RALUCA MIHĂILĂ

nu, nu, nu, nu mai vreau sa aud nimic privirile ma ard cuvintele ma înțeapă lacrimile ma dor mintea-mi face ture prin scalp iar sufletul urlă atât de tare încât risc să fac hernie emoțională de panică, dezvolt obsesii si din cauza obsesiilor, mă panichez. nu mai știu cum să respir adânc. oare o să mai aflu? există în engleză o expresie care definește nebunia ca "being out of one's mind". luând această definiție drept etalon, mă pot considera cea mai întreagă la cap persoană pentru ca sunt oriunde altundeva acum, numai nu în afara minții mele. foto: Adam Rich, Instagram

detest ce ajung uneori din cauza oamenilor care mă nedreptățesc și dezonorează e vina mea că le-am permis să ajungă la mine e meritul și deopotrivă rușinea lor, că au reușit după cum spuneam în alte ocazii, nu e bine să te lași adus atât de jos încât să urăști pe cineva. nu am ajuns acolo și nici nu risc să o fac. dar nădăjduiesc la a gasi o cale prin care să mă ridic deasupra parșiveniei, micismelor și îngustimilor pline de venin ale celor mai reprobabile ființe vii: cele care sub masca smereniei, linșează cu zâmbetul pe buze. și îmi doresc să ajung la calm printr-o pace și o liniștire, ambele redevenindu-mi de ceva vreme, străine. încep să cred că voi putea cel mult specula legat de ce este fericirea, sau cel puțin, fericirea insoțită de omul iubit pentru că dacă dorințele noastre de împlinire nu coincid, nu văd cum ar putea supraviețui o împreunătate autentică. nu, nu sunt făcută pentru lumea aceasta o, dulce nefericire, de ce mă amăgești cu clipe de bucurie pe care

Nu vreau sa stau mai puțin cu tine, ci vreau sa stau mai mult cu mine.

cred ca oricine poate avea incredere intr-o persoana demna de incredere. nu denota nimic o astfel de platitudine. insa generozitatea si lipsa autentica de garantii vine din a alege sa ai incredere in cineva care nu pare sa o mai merite. nu sunt multi cei care au curaj sa fie fericiti si care nu se tem sa isi traiasca bucuriile si dezamagirile fara a se baricada in fata a tot ce poate parea greu de dus. cat despre ceilalti, acei multi tematori ezitanti in fata fericirii, ei bine, ei ar trebui sa se intrebe la un pahar de vin cu ei insisi: oare se tem de fericirea alaturi de cei langa care nu stiu inca daca sa ramana sau le e teama de fericirea pe care ar trai-o daca ar pleca din impasul de moment? "macar stiu la ce am renuntat" vs. "poate fi bine si altfel". nu e usor de dus gandul ca in afara fericirii pe care crezi ca o poti avea in previzibil exista o fericire infinita care te poate astepta in necunoscut. cine ar sustine cauza curajului de a avea in

You come home, make some tea, sit down in your armchair and all around there's silence. Everyone decides for themselves whether that's loneliness or freedom.

Nu cred că oamenii sunt răi pentru că aleg sa fie, ci pentru că au in ei chingi invizibile de care nu se pot elibera. Sau de care nu stiu sa se elibereze. Genul de chingi - infecții care îi determină  să nu se poată abține de la a-i viola emoțional pe cei la care țin, pe cei care stiu ca ar pune insensibilitatile la suflet si pe a caror intelegere si-ar argumenta baza pentru rascumpararea iertarii pe care nu se indoiesc, bunoara, ca o merita. Aceasta maladie consta in a da acolo unde doare cel mai tare, adica a face exact ceea ce dragostea nu permite. Cred că doar prin carantina, timp și tratament cu antibiotice forte există șanse de reușită și eventual de imunizare astfel incat chingile sa ii lase sa redevina cine sunt de fapt: niste oameni buni cu dorinta de a iubi si de a fi iubiti.

