Posts

1 inainte si 2 inapoi?

Image
cat avem voie sa acceptam sa fim trasi in jos? pai deloc. dar o facem. o facem cu totii ... pentru ca avem senzatia ca poate nu suntem atat de sus pe cat ne credem cateodata. sau pentru ca ne pasa. ori pentru ca pur si simplu nu stim cum sa meritam mai mult decat avem, mai mult decât suntem. doar ca nu vom ajunge sa urcam atat timp cat continuam sa coboram. daca nu lasam in urma cadavre sau suflete suferinde, de ce sa ne mai uitam inapoi si să nu ne oferim viitorului din fata noastră? daca nu facem rău în jurul nostru,  cred că merităm compania oamenilor fericiți, iar cine e fericit nu ne face rău. daca ar putea, pana si timpul s-ar intoarce inapoi uneori ... doar asa, că sa mai puncteze cate ceva. dar nu este întâmplător ca nu poate. asa incat, de ce am forta noi gravitatia doar pentru ca suntem Homo Sapienși? "uite-te incotro mergi!", indeamna instructorul auto. "uite-te pe unde mergi!", spun adesea parintii copiilor. "uite-te inainte sa trec

stiam ca?

Image
ma pot invidia?  Nu, dar acum stiu.  E calda senzatia si ceea ce imi vine sa imi spun este  "ah, daca as putea sa traiesc ce traiesc acum!" sa iubesc e altfel decat cu norisori, fluturasi, floricele si atat?  Nu, dar acum stiu. E ... oarecum senzatia. ca daca tu iti auzi vocea intr-un fel, nu inseamna ca asa si e?  Da.  E ca atunci cand te inchizi intr-o concluzie, dar iti dai voie sa te razgandesti in numele unui adevar mai bun. ca toleranta si intoleranta nu sunt doua fatete ale aceleiasi monezi? Nu, dar acum stiu. Toleranta sta spate in spate cu egoismul, iar intoleranta cu compasiunea.  ca ochii tai si ochii mei se pot uita in aceeasi directie, fara a vedea la fel? Da. Dar am aflat si ca matematica e relativa pentru ca drumurile paralele ajung sa se intalneasca, dreptele pot deveni segmente din cauza unui punct ... nevralgic, iar sfera poate fi, de fapt, un simplu cerc cu vise neondate de preamarire. ca nimic nu e ceea ce pare? Dar

Margele de os

Care e motivul pentru care oamenii dau cu piciorul? Ce vierme le-a intrat în creier și le zăpăcește circuitele? Cum sa vrei sa fii văzut dacă tu nu catadicsești sa te vezi pe tine?

Color run

Care sunt limitele permisiunilor unora fata de ceilalți? Care sunt limitele neînțelegerii de sens? Unde mă termin eu și unde începi tu? De ce devin lucrurile neclare? Ce le face clare? In ce se divide universul? In sentimente mai mici? Cum ajungi sa faci parte, fara a-ți fi dat concursul? Sau cum ajungi sa fii pe dinafară, deși te știai înăuntru? Îmi vine să mă ling pe o rana pe care nu cred că o am. Sau pe care, cel puțin, nu pot pune mana. Sau ochii. Mi-am uitat acasă ochelarii de soare. Uf, trebuie sa stau cu ochii mijiti. Și o sa vad prea clar din nou! Dar na, acum nu mă mai întorc din drum. Linișteo! Vino-mi înapoi! Vreau sa alerg alb-negru până îmi explodează toate culorile din suflet.

48/14

Cred că putem fi extraordinari împreună în loc să fim obișnuiți separat. 48 de ore pe zi. 14 zile pe săptămâna. În situații de criza, nu te blochezi. Continui.

Biblioteca pentru toti

Lectura este in mod cert accesibila tuturor. Că place sau nu, e altceva. Depinde de fiecare creier. Depinde de fiecare suflet. Fericirea, la fel. Și precum lectura, ea poate placea sau nu. Depinzând de aceiași factori. Pentru că nu-i așa, exista cazuri in care avand-o, ajungi sa pui in balanta doua noi talere: "să stiu sa mențin" vs "să continui sa caut". Pentru unii este mai convenabila a doua pentru că este neangajanta. Iubirea este și ea accesibila oricui se lasă. Găsit. Și iubind. Dar cum rămâne cu împlinirea? Ea in sarcina cui cade? Pentru că în mod clar nu e de ajuns să știi ce știi, să știi ca nu știi, sa vrei și să faci. Mai e ceva acolo. Lipsa.

