RALUCA MIHĂILĂ

Cat de frumos, adevarat si simplu:  "Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei."

Zilele in care mi-e lene sunt cele care ma obosesc cel mai tare

Daca ar fi sa fac o reprezentare schematica a oamenilor zilelor noastre, as incropi stangaci un desen in care ar avea chip doar copiii ... sunt singurii care inca nu au invatat sau care nu au ajuns la concluzia ca in lume se poarta masti. Pentru ei este firesc sa fie tristi, curiosi, veseli, morocanosi, suparati, visatori. Pentru noi astia de am ajuns sa fim majori, cel putin dupa acte, sa fim tristi, curiosi, veseli, morocanosi, suparati, visatori atunci cand avem nevoie de asta reprezinta un curaj pe care rareori ni-l asumam. Asa ca in schema mea restul populatiei ar avea doar un contur de fata ... dar fara privire, mimica, buze ... doar o urma de cap pozitionata, nefiresc, deasupra inimii, in dreptul gatului.

      In centrul Bucurestiului, pe Lipscani, exista un surogat de cladire care sta sa cada. Pentru a nu avea pe constiinta niste potential ultime clipe neplacute pentru vreun trecator de weekend, autoritatile locale au decis sa angajeze un paznic care sa blocheze accesul in zona si, astfel, sa stea la capataiul dragii cladiri (probabil) interbelice. Un fel de ultim omagiu adus unor caramizi. Pe bani publici, adica pe banii contri buabililor care astfel au plimbarea tihnita asigurata - contra cost. Deh, nimic nu-i gratis in viata.        L-am observat pe  eroul national imbracat in costum de gardian municipal cand incercam sa vad cum pot trece de un gardulet infipt perpendicular si de-a lungul intregii stradute pietonale.  - Dupa un Tu n-auzi, mah, ca merg in Delta? ramas agatat din discutia telefonica deja inceputa, aud adresandu-mi-se: Domnisoara!! Pe aici nu se trece. - De ce? - Cade cladirea. - In trei secunde? - Cine stie? - Dar merg pe partea opusa a straz

         pentru o concluzie buna:       Excepţiile… Ah, excepţiile! Cred că n-o să-mi ajungă ţigările la câte am de spus despre ele. Blonde, brunete, înalte, cu forme sau fără, ele sunt femeile pe care orice dintre noi, cei care pulsam testosteron, şi le-ar dori alături. Poate o să te întrebi ce au ele atât de special încât să-l facă chiar şi pe cel mai puternic bărbat să se amorezeze ca un adolescent, să tremure ca un copil, cine sunt ele, zeiţele care-l bulversează pe bărbatul iubit ca şi cum ar fi cel mai slab şi mai neajutorat dintre muritori?          Excepţiile sunt femeile sigure pe ele însele şi nu pe sânii mari şi formele generoase…sunt femeile care ştiu că pot să macine creierii unui bărbat cu un gest bine plasat, cu o vorbă studiată –  dar aruncată parcă la întâmplare, cu o privire plină de subînţeles. Ele sunt femeile complete şi complexe care ştiu că noi, bărbaţii, rămânem copii toată viaţa şi că dincolo de o partidă bună de sex avem nevoie de afecţiune

de Jonathan Safran Foer "Am citit in National Geographic ca acum sunt pe pamant mai multi oameni vii decat au murit vreodata in istoria omenirii. Cu alte cuvinte, dac-ar vrea cu totii sa joace Hamlet in acelasi timp, n-ar putea, pentru ca n-ar fi destule cranii".

                                      vreau sa vorbim!

Pe sub uşă - Marin Sorescu Ziua de azi Mi-a fost vârâtă, ca de obicei, Pe sub uşă. Mi-am aşezat pe nas ochelarii Şi-am început s-o citesc. Nimic deosebit, după câte văd.. Cică pe la prânz o să fiu cam trist, Nu se specifică motivul, Şi-o să continui să iubesc lumina De unde-am rămas ieri. Pagina exterioară informează Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul, În legătură cu pretenţia lor absurdă De-a-mi intra în sânge, şi-n creier. Apoi, obişnuitele ştiri Despre puterea mea de muncă, Despre drumul la pâine, despre buna dispoziţie (dar nu se suflă un cuvânt În legătură cu situaţia din ficat). Unde s-o fi tipărind Viaţa asta a mea, Că e plină de greşeli Inadmisibile.