Nimeni  nu își va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. G.G.Marquez

forte opuse care, prin anulare de sensuri, duc la un rezultat pozitiv sau cel putin previzibil. cum ar fi daca la un moment dat scaunul pe care stam s-ar gandi sa ne fenteze si sa nu se mai opuna fortei noastre de greutate? n-ai sa vezi pentru ca el, scaunul, nu este inzestrat cu liberul arbitru care i-ar putea permite sa se razgandeasca, sa surprinda sau sa dezamageasca iar noi, stiind deja asta, nu avem de ce a spera

- ce crezi ca se va intampla cu noi? - de ce vrei sa stii de acum ceva ce oricum vei afla mai incolo? ocupa-te de noi acum si atunci noi de mai tarziu va face bine. -- | --  - de ce crezi ca oamenii sunt nedrepti? - nedrepti fata de cine? - fata de ei insisi, fata de cei din jurul lor... - pentru ca ajung sa confunde bunatatea cu cadourile pe care le ofera, sa citeasca "da" in "nu"-uri, sa ia toleranta drept prostie sau naivitate, sa creada ca a trece cu vederea tine loc de incapacitatea de a vedea, sa fie cinici atunci cand e nevoie de compasiune. - si ce e bunatatea, atunci? ce e toleranta? ce e compasiunea? - alegeri. sunt alegeri facute constient. sunt rezultatul unor intentii de crestere si intelegere profunda. - si de ce sunt atat de rare? - pentru ca suntem prea multi care nu stim cum sa facem fata durerii. - si atunci ... ? - devenim defensivi la inceput (vrand sa ne aparam de suferinta) pentru ca apoi sa avansam in ofensivitate si lovim cat

ma doare stomacul in fiecare clipa in care imi amintesc atat de tare, incat raman tintuita de podea si ma intreb daca voi mai fi vreodata in stare sa ma ridic am mers eu in doua picioare? sunt ca un bolnav de Alzheimer care traieste la nesfarsit clipa de luciditate a unui cosmar de care mintea il protejeaza inca nu s-a instalat un continuum ... mai apare cate un gand inertial care imi vinde toleranta unui apel prin care iti spun ca te iubesc si ca ne vedem acasa ce departe suntem acum de toate astea! da, de la un moment dat, daca livram sufletului prea multa suferinta, atunci mintea preia controlul si face scurtcircuit, actionand cum crede ea ca e mai bine chiar daca poate ca nu e cea mai profunda durere este constiinta faptului ca si daca nu s-ar fi sfarsit, tot nu am fi stiut sa avem grija de noi nu mi-e teama de viitor cum imi e de amintirea fericirii careia, desi mi-a fost furata nemilos, am apucat totusi sa ii simt, frugal, gustul.

scutul nu este întotdeauna înfricoșător depind e foarte mult de cât ești dispus să sper i și să crezi în proces totul poate fi comprimat în lucruri relativ simp le și principii ușor dramui bile pentru oricine a plâns măcar o dat ă în viață de ce plân gem? irelevant. pentru c ă dulceața lacrimilor sărate nu se compar ă cu nimic a abera = a ră tăci! zbu rătăcesc pe drumuri necălcate de alți paș i și e bine să fac ast a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z  am termina t sau oare de abia acum începe totul?  mai vine ceva după z?

- tu crezi in ceva? - da - in ce? - in orice exista pe lumea asta. - cum vine asta? - pai vine ca nu cred in vise marete sau entitati din afara noastra. Nu cred in Sursa, Allah, Dumnezeu si alte cele. Cred in ce vad, in ce simt, in ce gust, in ce miros, in ce aud. - crezi in simturi? - cred in simturi. - si atat? la asta se rezuma credinta ta? - asta incununeaza credinta mea. Ea se reduce la a vedea nelimitari in noi si in concret, nu in inexistente convenabile. - de ce crezi ca Dumnezeu e convenabil? - pentru ca a crede ca el aranjeaza lucrurile in lumea asta e o atitudine de delegare convenabila. A crede ca daca pui mana pe foc, te arzi, e o concretete. A sti ca daca vorbesti urat, atunci ajungi sa ranesti oameni, e un fapt. A intelege ca daca muncesti, ai sanse mai mari de reusita, e palpabil. - si iti ajunge sensul dat de astfel de lucruri simple? - nu numai ca imi ajunge, dar cred ca in astfel de simplitati sta lipsa de limite - cum asa? - pentru ca suntem intr-ata