Proiectie de lumini

Mă apasă. Cerul. Pământul. Aerul. Focul. Vântul. În aceeași măsură în care mă înaltă. Oricât de fericita aș fi, absconsul întunecimilor  imi bate la ușă. Îmi sufla in ceafa. Mă roade până la os. Imi face cu ochiul. Mă stie prea bine și mă iubește intr-atat încât nu vrea sa renunțe la mine. E ca un adolescent teribilist ... Îndrăgostit. Care nu renunță la prima lui iubire pentru nimic în lume. E bine. Neimplinirea te mentine treaz. Eu vreau sa fiu trează. Intr-atat de trează, încât să simt cum aerul rarefiat al înălțimilor viselor îmi devine morfina. Că sa îmi fie țărâna ușoară. Somnul lin. Și realitatea aromata.

Fericirea de dindaratul fricii

Image
prim planul nu are nici un farmec fara neclaritatea fundalui care ii confera ... un statut. pentru ca il face vedeta. degeaba vedem ce ni se arata, daca nu avem contextul tuturor celor pe care nu le vedem clar frica scapata de sub control e intr-atat de aici, langa tine, incat iti baga degetele in ochi e cat vrea  muschii ei de paralizanta e acaparatoare e posesiva si teritoriala e energofaga. ce nu e frica? nu e fericire pentru ca un prim plan nu poate fi si in plan secund in acelasi timp, chiar daca el se crede asa. am facut-o din nou iar m-am temut de fericire si am trantit-o in plan secund intr-un moment de incoerenta logico-emotionala. ati auzit de trac de fericire? ei bine, exista au uitat insa sa il bage si in dictionar ca locutiune. fericirea e un lucru marunt, dupa cum spunea vorba unui cantec da e intr-atat de marunt incat se trage inapoia sinelui si a emotiei care ne motiveaza actiunile: frica. am bruiat ce tine de noi cu lucruri care tin de mi

Contra-venin

Ești judecat. Și nu iti convine situația asta. Normal. Cui i-ar conveni? Asa că te revolți, apoi te calmezi, stai, stai, stai ce stai ... Până începi și tu să judeci și să te revolți și mai abitir. Te aperi lovind nemilos. Cum te face asta mai bun decât cel care te judeca in mod nedrept încă de la început? Cumva reacția greșită făcută din legitimă apărare este mai puțin condamnabilă, atâta timp cât nu e fatala și îți lasă suficient răgaz pentru luciditate? Eu cred că nu.

Caiet de expresii frumoase

Îmi vine câteodată sa îți citesc ciornele gândurilor mele ca sa poți să mă înțelegi mai bine. Să vezi și apoi să accepți diferențele dintre noi. Sa vezi prin ochii mei cum încrederea, toleranța și dorinta adevărată de a înțelege duc departe. Și chiar dau roade. Sau cum înverșunarea nu face nimănui bine. Cum orgoliul ia forme din cele mai subtile. Cum răbdarea este samanta cea mai de preț când plantezi ceva trainic. Cum sa nu ai orgoliul de a te închide in concluzii și să lași loc alternativei, noutății, diferenței, schimbării. Cum a fi deschis la minte vizavi de lumea de azi nu exclude toleranta fata de cineva educat diferit o generație în urma. Dar m-ai făcut să inteleg  că vrei sa ți le scriu direct pe curat.

Bucati dintr-o ora in tren

Langa mine un domn își trage nasul odată la doua respirații. Ii e atât de dens suflul, încât ai zice că practica "fire breath"-ul yoghin. Dar nu. Practic se crede singur in tren și ii pasa prea puțin. Cu patru scaune mai în fata mea, câțiva orășeni se cearta  pentru că ghiseul CFR le-a dat bilete pe aceleași locuri. Și cum toleranța este zero în ambele cazuri, par a se certa până la destinație, fara nici un rezultat. Fără înțelegere concluzia este intotdeauna "lose-lose". O chinezoaica venită, probabil, in vizită prin Romania, da coate adanci ca sa înainteze prin vagon. Lipsa de educație poartă însemnele globalizării. Pe geam se vad cladiri și câmpii lăsate în decrepitudine de catre cei care s-ar cuveni să se ocupe de ele. Dar se vad și încercări frumoase și căi de lumina. Omul sfințește locurile. De asta e bine să circule. Daca poate. In spatele meu, o familie. Părinții îl bat pe copil aproape non-stop. Sigur, nu cu palma, ci cu verbalizări atroce ale pri

Fara scapare

Lumina îneacă fara milă toate sensurile unui întuneric corect. Adâncimile devin suprafață netedă, non-sinapsiala și fără fond. Soarele inunda în aceeași măsură în care da foc. Nu ii scapă nimic. Nici macar ce este meritoriu in obscur.

