RALUCA MIHĂILĂ

Este mai bine sa te rupi constient cand inca te doare sufletul decat sa astepti momentul in care sa realizezi ca esti de fapt plecat demult.... Este modul ideal de a pleca rememorand binele si plasandu-te in paradigma memoriei care selecteaza plusurile de pleava.  Produci decantarea inainte de vreme...si astfel conservi energii nemaipomenite. 

Ai senzatia ca nu ai putea locui altundeva decat unde locuiesti acum, ca nu poti trai fara cei cu care traiesti acum, ca nu ai putea vietui fara niste lucruri sau obiceiuri anume... ...pana poti. Descoperirea principiului sfarsitului in tot este magistral. Nu cred ca exista dependenta decat in masura in care ne-o propunem.

de fapt nu am ajuns la a te iubi asa cum sustin sau cum imi place sa cred pentru ca iubirea adevarata apare abia in momentul in care nu mai astepti nimic in schimb ori eu astept ... nu ma bazez pe asta, dar astept sa apari

este naucitor cat de acut poti incepe sa simti singuratatea doar pentru ca la un moment dat ai intalnit pe contrasens pe cineva  as numi asta "reflectia oglindirii in constiinta celuilalt" cineva caruia, pe vremea cand nu stiai de existenta sa, nu iti trecea prin cap ca ii poti oferi atata putere asupra-ti si aceasta, doar pentru ca simti ca stie sa o foloseasca si doar pentru ca stii ca tu te vei afunda cu aplomb in dulcele miraj al excesului

oare daca nu am avea impotriva cui sa ne revoltam sau o oglinda in care sa delegam ceea ce refuzam realitatii de dincoace de sticla, oare daca nu am avea cui ne opune si daca nu ar fi lucruri care sa ne displaca si care sa ne determine sa ne sustinem frumosul in care credem ... nu cumva le-am inventa? si oare ceea ce acum ne apare ca fiind rau, nu a fost primordial un bine insuportabil, nevoit sa se transforme pentru a se face remarcat ... prin opusul lui? ar suna bine ca si consolare, nu?

Nu stiu pana cand vom dura.... Imi aduc aminte de perioada in care fumam...si in care stiam cat de rau imi facea aceasta placere, dar si cat de bine ma facea sa ma simt. Imi doream sa ma las, dar nu eram pregatita sa si vreau...simteam ca va veni momentul in care imi voi dori intr-atat incat sa imi propun si apoi sa se intample. Si exact asa a fost. O zi oarecare mi-a scurtcircuitat relatia cu foitele de tutun. Cu sau fara un declic declasator, totul are un final. Asa ca nu stiu pana cand vom dura noi ... simt ca nu vom avea trainicia apropierii fizice, insa mai simt si ca, desi cunosc "nu"-urile, vad mult mai clar matricea "da"-urilor care ne tin apropiati.  Mai avem de dat lucruri universului ... si unul altuia. Mai dureaza putin pana sa vreau ceea ce imi doresc.

Sunt nefericita ... azi, acum. Asum o stare spunand asta. Ma inteleg si ma pun pe masa disecarilor cu sange rece. Nefericirea este o alegere. Si in mod clar am ales constient sa ajung aici. Stiam exact spre ce ma indrept, si totusi am sperat ca ma pot supraincarca intr-atat incat sa fiu eu insami o contrapondere in fata unor forte infinit mai mari decat mine. Marinimia naturii mi-a batut intr-o seara la usa si mi-a spus sa am grija sa nu ma pierd in incercarea de a-mi testa limitele pentru ca asa scrie in cartile de duzina de dezvoltare personala. Mania retelelor sociale si a extraselor de 'fericire' din vietile altora m-au facut sa aleg sa nu mai aleg ajungand acum sa nu mai pot sa o fac ... stau in fata a mai multe optiuni si aproape ca as vrea sa le fac pe toate, gasesc argumente pro pentru fiecare din ele. Teama a ceea ce as putea rata* atunci cand optez ma opreste din a-mi mai dori sa o fac si cel mai grav, de a intelege de ce e crucial sa fac asta: pent

succesul este o incercare-accident este o bresa intr-un lant de nereusite este motivul pentru care esecurile trebuie laudate, pentru ca inseamna perseverenta si incercari neabandonate este dovada erorii inversate ridicate la rang de deziderat

cu o logica potrivita motivarii deciziilor noastre emotionale, suntem in stare sa ne surprindem prin ceea ce putem face cei mai expusi sunt aceia dintre noi care isi pot construi o argumentatie din orice.

