salariului mare. Da, mi se pare normal ca cei cu responsabilitate mai multă și cu presiune (uneori) mai mare pe livrări și targeturi să fie remunerați substanțial mai bine decât ceilalți angajați. Plus că deciziile lor sunt

Ce am învățat din viața profesională pe cont propriu

Image
Am fost ieri la o emisiune care mi-a adus aminte de niște learnings  scrise acum aproximativ un an, despre viața profesională pe cont propriu. Le-am recitit, au rămas valabile, așa încât le reiau și aici, poate inspiră sau lămuresc și pe alții. (Nota: sunt pe cont propriu de 18 luni în care simt că am mai trăit o viață!). 1. Ia-ți o pauză înainte de a intra în noul rol. Acea pauză pe care toți credem că o merităm, uităm să o luăm și ne-o regretăm zi de zi. Eu nu am luat-o :D, dar îi înțeleg perfect utilitatea. 2. Ba da, din nefericire e mult PR și dorință de status printre freelanceri. Mi-a spus la un moment dat cineva “Dacă ești slab, te evită. Dacă lași să se vadă că ești rănit, te omoară.” Am crezut că am ajuns în junglă și eram sigură că glumește. Dar e fix așa! Adică ...la fel ca în viață și în social media. Nimic nu e exact ceea ce pare, deci nu te lăsa impresionat(ă) de orice auzi. Tu vezi-ți de drumul tău. 3. Nu-ți mai arăta public entuziasmul debordant. Fe

Individualismul feroce ca pericol civic

Image
"Atâta vreme cât nu ma deranjează pe mine ... " Așa începe și tot aici se termină generozitatea socială căreia îi spunem azi toleranță. Nu prin dileme sau dezbateri, nu prin analiză și înțelegere, nu prin dialoguri autentice (cele în care intrăm cu deschiderea de a pleca acasă cu noi adevăruri). .... Crește acciza la cafea. Minoritățile cer drepturi speciale. Școlile private pot să nu mai respecte curicula națională. Dezvoltatorii imobiliari pot crea proiecte care nu se înscriu în PUZ, atâta vreme cât creează locuri de muncă. Biserica este scutită de la impozit pe venituri. Spitalele folosesc dezinfectanți diluați. Apare o taxă nouă: taxa pe CO2 pentru mașinile intens poluante. Primăria cheltuiește milioane de euro pe iluminatul de Crăciun, în condițiile în care cartiere întregi rămân fără apă curentă. Un spectacol de dans făcut de dansatori fără haine este un act artistic. Femeile nu merită aceleași drepturi cu ale bărbaților. Persoanele de același sex pot a

typo

De unde se inspiră analfabeții funcționali cu pronunția și (trans)scrierea pluralurilor "mingii" și "ridichii"? Unde ne sunt profesorii de limbă română? Acei profesori impecabili care insuflau cu dedicare, onoare și profesionalism, ABC-ul vieții rostite și imaginate? Au plecat toți în afara țării? S-au ascuns de deziluzie?  S-au reprofilat pe hipsterisme? Și dacă au plecat, unde au plecat?  Și să ce? Tot ce pot spune este că lipsa lor (fizică ori spirituală) a lăsat degringoladă.  Pe prea multe planuri.  Îmi este dor de un interlocutor viabil măcar din punct de vedere gramatical. 

UNDO

Image
Am crescut cu o educație care (încă mă) inspiră și ghidează către sfere profunde de responsabilitate socială și personală, de asumare, de înțelegere și instinct educat, de predicție și evaluare de consecințe. Trăiesc acum, însă, perioada lui undo , un instrument teribil de folositor atunci când mușchii de responsabilitate sunt antrenați, dar la fel de teribil de toxic atunci când te așezi pe fundamentul ideii că orice greșeală poate să dispară. Eu știu că greșelile, odată făcute, pot fi cel mult îndreptate prin asumare de responsabilitate și trăire a consecințelor. Prin a fi acolo  să vezi ce ai făcut. Prin viața de după greșeală.  Prin învățarea posterioară acestei etape. Pe de o parte și prin extrapolare la viață, îmi fac un pic griji cu privire la generația  undo care se educă prin mesajul implicit al faptului că te poți face că nu vezi ce nu vrei să vezi, că poți face să dispară orice eroare, orice nu îți place, orice nu e conform, orice constați după  că nu este bine. Să

Că dacă n-ar fi fost ...

Image
Am fost la dentist azi. Din nou. M-am săturat, nu-mi place, mă enervează burghiul ăla care pare că intră în creier. Dar trebuie. În sfârșit, te așezi pe scaun și indiferent de ce crezi că ai, nu știi exact la ce să te aștepti. Pur și simplu nu știi, căci surprizele sunt la tot pasul: nu prinde anestezia, îți curge apă pe tine, țâșnește sângele pe ochelarii medicului, înghiți bucăți de plombe pe care trebuia să le arunci în chiuvetă, ridici mâna că te doare, conform convenției, dar nu te vede nimeni, radiografia a fost pusă invers și ți-a obturat măseaua greșită ... din astea clasice și inofensive. După multe confirmări primite de la mine cum că totul ar fi în regulă, la un moment dat, medicul stomatolog se întrerupe, se uită la mine siderat și întreabă panicat: - Sunteți bine? Unde vă doare? Eu nu înțeleg nimic ... cum adică, nu i-am zis că sunt ok? Ca să mă uit în lampa ce-mi reflecta moaca prevestitoare de dezastru și să constat că aveam o mimică de pui de abator dus la dez

error 404

Ce lume să creezi, Doamne, dacă toți cei ieșiți din mâinile tale să considere că viața e nedreaptă! Dr. Sue Johnson spunea că "trauma ne dărâmă prezumpția că lumea este dreaptă și viața previzibilă". Să fim toți supraviețuitori de traume?  

în tren

Image
Am în stânga mea doi pasageri care se miră când le sună telefonul (dat la maxim să nu-l rateze) și, odată ce-și aduc aminte unde l-au pus și cum să răspundă, își aud apropiații (alaturi de ceilalți călători CFR) pe speaker. Și în timp ce fac asta, își țin telefonul la urechi. Urlând și ei, și cei de la celălalt capăt al firului. E pitoresc. # adaptareaducelaevolutienuinvers   # socializarefortataintren

scrupule și alint

Image
Sfertul academic s-a demodat. Nu ne mai ajunge legea nescrisă a lipsei de organizare. Reinterpretarea mioritică a punctualității stă într-un nevinovat șantaj emoțional: să anunți când întârzii. Sau chiar să zici că îți pare rău. Și cu asta pare dintr-o dată că ai venit la timp, în ciuda traficului care te "surprinde" continuu. Cireașa de pe tort: "sunt pe drum!" Sau poate: "scuze, ți-am zis că întârzii!" Neclar. Sigur, tot e mai bine decât să te porți ca și cum ai fost punctual...după 50 minute.