RALUCA MIHĂILĂ

A-ti accepta imperfectiunile ... slabiciunile ... punctele slabe cu care nu poti lupta nu necesita iluminare, buddhism, meditatie sau Dharma. Necesita o forta launtrica de nestavilit. Necesita puterea de a-ti pune mai presus punctele forte cu convingerea ca verigile slabe, pe care astfel de tii la adapost si reusesti sa nu le ignori, vor gasi de cuviinta sa le multumeasca mai tarziu. Nimic mai mult.

In statia de autobuz aud pe cineva adresandu-mi-se: "Vai, domnisoara, ce bine semanati cu Madalina Manole!" Instant am simtit cum sufletu-mi isi pierde roseata din obrazi si devine livid spre cirotic. Ce nu-mi place sa ma vada oameni intamplatori! Dar daca la ceilalti tin prea mult sa ii las ...

M-am trezit cu o intrebare in minte: "ce ti-e cel mai dor sa faci?" Si raspunsul a fost "sa iubesc". Apoi m-am ridicat din pat, mi-am baut cafeaua si involuntar relocat sinapsele... mi-am amintit ca ce greseala, de fapt iubesc! Ce ironie, si totusi cat adevar! In functie de pozitia corpului - orizontala, verticala - vezi realitatea din perspective total diferite ...  Primul raspuns venit, inca in pat si usor adormita, a fost corect. De iubit, iubesc ... dar nu in conjunctura ideala care reproduce mulajul "actiune-reactiune", ci mai degraba in linia unui monolog emotional acut. Asa ca .... daca m-as uita in oglinda si mi-as raspunde onest m-as arata cu degetul si mi-as sfatui sufletul "iubeste si fa ce vrei!". Doar ca training-ul tinut cu ratiunea in ultimii ani isi spune cuvantul ... am educat-o bine, pentru ca la fiecare sfat adresat sufletului isi face aparitia si intreaba "esti sigura?" Concluzie: este foart

Indiferent ce am face, ce ne-am dori, cum am gandi, suntem singuri. Nu e pesimism in ceea ce spun. Este realitate. Dar nu toti o pot percepe. Pentru ca necesita o constiinta de sine foarte puternica si o autorevelare a neputintei de a lasa afectele personale sa treaca dincolo de propriul suflet exact in forma simtita de noi. Poti incerca, poti empatiza, poti tine la cineva, poti imbratisa, poti incerca apropieri ... da. Dar concluzia mea este una singura: suntem singuri pentru ca nu vom putea scapa niciodata de noi insine, asa cum oricat de bine primiti in sufletul nostru s-ar simti si ar fi cei la care tinem, nu ii putem gazdui complet. Cu toate acestea ... poti fi insotit in singuratatea ta. Un mare lucru! Si cand vad ca ceilalti pot, aproape ca nu mai uit sa-mi amintesc faptul ca viata noastra nu este un decupaj de diapozitive subtiri ... ci poate fi un lung metraj animat.

Greul vine mai ales atunci cand ea intelege toate fobiile si toate nevoile de singuratate pe care le ai. Cum sa te superi pe cineva care te lasa sa fii cum vrei tu? As putea inventa o lume in care asta sa fie un motiv de depresie.   gelu11.

De ce ne permitem sa fim mai duri si nemilosi cu cei de acasa decat cu cei care conteaza pentru noi putin spre deloc? Pai pentru ca suntem lasati, si daca avem putin noroc, aproape incurajati sa o facem in scopul eliberarii de balast, funingine si mizerie sociala deci, pentru ca putem pentru ca suntem intelesi pentru ca numai acasa este aprofundat contextul, nu doar conjunctura pentru ca in familie se cauta solutii, nu slabiciuni pentru ca ne simtim in siguranta pentru ca nu vom fi etichetati bazat pe o singura scapare de moment pentru ca ne putem rezema cu privirea in niste ochi care traiesc alaturi de noi si nu ne vom mai simti singuri pentru ca poti, si trebuie sa lasi garda jos cu oamenii dragi pentru ca numai acasa se cunosc mecanismele de dezamorsare pentru ca nu oricine merita sa ne vada goi de zambete de complezenta, de ganduri-balast, de haine. pentru ca noi ii alegem sa avem incredere in ei, indiferent de orice.  Am putea spune, "

Se foloseste adesea inlantuirea frazeologica "nu mereu ti se intampla ce iti doresti ... si nu intelegi asta pe moment, insa cu siguranta o vei intelege mai tarziu" Raspunsul la "de ce nu primesc ce vreau?" este mereu acelasi!, nu il aflu mai tarziu, nu e de neinteles acum, nu presupune nimic savant. E simplu: pentru ca voi primi altceva. Ce mi se va revela mai tarziu nu este raspunsul, ci nuantarea lui. De ce nu iesim din bucla asta odata?