nu imi place sa aspir si sa sterg praful. deloc! in ceea ce priveste ideea de a-mi lua o menajera care sa-mi tina curat este in afara intereselor mele din doua motive princip(i)ale: - cred ca este de bun simt sa adun singura dupa mine - prefer sa imi folosesc banii in scopuri mai bune  Cand, insa, ma voi plictisi de aceste argumente voi gasi unele si mai potrivite pentru a motiva schimbarea de macaz. Doar cateva exemple: - daca a face curat iti schimba in sens negativ zen-ul, externalizeaza serviciul, iti faci un bine mental! - daca iti permiti financiar si suma nu este mare, merita investitia in ideea ca in timpul in care ai face curat ai putea sa te dedici unei activitati care iti place - trust issues cu menajera? nu e bine, lucrurile de valoare sunt in capul tau, nu in dulapuri.   - incurajez un loc de munca si ajut o persoana care nu isi gaseste alta sursa de venit dar pentru ca nu sunt inca acolo si cele doua argumente din prezent inca imi surad, eu sun

Daca iti e dor, sa nu inchizi ochii! Iti va fi si mai dor...

Nu vreau sa crezi, vreau sa stii Nu vreau sa speri, vreau sa intelegi Nu vreau sa incerci, vreau sa reusesti Nu vreau sa te uiti, vreau sa vezi Nu vreau sa ma alinti, vreau sa imi dai un alt nume Si atunci intalnirea dintre noi va avea loc cu adevarat.

cand ma retrag din lume, comand de mancare.  sau nu mananc. de obicei prima. si conform uzantelor mele nu las bacsis nu inteleg de ce trebuie sa fiu eu remuneratia compensatorie pentru un sistem prost platnic ieri, insa, am lasat ...  nu pot cuprinde bucuria baiatului care imi statea in usa ... i s-a luminat intreaga fizionomie in timp ce facea plecaciuni de multumire din greseala, am ajutat  oare ajutand astfel intretinem un sistem prost, sau ii dam in cap? pentru ca eu vreau sa mai ajut ... insa nu imi doresc ca sistemul sa se bazeze pe ajutorul meu pentru a-si justifica la nesfarsit neputinta sau mai rau, pentru a si-o motiva cu "oricum traieste din bacsisuri"

cred ca doar rupt fiind poti lega semnele de suspensie ale zilei de ieri cu cele ale zilei de azi de ce ma uit la filme? de ce citesc? de ce ascult muzica? de ce invat?  de ce ma duc la simpozioane, lansari, expozitii? de ce ma revolt impotriva a ceea ce nu imi place? de ce caut metode de a nu mai iubi si de a ma rupe? de ce sunt curioasa? de ce sunt mandra ca sunt astfel si nu altfel? de ce ma intreb de ce? am doua variante de lucru, ambele cu un semn al intrebarii la final 1. cand nu ti se pare suficient sa traiesti, incepi analiza aici as include pe toti aceia care nu sunt siguri de nimic si stau intr-o continua dilema ...  cred ca aceasta cautare constanta de intrebari, de raspunsuri, de sens vine dintr-o halucinanta lipsa de incredere in sine, respectiv dintr-o teama cronicizata de asumare, de alegere 2. cand te ridici deasupra a ceea ce traiesti, incepi analiza  sufletele si mintile mari ... la ele ma gandesc acum sa ne intelegem, nu ap

decizii ieri, azi, maine, tot timpul te lovesti de ele ... sau mai bine spus de nevoia de ele. vrei, nu vrei, le iei ... si chiar refuzand sa le iei, de fapt tot o faci. le vezi ca se apropie, incepi sa te pregatesti pentru impact, alegi una din ele si apoi, cu putin noroc, o si intelegi, o vezi in actiune si ii asumi consecintele ce faci cand te trezesti dimineata si constati ca ai uitat sa pui ceasul sa sune si cel cu care ai intalnire te asteapta deja de o ora, lasandu-ti cateva apeluri ratate? cum il asiguri de faptul ca nu lipsa de respect ori de organizare te-au adus aici, ci defocusarea? cum il faci sa ramana? ce faci cand vezi ca se apropie ziua unui examen, stii ca si daca citesti pana la ora h din ziua testului tot nu apuci sa parcurgi tot, dar nu iti poti orienta mintea spre relevanta? ce faci cand nu reusesti sa focalizezi? cand simti ca nu gandesti limpede? cand subiectivitatea te impinge sa vezi lucrurile in ceata ... cand fiecare celula din corp

tine-i ocupati ca sa nu apuce sa gandeasca! nu sta, umple-ti timpul, viata e scurta! cele mai canceroase principii de viata profesional-personala din secolul asta.