azi a inceput sa ploua in timp ce ne bucuram de paharul de vin am ales sa mai stam un pic la masa, doar-doar o sa se opreasca cum stii cat sa mai stai? din cand in cand ai senzatia ca seful face abuzuri si lansezi semnale in speranta ca te va lasa in pace pana la urma ca va prinde aluzia si se va opri cum stii cat sa mai stai? te minte te desconsidera te face sa te simti mai prejos decat el sau anturajul sau actual si asta din diverse motive, aproape de fiecare data altele crezi, totusi, ca nu e in apele lui si ca lucrurile se vor indrepta, asa ca alegi sa ii mai acorzi timp cum stii cat sa mai stai? ce ne face sa stam, sa amanam decizia plecarii, sa nu ne luam orgoliul ranit in carca si sa purcedem la sanatoasa pe ulita in jos? ce ne tintuieste langa sursa de stres? ce ne leaga? ce ne face prizonieri? sigur ca raspunsul difera de la un caz (clinic sau nu) la altul, dar cred ca in fond este vorba de speranta in mai bine. ca e iubire sau instinct de conservare, are

- tie nu iti place Romania din aproape nici un punct de vedere - asa-i - unul din aceste puncte de vedere este, ironic, legat de tine - cum adica? - adica asa cum Romania are foarte multe atu-uri pe care le ia for granted si nu le valorifica sau apreciaza in nici un fel (pentru ca sunt date, sunt multe si sunt nelimitate), tot asa, ironic, tu ai fost si esti iubit mai mult decat poti transmite inapoi apreciere sau sens. asta te va haitui mai mult decat ziua prezenta, pentru ca vine dintr-o incapacitate personala in raport cu tot ce s-a intamplat sa ti se ofere fara sa faci eforturi in a le obtine. - si ce legatura are Romania cu povestea mea? - pai are ... pentru ca noi, romanii, nu stim sa apreciem ce avem bun, asa cum cei din strainatate apreciaza fiecare farama de potential rar. - la fel cum eu... - da, la fel cum tu ratezi (voit sau nu) sa fii acolo pentru cei care te-au ales sau te aleg. tu ii spui selectie. eu ii spun orgoliul celui care se stie cu fraiele. sa nu uit

- iti place sa fii privit! - poftim? - iti place sa fii privit? - ah, nu stiu. de ce intrebi? - pentru ca, vazand ca te privesc eu, am constatat ca faci mai multe miscari si gesturi decat ai face daca nu te-ai sti sub lupa - de unde stii? - pentru ca te-am urmarit si fara sa stii. - de ce? - ca sa pot demonstra insolenta vanitatii celui care stie ca are admiratori ... sau cel putin urmaritori. ambele tribune hranesc orgoliile neimplinite. - stii ca a-mi spune asta acum, aici, asa, tine de ... - propriul meu orgoliu, da. - pai cum vine asta? - nu am spus niciodata ca sunt perfecta.