Dupa trei ore de somn profund de "dupa-masa" (de la 18 la 21) m-am trezit aproape convinsa ca e a doua zi. Mi se parea toata atmosfera destul de scoasa din contextul in care aveam senzatia ca ma aflu asa  ca am incercat sa ma conving de realitatea reala luand la rand ceasurile ... apoi m-am uitat in jur si parca am auzit sambata soptind: "te rog mai traieste-ma putin"

un singur lucru: sa fie oricand in stare sa o ia de la zero

Tocmai am dat peste un titlu care m-a facut sa constientizez ca, fara sa-mi fi propus, am atitudinea potrivita. Titlul suna asa "Instead of looking for love, look for the right person to fall in love with". Si, intr-adevar, este oarecum imposibil sa iubesti fara destinatar ....

Toti trebuie sa avem o greseala preferata ... o greseala pe care daca nu am face-o, am gresi.

“Am crezut că sensul vieții este chiar viata. Acum nu mai sunt sigur.” “Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieți relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Și alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aș numi-o “secretă”. Prin “viață secretă” înțelegând nu ceea ce ascundem de ceilalți, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconștientul – și unde nu ne putem minți.” “M-am călăuzit o vreme după principiul foarte discutabil că orice fericire e bună, numai fiindcă e superioară plictiselii și a golului…” “Imaginația este ca sexualitatea. Ne reprezintă, fără să fim stăpâni pe ea.” “Sunt lucruri pe care le poți avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greșeala să le cauți, le pierzi.” “Un deșert nu-mi sugerează moartea, ci puterea iluziilor de a rezista îndeosebi în condiții vitrege. Înclin spre convingerea că, departe de

viata are valoarea oamenilor cu care o petreci....

Nu oricine te poate face sa intelegi ce este dorul.

"Universitatile nu vand cunostinte, explica Tesla. Ele vand un statut sub masca acestor cunostinte. Institutiile legitimeaza dreptul mediocritatilor de a fi anosti. Iar eu nu pot respira inconjurat de incruntati fara valoare. Nu doresc asta!" Tesla, portret intre masti, de Vladimir Pi š talo

M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele ce-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari In ceafă, Ca să pot vedea numai Cu mintea de pe urmă. Mi-am protejat Mâinile, picioarele, gândurile, Nelăsînd nici un loc liber Care să poată fi atins de mîngîieri, Ori de alte otrăvuri. Chiar inima din piept Mi-am acoperit-o cu o carcasă De broască ţestoasă Ce-a trăit 800 de ani. Când totul a fost gata I-am răspuns tandru: Te iubesc. - - - - - - - - - - - - - - - -  Marin Sorescu, Precauţie

o formulare aparent banala Daca ratezi nu inseamna decat ca mai ai mult de invatat inainte sa fii pregatit sa reusesti. se ascunde un adevar de foarte putini inteles: nu oricine este pregatit pentru succes. O victorie adevarata isi reclama un infaptuitor valoros.

am gasit definitia non-medicala a bolilor autoimune: ipocrizie celulara.

Cred ca esenta unui adult sta: - in primul rand, privind inapoi, in felul in care a ales sa-si petreaca tineretea - in al doilea rand, analizand prezentul, in a constientiza cu subiect si predicat lucrurile de care are nevoie versus cele pe care si le doreste in viata - in al treilea rand, privind inainte, realizand ca fara o relatie care sa il invete mereu ceva nou despre el ramane vaduvit de oglinda intruchipata de acei doi ochi ce nasc o privire cat o mie de cuvinte.

viata are scop? acum doishpe ani concluzionam ca nu si am cazut intr-un con de depresie care, asezonata cu putina adolescenta, a dus la un mix indigest de toata frumusetea dar cum e bine sa traiesti lucrurile la varsta potrivita, ce bine ca am trecut prin asta! (atunci) intre timp s-a intamplat ceva: fie m-am mai luminat, fie m-am mai indobitocit.  concluzia la care am ajuns un deceniu mai tarziu: daca nu vezi viata ca pe un joc, esti mort inainte de a ramane fara suflare. traiesti amorf, inert si plin de toxine. si cand spun "joc" nu ma refer la "care pe care", la "cat e scorul?", la "ai trisat!", cu alte cuvinte nu ma refer la dorinta de a fi in competitie.  nu! ma refer la pornirea de a glumi oricand, oricum, oriunde si ma refer la placerea de a te juca, de a face ghidusii, de a te obliga sa ramai inocent. da atitudinea aceasta un scop vietii? nu stiu. dar in mod cert ii ofera calitate. exista un s

Extrapolandu-ti optiunea de moment la o alegere responsabila pe termen lung, ei bine, imbraci tinuta oamenilor cu care decizi sa iti petreci viata. Sau carora le ingadui sa isi petreaca viata cu tine. Poti s-o iei cum vrei. Sensul e acelasi.