comanda la taxi in fata casei de cununii - felicitari, doamna! - a, dar nu eu am fost mireasa - aoleu, ma scuzati, pareati suficient de aranjata si de fericita cat sa fiti - sunt, dar din alte motive .. dar cum ar fi fost sa fiu mireasa si sa plec singura in taxi? La Cismigiu, va rog. - a, nimic nu mai e de mirare .. nu se mai respecta nici o traditie, orice este posibil. - dar chiar sa pleci fara sot dupa nunta? - domnisoara, acum o luna am avut o clienta care mi-a dat 2 milioane sa o plimb pe unde vreau eu ... nu vroia sa mearga acasa la familie, dar nici nu vroia sa simta ca sta pe loc. - si ce ati facut? - am zis ca accept banii daca este de acord sa stationeze masina. - si cu asta ati vrut sa ii transmiteti ca ... - ... in viata nu ti se intampla mereu ce vrei. Ce-i aia, domnisoara, "nu vreau sa simt ca stau pe loc"? Ori stai pe loc, ori nu, nu merge cu "simt ca... " - si a fost de acord? - nu - dar a inteles ce ati vrut sa i

A sti la ce sa renunti te apropie de implinire si elimina autorisipirea

trei placeri cunosc pe lume sa stau cu mine zaharul tu ce ciudat cu fericirea asta ... suntem niste mici microbisti in ceea ce o priveste, pentru ca mereu alergam inspre ea si cand o prindem, cumva din placerea jocului, lovim din nou mingea....si o lansam in plan secund pana la urma si pe acest plan, noi centram, noi dam cu capul...

ce cred eu ca ma invata viata din intalnirea cu tine? sa inteleg cum viata nu are nici o regula ca "sensul unic" este ideal pentru traficul real si dinamita pentru relatiile intre oameni ca nu esti absolvit de a trebui sa alegi, chiar si atunci cand tu esti deja ales de altcineva ca ai voie sa visezi, chiar daca viata reala pare a ramane in alta dimensiune ca nu intotdeauna te ajuta cu adevarat sa ai dreptate ca exista suflete cu care faci pereche fara a te insoti si fizic ca intamplarea fericita nu are limite in spatiu si timp ca nefericirea este o iluzie ... si o alegere ca iubirea inseamna momentul din care nu te poti extrage pentru a gasi calea spre cine fusesei inainte  ca ajunge sa privesti in ochii omului care iti este drag pentru a te simti acolo unde trebuie sa fii ca daca ceva iti pare terifiant si miraculos in acelasi timp, nu ai voie sa intorci privirea ca barbatul pe care il doresti este posibil sa nu te poata urma ...

Oare cum s-ar transcrie mental pentru un buddhist "esti un copil rasfatat care abuzeaza emotional"? As vrea sa vin la tine cu varianta soft ... Cui i-ar placea sa auda adevarul proaspat cosit? Vad atat de multa bunatate in tine ... pe care nu o lasi sa iasa...te feresti din reflex. Tare as vrea sa iti intelegi blocajul ... Si sper sa pot fi langa tine asa cum mi-as dori sa fie langa mine un apropiat in aceleasi conditii: complet, deschis si cu foarte multa toleranta. Oamenii greu de iubit sunt cei care au cea mai mare nevoie de asta...

partea (ne)buna a vietii este ca daca astepti suficient de mult timp, vei ajunge in punctul in care ti se vor zdruncina certitudinile ... si va fi nevoie sa iti recladesti rezistenta. si de fapt ce ne cladim in momentele astea? rezistenta sau slabiciunile? certitudinea este, in sine, o stare, nicidecum o permanenta. e bine sa stii asta din prima clipa in care esti tentat sa afirmi "acum stiu" altfel risti sa fii lovit de mania persecutiei

ma pot ascunde oriunde, daca imi propun mereu s-ar gasi un coltisor in care sa incap andurile imi sunt mereu arhivate astfel incat sa ocupe putin spatiu mda, nu ar trebui sa intampin probleme daca totusi s-ar intampla sa se epuizeze toate ascunzatorile din lumea asta si daca dintr-o data lumea isi propune la unison aceasta retragere astfel incat mie sa nu-mi mai ramana nici un loc, nici macar unul mic-mic, atunci ... ma retrag in mine. si lumea nici nu ar sti ca ma ascund. ar fi camuflarea perfecta: aici, si totusi altundeva. plus ca daca toti ar fi deja pititi in ascunzatorile lor, eu as fi de la sine ferita de ei pentru ca as ramane la lumina.  adica acolo de unde au plecat toti.  hei, unde sunteti?