- te rog sa nu facem un copil - de ce nu? - suntem deja destui care suferim din aceasta poveste ... hai sa nu mai adaugam un nou sufletel la acest supliciu emotional - bine, ai dreptate - deci imi confirmi? - ce?

nu stii cu adevarat cine esti sau cine poti fi decat cand ajungi sa afli cand ajungi sa afli? nu stii habar nu ai auto-oglindirea te loveste in momentele in care te astepti mai putin  dar te poate paste oricand sa constati ca in ciuda perorarii despre toleranta sau a discursurilor teoretice despre intelegere si comunicare, esti doar un negociator brutal de pozitii de forta intr-o maniera care nu are mama si nu are tata sa vezi ca in ciuda intelegerii profunde a lumii, totusi nu gasesti resorturile pe care le vrei de la altii, de a rezona cu situatiile prin care trec ceilalti si care, poate, doar poate!, sunt mai ingrate decat situatia ta da' ce conteaza? tu suferi, lasa-i pe muritori. dar cine judeca gradul de greutate prin care trece unul sau altul? cine stabileste prioritatile pe care cutare femeie sau cutare barbat ar trebui sa le aiba in fata altei cutare femei sau altui cutare barbat? cine face departajarea? si pe ce criterii? ori de cate ori am reusit (cu sau f

Ce ți-ai fi dorit să ți se spuna când erai copil?

Cat de subtil reușește să fie patriarhatul ... și ce discurs atent gândit apare din spatele ușilor închise ale unei fatise tolerante egalitariste!

ca orice om care vrea sa se inteleaga pe sine in cel putin aceeasi masura in care se raporteaza la inconjuratatile sale, m-am intrebat ce ii face pe oamenii care se iubesc sa se indeparteze unul de altul. o astfel de expunere ar fi lunga, discutabila si desigur, cu drept de apel din partea oricui a facut cel mai mic gest autentic de dragoste. stiti acele drumuri pe care, daca nu merge nimeni suficient de mult timp, ajung sa fie napadite de buruieni pana la nivelul la care ai putea crede ca, de fapt, nu a fost niciodata nimic acolo? omul sfinteste locul si amana entropia. constiinta de sine si acceptarea iubirii in forma in care ti se reveleaza ea (nu in cea in care ti-ai dori sa o preschimbi) fac culoar si previn ofilirea sufletelor.

Cred, într-adevăr, că în fiecare lucru exista o fisura care permite luminii sa pătrundă.

de nevoie, am folosit cateva luni de zile un computer Apple sigur, nu mi-a fost la indeamana dupa zeci de ani de Windows, dar cand trebuie, accepti si alt sistem de operare mai cu seama daca se vorbeste despre el la superlativ. la o prima impresie, totul diferit mare amalgam de informatii si neconcordante ... ... printre care si lipsa stergerii de la stanga la dreapta (delete). Apple are doar backspace (stergerea de la dreapta la stanga). Windows sterge in ambele directii. Pentru ca mi-a crapat un laptop care folosea Windows (nu dau firma pentru ca ar fi jenant sa o anunt in aceeasi propozitie cu cauza care a facut laptopul sa crape), am luat in calcul varianta achizitionarii unui MacBook. Doar ca scump. Si nu e o perioada tocmai buna, asa ca nu. Astfel ca am luat un nou Windows. Desi scriu mult si ai zice ca obiceiurile de tastare nu se modifica in timp, nu mai am automatismul de a folosi Delete (stergerea de la stanga la dreapta). Am senzatia ca imi ajunge Backspace.

Guilt is a way to discharge discomfort and pain. Asa spunea Brene Brown intr-unul din TedX talk-urile ei. Si da, cred ca ne folosim de cei la indemana pentru a ne descarca de nesigurantele si furiile noastre, de neintelegerile in fata vietii sau de sortii potrivinici. Cand de fapt, ce reusim sa facem? Sa delegam. Sa ne delegam propria responsabilitate careia nu mai putem sau pur si simplu refuzam sa ii facem fata ... si sa ajungem in stadiul in care sa ne trebuiasca un cineva caldut, mai destept decat noi, cu doi ochi si o privire prietenoasa careia sa ii incredintam consecintele nefaste ale unor decizii pe care credeam ca le dorim. De ce cu cap? Pentru ca nu ne-ar maguli foarte tare sa stim ca ne delegam sufletele unor altora mai slabe. Cu toate astea si in ciuda faptului ca vorbim de un fenomen universal valabil, totusi intreb: ati vazut vreodata lup care sa dea vina? Eu nu. Pentru ca nu are de  ce.