Sunt momente in viata cand ... daca nu reusesti sa te stapanesti si sa echilibrezi vulcanii care iti erup mental din toate directiile vei ajunge fie sa erupi tu in bucatele si sa ramai fara puls, fie sa constati, la acalmie, ca orbit de furie te-ai coborat la nivelul unor pavlovieni oarecare. Asa ca te intreb: daca ar fi sa alegi pentru tine una din variantele de mai sus, cum te-ai prefera: mort sau prost? Deci: fa-ti damblaua, enerveaza-te, urla in gand, vezi negru in fata ochilor pentru cateva momente, suduie cat te tine imaginatia, dar apoi rupe lantul! Daca nu, risti sa devii propria-ti veriga slaba!

      Cred ca religia isi gaseste locul in sufletele oamenilor in doar trei conjuncturi: - pe de o parte in mediul rural, unde apropierea de divinitate se cultiva din pruncie si unde autenticitatea legaturii cu Dumnezeu transcede pragmatismul vietii de zi cu zi - pe de alta parte, in mediul urban in randul populatiei de categorie financiara sub clasa mijlocie. Extrapoland, in societatile unde economia scartaie din toate incheieturile si unde polarizarea veniturilor este evidenta. - si mai exista categoria ce nu tine cont de zona geografica si care se refera la cei ce, nevoit sau nu, trec prin momente de cotitura care necesita incredere in niste forte peste puterea lor de intelegere.       In toate cazurile credinta isi gaseste un aliat de nadejde in sufletele oamenilor: in zonele rurale pentru ca are la baza o fatalitate plina de speranta, in zonele urbane pentru ca s-a construit pe deznadejdea resemnata si in sufletele celor disperati pentru o ancora.       Unde sunt

Sunt de parere ca intotdeauna trebuie sa permiti complimentelor sincere si criticilor constructive sa iasa la iveala. Indiferent de reactia starnita! Din doua motive:  1. tu nu ai ce face cu ele 2. daca nu permiti altuia sa fie mai bun pentru a ramane (tot) tu in varf atunci nu faci decat sa iti invalidezi pozitia la care tii ca la un bibelou - pentru ca se raporteaza la un potential latent si voit necompetitiv - si, cel mai important, iti dai masura propriului sine. Ca responsabilitatea pentru asumarea unui adevar nu sta la tine, este cu totul altceva. Si deja nu te mai intereseaza :).

vulnerabilitatea pe care un om talentat si nesigur pe el o afiseaza ii aduc in prim plan neconstientizarea nedisimulata a propriei valori... care ii ridica aptitudinile la rang de intelect slefuit cu genialitate.

Cat de frumos, adevarat si simplu:  "Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei."

Zilele in care mi-e lene sunt cele care ma obosesc cel mai tare

Daca ar fi sa fac o reprezentare schematica a oamenilor zilelor noastre, as incropi stangaci un desen in care ar avea chip doar copiii ... sunt singurii care inca nu au invatat sau care nu au ajuns la concluzia ca in lume se poarta masti. Pentru ei este firesc sa fie tristi, curiosi, veseli, morocanosi, suparati, visatori. Pentru noi astia de am ajuns sa fim majori, cel putin dupa acte, sa fim tristi, curiosi, veseli, morocanosi, suparati, visatori atunci cand avem nevoie de asta reprezinta un curaj pe care rareori ni-l asumam. Asa ca in schema mea restul populatiei ar avea doar un contur de fata ... dar fara privire, mimica, buze ... doar o urma de cap pozitionata, nefiresc, deasupra inimii, in dreptul gatului.

      In centrul Bucurestiului, pe Lipscani, exista un surogat de cladire care sta sa cada. Pentru a nu avea pe constiinta niste potential ultime clipe neplacute pentru vreun trecator de weekend, autoritatile locale au decis sa angajeze un paznic care sa blocheze accesul in zona si, astfel, sa stea la capataiul dragii cladiri (probabil) interbelice. Un fel de ultim omagiu adus unor caramizi. Pe bani publici, adica pe banii contri buabililor care astfel au plimbarea tihnita asigurata - contra cost. Deh, nimic nu-i gratis in viata.        L-am observat pe  eroul national imbracat in costum de gardian municipal cand incercam sa vad cum pot trece de un gardulet infipt perpendicular si de-a lungul intregii stradute pietonale.  - Dupa un Tu n-auzi, mah, ca merg in Delta? ramas agatat din discutia telefonica deja inceputa, aud adresandu-mi-se: Domnisoara!! Pe aici nu se trece. - De ce? - Cade cladirea. - In trei secunde? - Cine stie? - Dar merg pe partea opusa a straz