RALUCA MIHĂILĂ

omul vulnerabil fascineaza mai mult decat omul puternic pentru ca nereusind (sau neincercand) sa afle modalitatea prin care sa isi stapaneasca imprejururile, este nevoit, uneori constrans la a-si trai neputintele in vazul lumii si al lui zi de zi noapte de noapte este remarcabil sa poti invinge prin forta si caracter implacabil, dar este aproape incredibila forta pe care o emana cei care nu stiu, nu pot sau aleg sa nu fie puternici aproape ireala omul puternic este asemenea bucatarului care a gasit reteta perfecta omul vulnerabil este cel care in cautarea retetei perfecte aduna cele mai puternice si pline de emotie rateuri omul vulnerabil este cel mereu susceptibil de a fi atins

cred ca atunci cand iubim devenim mai sau mai putin. sentimentele profunde nasc gradele de comparatie si potenteaza sau estompeaza o caracteristica e vorba de noi ieri in raport cu noi azi minunat sa simti cum dintr-o data esti mai putin sau mai pentru ca, indiferent de directia transformarii, cu siguranta nu ramai acelasi

Toata arta buna e adresata copilului din noi . Nu, nu am pretentia ca nu s-au mai gandit si altii la treaba asta, ci rusinea ca nu m-am gandit mai devreme. E un lucru important (...) pentru ca asta inseamna ca putem sa il si chemam, sa revenim la era in care cel mai ascutit simt nu era cel al pierderii, ca la maturitate, ci simtul mirarii. Vlad Stroescu, medic psihiatru

ma comport copilareste, prosteste?  e doar un efect secundar al tratamentului pe care viata mi-l aplica de cand te-am vazut prima data nu a trecut mult de atunci sa fie vreo trei saptamani de atunci - mi se pare o vesnicie - incerc sa ma stapanesc si sa redevin a mea asa ca incep sa mi te administrez in doze din ce in ce mai mici ...  ... incercand sa ma dezocup de tine si sa ma gandesc la orice altceva inca de la inceput am simtit ca ma pot pierde total in ideea de tine.  o perspectivă maladivă si nu doar ca pot, ci ca vreau te-am asteptat de cand lumea pentru a-mi gasi apoi resorturile launtrice in a-ti lasa imaginea sa paleasca treptat esti simbolul care ma reda pe mine, mie asteptarea fiecarui cuvant devenise un chin, citirea lui o descarcare emotionala care nastea noi si noi interogatii si cand nu eram de acord cu tine, eram de acord mai e nevoie sa adaug ceva pentru a-mi descrie pierderea (voita) de sine? eu insami devenisem un chin pentru mine

Un om e bogat prin lucrurile de care se poate lipsi.  Singurele noastre posesiuni materiale ar trebui sa fie doar cele care servesc corpului si ne hranesc sufletul. Cat despre minte - simturile si intuitia ii sunt de-ajuns. Faceti alegeri exigente. Atunci cand traim clipa prezenta, nu simtim oboseala: de cele mai multe ori, oamenii sunt mai preocupati de ceea ce stiu ca au de facut decat de ceea ce fac intr-adevar. Economiile sunt necesare pentru a putea munci mai putin, nu pentru a cheltui mai mult! Pretul platit pentru dezordine este o viata supraincarcata de lucruri care nu ne-ar lipsi daca nu le-am avea. Nelinistea e doar un gand. Atat si nimic mai mult. In proportie de 90%, lucrurile pentru care ne facem griji nu se intampla niciodata. Grijile tin doar de obisnuinta. Subconstientul lucreaza douazeci si patru de ore din douazeci si patru si ne inmagazineaza gandurile. Fiecare gand e o cauza, iar situatia care rezulta din ea e efectul. Anxietatea si regr

- Nu mi-ai mai scris ... - Nu. ..... - Si nu mi-a fost deloc mai bine sa aleg sa fac asta. Imi placea. Pentru ca vedeam dincolo de cuvintele din spatele unui enter. - Si atunci de ce nu ai continuat sa imi scrii? - Pentru ca sunt constienta de curiozitatile mele ... le asteptam cumva si pe ale tale ... dar pareai sa ai numai certitudini. - ... - Asa ca mi-am luat curiozitatile si am continuat sa cutreier.

Cat de mult inseamna o suta de lei cand ai portofelul gol, cat de putin inseamna o suta de lei in ziua de salariu si cat de nelaindemana este sa acorzi atentia cuvenita putinului devenit tot in comparatie cu nimic. Cat pare de ... inutil sa pretuiesti o suta de lei in ziua de salariu. Cred ca nelaindemana nu este cuvant ...

Octavian Paler spunea ca sangele are simtul nedezradacinarii pentru ca nu se rataceste niciodata prin corp si stie sa se duca mereu la inima dar ma intreb ... sangele stie sa se duca la inima sau inima este cea care ii imprima sangelui forta prin care il atrage mereu inapoi la ea?