ce inseamna sa fii singur? sa te simti la marginea prapastiei si sa iti fi dorit sa ai de cine sa te tii ca sa nu cazi prada ispitei de a te arunca intr-un gol primitor cu indecisii ce inseamna sa fii singur in doi? sa te simti cerand aer ... si putina luciditate

otet de mere cu miere, cu drag din natura asta scrie pe sticla plina cu lichid translucid din fata mea langa ea exista o alta incinta cu dop pe care zice asa: Huile d'olive vierge extra extraite a froid. nu se amesteca defel daca le alaturi, insa una fara alta e pustiu daca s-ar putea iubi, atunci si-ar acomoda mai usor nepotrivirile de caracter si forma si-ar consola mai placut divergentele insa nu trebuie sa se ia ca atare precum doua metale reci care gliseaza unul pe langa altul, sa se accepte asa, pe nemestecate si cu bucurie in sufletele lor lichide ca au o relatie in care se completeaza pana la desavarsire.

este foarte interesant cum principiul feedback-ului, al acelei confirmari sau infirmari de atitudine din partea celorlalti, de la valoarea constructiva pe care a avut-o atunci cand a fost gandita initial, devine un instrument de autojudecare si chiar de penitenta inutila a sinelui de ce? pentru ca numaram cate like-uri primim pe fiecare blestemata de poza sau postare despre care noi credem ca valoreaza o lume, dar despre care ceilalti raman indiferenti pe care noi am înrăma-o si am pune-o la capul patului ca pe un crez, in timp ce altii trec pe langa ea fara sa le tresara o geana. pentru care noi am fi in stare sa spunem ca este cea mai buna versiune artistica a noastra, pe cand sufletele triste ale acestei lumi, nu-i asa, ar opina printr-o manifestare tribala ca "bueah, ce guno' ". ne doare ne doare rau ne indoaie de la solduri, ne apasa oribil pe lombar si pune presiune pe cervicala pentru ca nu primim confirmarile dorite confirmarile necesare confirmarile

Deseori ma simt prea ascultata . Parca sunt pe o scenă imaginara. Îmi vine sa tac. Macar așa nu risc sa mint. Sa mă mint. Credinta e un fel de neputinta de a  ne tine sub control anxietatea, fricile, neliniștile și lipsa de sens sau dorinta. Posibil ca, bunăoară, credința, sa fie  cea mai buna dovada a faptului că suntem pierduți? Exista o desfătare in a fi îndrăgostit. O siguranță. Că ai ce oferi. Că ai cui. Nu. Nu pleci de langa un om pe care îl iubești. Dar este esențial cum ramai.

nu cred ca exista oameni mai bantuiti decat cei care ii aduc atat de jos pe ceilalti incat ii determina sa urasca

Pe măsură ce pui ani îți dai seama că nu e despre ce rol ai in lume, cat mai degrabă despre ce rol ai in tine. Nu este despre ce cred ceilalți, ci despre cum te vezi tu. Nu este despre ce primești, ci despre ce înțelegi sa dai. Nu este despre cate ai făcut, ci despre ce planuri îți faci de acum încolo. Nu este despre adevăr / minciuna sau bine / rău. Nu este despre cum sunt lucrurile din jurul nostru. Este despre cum vedem lumea. Pentru că nu o vedem așa cum este ea, ci asa cum suntem noi. Și dacă vrem, atunci prima dată trebuie sa.

ai 24 de ore la dispozitie pentru a arata ca ziua asta conteaza apoi va veni un alt ciclu de 24 de ore in care poti dovedi utilitatea noii zile si apoi alte 24 de ore iti stau la dispozitie si tot asa pana ajungi sa dovedesti (sau nu) ca ai meritat sa primesti o viata și că sorții au mizat corect pe tine