Superioritate de regn

Lupul nu doare ca celelalte  animale.

Traditie intrerupta

Mă întreb in ce măsură pot fi dezbinate sufletele apropiate de dragostea de adevăr și respectul reciproc. Și ce înseamnă daca aceasta dezbinare se poate produce ... ca apropierea celor două suflete suferea de goluri de aer sau că dezbinatorul (fie el   îndoiala, judecată, rautatea, boala) este mult  mai puternic. Considerând că nimic nu se întâmplă fără motiv, cum trăiești cu răspunderea faptului că ai putea  fi dezbinatorul a ceva ce ai considerat dintotdeauna conectat prin legături sfante ? Cum te mai uiți în oglindă, stiindu-te ... vinovat? Cum continui, văzând cât rău lași în urmă? Este, cumva, raul pe care intențiile tale bune îl provoaca, dovada faptului că ești pe drumul greșit? Ce trebuie sa fie, e. Nu se forțează. Nu știu, insa ... daca are voie sa provoace durere. Cine ii face  pe alții să sufere nu cred că va putea fi vreodată cu adevărat linistit. Fericit. Sau împlinit.

Deconectare de la aparate

Mi se pare destul de nedrept să fim interconectați unii cu alții .... și toți cu toți. De ce ar trebui sa răspund eu de ce simte altcineva in raport cu mine? De ce sa fiu eu in coma doar pentru că altcineva nu si-a luat medicația? Refuz.

Zbang!

M-ai apropiat de o noua teamă ... Cea de singurătate. Pana să mă obișnuiesc cu noi, nu o aveam.

TE.amo!

-Stii? -Ce? -Intre noi exista niste diferente. -Stiu. Și e foarte bine că există. Doar așa creștem ... ne completam. -Mie mi-e frica. -De ce? -Pentru ca am putea ajunge sa ni le reproșam. -Ai strigat vreodată în gura mare la teamă? -Cum sa strig? -Cum se striga. Ca la sorcovit. -Nu. De ce? -Ca sa o pui pe fuga și ca sa incepi si tu sa trăiești!

Iubirea nu tine de foame.

-... -... -...! ...? :( -Saru'mana pentru masa. A fost foarte buna. -Cred că nu ne ințelegi rolurile. -Adica? -Adica eu nu sunt aici ca sa îți fac ție de mâncare. -... -Sunt aici ca să înțelegem. Ca sa ne iubim. Ca sa facem. Ca sa fim. Odată pentru totdeauna.

licurici

Image
e mijlocul zilei. ma uit in jur ... ma uit in trecut ... intrezaresc spre viitor ... si ma mir in aceeasi masura in care ma linistesc la gandul ca absolut nimic din ce traim nu este nefiresc. sunt coplesita. uneori ma surprind incruntata, desi nu cred ca ma ingrijoreaza nimic. probabil ca mimica-mi indelung aspra si analitica si-a creat acest reflex de incrancenare a sprancenelor si impreunare usor ridicata a buzelor. acum sunt doar napadita de frumusetea covarsitoare a tot ceea ce ma inconjoara. imi vine sa tac si sa continui sa ascult ploaia  si pasarelele. tot ce avem nevoie sa auzim, de fapt, deja se aude trebuie doar sa facem putina liniste. Daydream quilt sursa foto: pinterest

e usor sa aluneci in afara lipsei de sens

cum vine asta "oare ce sa fac in weekend ca sa imi incarc bateriile"? pai daca weekendurile exista ca sa ne pregatim pentru a ne goli bateriile, atunci cred ca suntem in pericolul de a uita ca meritam sa meritam si, mai ales, sa fim. orice munca ce poate fi comparata cu descarcarea bateriilor telefoanelor si laptop-urilor este un exces laborios non-contributoriu. a "munci" la ceva care iti place sau la care ai talent nu te lasa niciodata sleit de puteri sau doritor sa "zaci" in acelea dintre zile in care ar trebui sa te bucuri ca in toate celelalte ai facut ceva cu sens.

on us

be alone. eat alone. take yourself on dates. sleep alone. in the midst of this you will learn about yourself. you will grow. you will figure out what inspires you. you will curate your own dreams, your own beliefs, your own stunning clarity. and when you do meet the person who makes your cells dance, you will be sure of it, because you are sure of yourself. Bianca Sparacino

Fi-mi-ar aniversarea normalitate!