Gravitatia este forta care ne uneste sustine un film vazut recent. Dupa ce vezi filmul simti mult mai puternic acest lucru fata de cum l-ai simti cand il citesti de pe o foaie. Si aproape ca te induioseaza gandindu-te la toate celelalte forte nevazute care ne leaga unii de altii...

strict pentru vietilor noastre personale (nu pentru zonele de viata pe care le petrecem la birou ... desi nu ar fi exclus sa fie utile si acolo) as inventa un telefon care din punctul de vedere al apelurilor telefonice ... sa nu sune ... ci doar sa ofere posibilitatea de a forma numere. si l-as dedica, in mod evident, celor carora nu le place sa fie deranjati in functie de nevoile sau toanele celorlalti   urmarea? nimeni nu isi va mai putea folosi telefoanele pentru apeluri telefonice. pentru ca degeaba poti suna daca nimeni nu poate primi apelurile tale corect? si cand vom vrea sa ne transmitem idei sa o facem utilizandu-ne si mimica, privirea, vocea si atingerile.   ar fi o lume cu sanse de tranformare in bine

exista doua tipuri de oameni care mi-au atras si imi vor atrage intotdeauna atentia cei care mi-au dat raspunsurile pe care le asteptam de-o viata, dar alaturi de care stiam ca sunt pe drumul spre pierzanie si cei care mi-au dat raspunsurile de care stiam ca am nevoie pentru a putea deveni cea mai buna versiune a mea sunt curioasa ce voi alege .. pentru ca de ales, cu siguranta o voi face cu sufletul. fugi de tentatie, dar suficient de incet cat sa te poata prinde!

stiti de cat timp e nevoie pentru a "calca stramb"? cam de timp e nevoie pentru a o face la propriu de un singur moment in care sa nu vizualizezi mental drumul pe care mergi atat si zbang! entorsa de destin ... 

mi-am recitit CV-ul azi evident ca trecutul ramane cu tine ... arhivat, pus pe sertarase si categorii si metabolizat intr-o forma care a dat prezentul dar din cand in cand e bine sa iti amintesti ordinea cronologica a alegerilor pe care le-ai facut. sa iti revezi strategia uneori te aduna

frica si limitele incep in acelasi punct?

problema nu este in faptul ca nu am limita ... sau ca nu ma pot stapani ci ca, desi cred in armonie si echilibru, am...intelegere si pentru reboot -ul dat de exces si mai ales pentru ce creeaza el si uneori, chiar si pentru ce poate distruge pentru ca cele doua consecinte nu apar "la alegere" tocmai aici se ascunde unul din motivele pentru care as vrea sa ma pot sustrage atasamentului de ceva-uri dispensabile si ce nu e dispensabil in afara de propria constiinta? si nici macar ea, daca nu te deranjeaza sa alegi la-la-land asadar ai iluzia unei alegeri te lafai in cunoscutul geometriei plane si te amagesti ca a ajunge la oricare din extremele unei drepte inseamna ca ai realizat ceva ... sau te arunci in intersectia imaginata a planurilor inclinate si a intretaierilor multidimensionale "Adame, alege-ti femeia", a zis Dumnezeu dupa ce a facut lumea.

Gasit suflet. Loveste ca piciorusele unui bebelus gata sa intre in lume si iti aminteste ca, spre deosebire de tine, el iti este mereu alaturi Gasit inima. Tresare si pulseaza. Sta bine pazita. De suflet. Gasit sentimente . Zburda aiurea o viata intreaga dar toate revin la matca in final. Nu se ratacesc niciodata. Gasit nevroze. Scurtcircuiteaza sentimentele si le bezmeticeste.  Gasit sinapse. Abia se disting, dar rolul lor este unul onorabil. Gasit circumvolutiuni. Caramizi succedate consecvent. Gasit timp. Pentru orice. Este din belsug, trebuie doar dramuit. Pierdut cap. Se poate pierde capul? Si unde se duce capul cand se pierde? In conul de umbra al sufletului? Pentru ca daca da, atunci este in siguranta acolo, in unghiul mort. Daca nu, nu. se inchide un cerc  

iar de la capat de ce dupa harababura in ordine simti nevoia sa ordonezi harababura pentru a putea continua nici macar nu stii ce? faptul ca te-ai putea indrepta spre un deziderat nu haotic, ci in cadenta si in pas de un-doi-un-doi poate sa faca destinatia sa para mai onorabila?

dor de firesc si de redundanta nevoii incercarilor de a

nu stiu ce muzica imi mai place, nu stiu ce fel de oameni vreau sa intalnesc, nu mai stiu ce carti vreau sa citesc, nu mai vreau sa stiu care este scopul vietii - daca are - nu mai vreau sa raspund la intrebari si mi-e un pic lene sa mai leg concluzii pe baza unor citate. nu mai vreau sa aflu nimic nou pentru ca am senzatia ca stiu ce trebuie vreau doar sa inghet momentul in care mi-am amintit ca ne intalnim de doua ori in viata si vreau sa vina "a doua oara" exista un moment in care incercarile repetate si ambitia agonizanta a unor noi si noi inceputuri devin usor penibile. stii ce se intampla cand afli exact ce iti doresti? pe fondul simturilor ultra-excitate brusc tot restul devine detaliu, zgomot de fond si toata viata iti vajaie in urechi cand tot ce vrei este sa nu vrei degeaba ce stii ca iti doresti. niciodata nu ti-e mai clar ca poti decat atunci cand iti arati fara pre mult efort ca poti. din nou. "cand omul este fericit, foarte putin

daca ne-am putea citi gandurile unii altora, oare am mai putea crea aceleasi legaturi?