cladesc in fiecare zi un etaj nou la casa noastra imaginara imi inchipui cum se face ora la care trebuie sa vii acasa, iti aud masina ca se apropie, descui usa, intri in casa, eu nu am rabdare sa ma gasesti si vin sa te intampin. ah, momentul in care iti vad ochii care mi-i vad pe ai mei! dupa un scurt moment intens de regasire la final de zi, ma intrebi cum sta zidaria iti povestesc ce planuri am cu noile etaje si cum as vrea sa ne dezvoltam imobilul pe inaltime ... iti arat schitele si te intreb daca perceptiile noastre asupra structurii de rezistenta corespund. te uiti la mine ingrijorat ... si nu inteleg de ce abia apoi imi explici "de ce te las oare sa faci de una singura toate astea?" imi trec mana pe sub a ta si iti spun ca nu le fac singura si ca te simt alaturi "da, dar nu sunt acolo, chiar daca tu iti imaginezi asta" "imaginatia muta munti....nu te mai gandi la asta", iti spun. "muta munti imaginari", razi tu de m

cat de mult ii respect pe oamenii care fac din alegerile lor argumente, si cat de putina apreciere am pentru cei care le transforma in scuze!

Universule intelept, invata-ma sa nu mai incerc sa inteleg ceea ce trebuie sa traiesc pur si simplu! "Libertatea poate sa fie o trauma daca te bucuri de ea atunci cand nu esti pregatit. Nu pot sa fiu raspunzatoare pentru absenta ta. Raspund doar pentru disparitia mea. N-am mai putut sa astept. N-am mai avut timp pentru asta. Sufletul circula. Nu te poti supara pe nimeni ca nu te-a asteptat sau ca n-a alea ratarea in doi. Fiecare om asteapta cat simte ca asteptarea are scop. Intoarce-te acolo unde te-ai despartit de adevar!"

Daca nu esti tu barbatul potrivit pentru mine, cu siguranta ma vei ajuta sa il recunosc atunci cand va aparea...Abia cand ajungem unde apartinem cu adevarat intelegem de ce nu a functionat cu nimeni altcineva. Si asta nefortand, intelegand, neinsistand.

Tu, eu, el, ea... Oameni "ca nimeni altii", ne place sa credem despre noi insine. Trandafirul nu cere acceptul nimanui pentru a mirosi frumos si nici stejarul sa se inalte pana la cer. Leoparzii devin mai valorosi pe masura ce vaneaza mai multe antilope? Nu. Natura nu cunoaste notiunea de "valoare". Natura ... umana, da. A inventat-o si acum a cazut in propria-i capcana. Ca sa ai valoare, trebuie sa o primesti prin validari. Si asa cum omul a inventat notiunea de "valoare" asa a adaugat si disponibilitatea subiectiva de a o aprecia ca atare. Ne-am arogat dreptul de a fi pe de o parte, autoritatea care auditeaza, si pe de alta parte, cea care amendeaza asa zisele nereguli. Si de cele mai multe ori amenda inseamna nerecunoastere, deci non-valorizare in mod oficial. Cum vine asta? Cand un tablou, un film, o carte, misiunea unei companii, un om devin de valoare? Cand au in spate o majoritate care sa o confirme? Nu stiu in ce masura este dovedit sti

Am trecut in noul an visand. Cea mai frumoasa trecere de la un ieri la azi se face prin inconstient, sisteme de autoaparare, creativitate nativa si instinct. Cand ele preiau fraiele, suntem in siguranta. Nu inteleg urarea "la multi ani!" Unii oameni, in mod vadit, nu isi doresc sa traiasca mult, iar a le face o urare contrar cu ceea ce isi propun este nelalocul lui. "La cati ani va doriti!", asadar...

asa cum imi port alaturi capruiul ochilor de dimineata sau imaginatia soptita mental la ceas de seara mi-as dori sa am ca vesmant fosnetul discret al frunzelor sau galbenul campurilor de rapita as putea trai, desigur, alaturi de rasuflarea ta pana la sfarsitul vietii noastre separate, si totusi impreuna mi-e dor sa simt iubindu-te m-as avanta in gol fara ezitare daca as sti ca esti dispus sa ma prinzi pentru ca prinzandu-ma pe mine ne prinzi, de fapt, pe amandoi