Daca as aniversa doar anii in care împlinesc o vârstă impara (ca sa nu-mi ofer buchete cu un număr par de flori), atunci m-aș serba din doi in doi ani. Daca as fi fost născută pe 29 februarie, m-aș sarbatori din patru in patru ani. Dar eu m-am trezit aniversandu-ma anual. Așa am ales eu, văzând ce se întâmplă în jurul meu. Și cred că voi merge dincolo de ce vad pe la ceilalți ... și voi incepe sa mă serbez  in fiecare zi. Așa zic eu că ar fi bine pentru mine, deci și pentru toți cei care mă cunosc indreaproape.

We only have one shot

Mi-a crăpat laptopul. Pur și simplu. Nu mai trage. E că magarul ăla așezat în mijlocul drumului și care se uită la tine a "eu de aici nu mă mai mișc". Pentru că încărcarea neuronala din perioada aceasta mă solicita prea mult incât să mă delectez citind, prefer sa caut filme, documentare despre nimic. Așa că am redescoperit telecomanda televizorului, îngropată adânc și de foarte multi ani  intre pernele canapelei. Soc și groaza: nu mai pot pune nimic "pe pauza" sau pe " da un pic înapoi!". Adică ... trebuie sa fiu atenta de la început , ca și când viața și-a sistat "second chance mode" si ma obliga sa casc ochii deja  de la prima vizionare.

Capitalism romantic

ce fel de demers este iubirea? o initiativa antreprenoriala, un sambure de freelancing sau este mai degraba un cumul de demersuri corporatiste?  mă bate gândul in a crede că iubirea nu e un demers, ci o inițiativă involuntară care ajunge sa te conduca, daca o lași. in aceste condiții, tind sa cred că vorbim de o manifestare a unei  laturi a imaginației noastre facilitate de un dezechilibru chimico-fizic : iubim în măsura în care putem să ne cream realități  paralele.  sa ne recreăm pe noi înșine. și sa cream. punct.  in antreprenoriat știi cui te adresezi. Asta nu e iubire.  in corporații vrei profit. Nici asta nu-i iubire. așa că ... freelancing it is: stii ce ai de oferit, doar că aștepți să afli cui. 

despre asta este vorba

Be better than I am ... ... because you'll need me to be better than you are!

la timp

ma intreb care este verbul cel mai potrivit pentru alaturarea cu "a iubi", el insusi un verb. a iubi este ... a iubi devine ... a iubi inseamna ... a iubi duce la ... a iubi te face ... a iubi vine când... nu imi place nici una dintre constructii pentru ca de fapt "a iubi" nu cere explicatii, alaturari, conjugari ... cred ca mai degraba isi cere timpul corect si dreptul de a se intampla la timp. asa ca recomand mai degraba constructia "Iubeste!"

anti-dezvoltare personala

Image
eu m-am cam saturat de "totul e in tine", "puterea e in sufletul tau", "stapaneste-ti mintea ca sa nu ajunga ea sa te stapaneasca", "tu esti singurul tau stapan" si alte sforaieli sinistre la moda. va rog frumos, voi astia care simtiti sa predicati ce invatati pe la workshop-urile negociate la volum, opriti-va la usa si dincolo de geamurile casutei mele! mi-e dor cateodata de "mai stai si tu locului, nu mai topai atat!" de "hai, nu fi suparata, o sa fie bine" de "mai, fata, nu te mai sui pe mobila!" sau de "nu mai scrie cu creta pe mobila!" de "da-o incolo, ca nu se opreste lumea daca nu te duci" de "asta e, ai luat 4 - nu stie profesoara aia nimic despre tine, nu o lua personal" si uneori chiar si de comodul "timpul le rezolva pe toate". erau sfaturi mai sane decat disruptivele "think out of the box"-uri de acum. sub indemnul relaxarii punem o presiune

exceptii

ii stiti pe aceia dintre parinti care spun despre copilasii lor "copilul meu este special" si apoi continua cu "stiu ca si ceilalti spun asta, dar copilul meu chiar este special"? "aceia" dintre parinti inseamna, de fapt, aproape toti ! ei bine, este de-a dreptul naucitor cand, in calitate de observator al finetii si gingasiei legaturilor de sange, constati ca unii dintre parinti chiar au dreptate cand fac remarca asta. restul? raman parintii clasici care nu pot decat sa isi vada copiii ca fiind speciali.

Doua citate.

Persist until something happens! Inceteaza să mai pleci și vei ajunge! Am dat de ele azi. Tocmai azi.

Ca sa se vada pe ei

De ce ajung oamenii să se uite in gol? Pentru că nu mai pot focusa.