oare e un pacat sa fii propriul tau reper in viata? parca nu vazusem asta printre cele zece porunci cred ca e ok... daca te ancorezi bine in abcisa vietii si pe ordonata filosofiei.

oare asa cum exista cursuri de astronomie si orientare pe cer sau de introducere in meditatie ... oare ar trebui sa existe si cursuri care sa ne invete cum sa visam ... cu ochii deschisi? nu, nu? ah, ce bine! ar fi fost o traznaie... si ar fi insemnat ca ne-am fi instrainat complet de ... tot(i).

femeile ... le-am admirat pe multe dintre ele, le-am ignorat pe mult mai multe, le-am investit cu multa incredere, m-am lasat dezamagita pe alocuri, le-am apreciat pentru varii motive, le-am dispretuit pentru altele, m-am lasat invatata de ele, alteori mustrata ori chiar persiflata cand am vrut sa fiu partasa la strategii... am lasat garda jos in fata unora, mi-am ridicat ziduri de netrecut in fata altora; chiar m-am lasat inspirata pana la dezamagire profunda. am inchis pentru totdeauna usi pentru unele din ele asa cum pentru altele voi avea mereu inima deschisa... am cunoscut multe tipologii, si sper ca insignifiant de putine fata de cate voi cunoaste pe mai departe.  sunt forte ale naturii la descatusarea carora imi doresc sa asist ori de cate ori am ocazia. spectacolul este senzational si daca nu te distruge, te intregeste ... cu toate astea nu m-am simtit niciodata mai bine decat m-am simtit in compania amicilor. barbati. femeile nu au cultul camaraderiei si al ami

si cum ar fi sa vedem viata si obiectele din jurul nostru in nuanta de fond a pigmentului ocular? sau a nuantei de par? cred ca am fi mai castigati, noi, ca specie.  am avea si mai putini numitori comuni, adevarat - si nu ducem lipsa de altercatii, ce-i drept - insa in ansamblu am avea la indemana ceva nou: trocul cu perspective cromatice. mi-ar placea sa am un fundament cand afirm "dau o viata caprui-inchis pe una in verde". dar asa ... in contextul de acum, nu ar intelege nimeni ce vreau ... si degeaba as vrea, oricum. singura diferentiere in perspective ramane cea impusa de limite.

Toată viața mea e bazată pe această convingere: că sunt un om de geniu. Dar dacă m-aș înșela, dacă n-aș fi decât unul din acei mulți orbi care iau amintirile drept inspirație, dorințele drept opere; dacă, într-un cuvânt, n-aș fi decât un imbecil? (…) Sunt superior atât cât să înțeleg că nu sunt destul de superior și nimic mai mult. Poate, cu trecerea anilor, imbecilitatea mea va deveni mai mare și atunci voi fi, dacă nu mai fericit, în orice caz mai puțin chinuit. Și sper să devin copac sau piatră și să zac, în sfârșit, în beatitudinea inconștientă a totului. Giovanni Papini, Un om sfarsit

imi place noul intr-atat incat cred ca as muri putin cate putin daca nu as avea parte de el in fiecare zi. putin. nu mult, nu cer abundenta. cer fire de viata, care intre peretii rutinei isi pierde din vigoare. aflu despre lucruri noi, ma auto ridic la fileu pentru a simti lucruri noi, cunosc oameni noi, merg in locuri noi, citesc despre moduri noi de a-ti trai viata, mananc si beau lucruri noi, mut lucruri prin casa pentru reconfigurarea orizontului chiar si in spatii limitate, ma plimb pe strazi noi, fac lucruri noi, spun lucruri noi. senzatia pe care ti-o da noul, atunci cand ti se prezinta in postura sa de "perfectibil", este inegalabila. un "nou" (cel putin in aparenta) perfect nu isi revendica decat laude si aprecieri, nicidecum implicarea umililor observatori in perfectarea sa.  valoarea "noului" consta in mutarea temporara a centrului de greutate.  cel mai viguros "nou" este cel care nu inchide usi si care la un moment d

Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămâi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, până când, într-o zi, simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubești. Și femeia de mult cunoscută îți pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o. Tu ești zidul înflorit al captivității mele. Suntem două libertăți. Dragostea noastră nu e umilință, e o mândrie. Nu vreau să te copleș

Când aduni pe unu cu unu, care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi? C. Noica

apare rarisim si se ascunde in spatele unor ochi speciali care conduc spre un suflet imens ce simte, vrea si revendica stangaci, fastacit. nimic nu intriga mai tare decat obscenitatea candida a timiditatii autentice.

For one human being to love another; that is perhaps the most difficult of all our tasks ... the work for which all other work is but preparation. Rainer Maria Rilke