Meritam doar ce putem obtine?

cu ce seamana cel mai mult un "te iubesc?" cu "ai grija de mine", cu "mi TE asum", cu "MA asum astfel", cu "si acum?" ori nu seamana cu nimic, doar e?

cica ar avea o stabilitate a directiei mai ridicata ...

Uneori imi doresc sa nu ma cunosc. Este un sentiment care dureaza foarte putin, intr-adevar, dar este extrem de intens. Pentru ca in incercarea de a-mi face un bine, nu reusesc decat sa ma amagesc in ideea de a obtine un rezultat valabil ... pentru ca eu deja imi stiu reactiile, armele, felul de a fi, modalitatea de a recepta experiente si de a reactiona la stimuli. Cunoscandu-ma, eu, mie, nu-mi pot crea declic-uri. Ca si cum as incerca sa pun bani deoparte. Daca aleg sa ii ascund in casa nu am facut nimic, pentru ca stiu unde i-am pus. In momentele cruciale care reclama aceasta concluzie, este esential sa poti recunoaste ca uneori pur si simplu nu te poti ajuta singur. Daca nu ai puterea sa iti formulezi mental acest lucru, atunci permiti emotiei si increderii in propriile limite sa te mentina dincolo de ele, fara a le putea depasi ... Cu alte cuvinte, permiti a se instala inutilitatea in a te cunoaste, a te avea. Mai important decat a avea o informatie este ceea ce faci

"A imbatrani, doamnelor si domnilor, este contrariul a ceea ce se crede in mod curent. In tinerete, la vremea cand nu ti-ai definit inca optiunile esti impovara t de greutatea traditiei si a adevarurilor cu care ai fost indoctrinat. Tanar fiind, crezi in ideile raspandite, in cele care alearga pe toate drumurile, esti gata sa aderi la tot si la toate. Cari in spinarea ta greutatea familiei, a traditiei, a grupului din care faci parte, a societatii. In ceea ce ma priveste, am trait inaintarea in varsta ca pe o detasare de toate aceste poveri. A imbatrani inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute. Inseamna a deveni mai usor, mai liber, intr-un anumit sens, esti mai tanar cand esti batran si mai batran cand esti tanar. Avea dreptate Picasso cand spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tanar." Radu Beligan

Astazi am cunoscut un om care mi-a oferit unul din cele mai destepte raspunsuri la o intrebare asupra unei realitati care ma intristeaza: romanii care pleaca din tara. Se ocupa cu dansul ... pentru straini. Este un talent fabulos, un om care se joaca pe ring, un om caruia ii sticlesc ochii la auzul unor acorduri de folclor veritabil.  - De ce ai plecat din Romania? - Daca nu am reusit sa fiu destept! ca sa ramai in Romania si sa poti face ceva trebuie sa fii destept! Eu am talent.  M-am simtit foarte incomod in postura de a nu putea replica la o asemenea concluzie. A, puteam sa incep cu "e discutabill" sau cu "inteligenta este supraapreciata" sau poate cu "ne pleaca multe capete luminate in detrimentul imposturii"... Mergea chiar si un raspuns care sa inceapa cu "reusesc in Romania foarte multi care nu sunt destepti" dar mai rau facem, indirect il si jigneam intr-un stil grobian. Asa ca m-am abtinut din a incepe un schimb de replic

Existe defecte care pot naste calitati. Niciodata virtuti.

Oamenii predispusi la tristete care se arata debordand de energie si buna dispozitie se pozitioneaza intr-una din cele doua extreme: fie au reusit sa isi depaseasca limitele si conditia si au invatat sa spere, fie sunt in pragul autodistrugerii si aplica psihologia inversa de tipul "asa. si eu pot. si?" Doar cine a trait prin ei, fie si pentru o secunda, pot sesiza diferenta. Restul exclama tamp "ce mult s-a schimbat!"

Femeia* care nu s-a aflat macar o data in postura de a dori celuilalt sa fie fericit, cu speranta naruita ca el sa si-o poata gasi candva alaturi de ea, degeaba isi exerseaza oratoria in fata celor proaspat aparuti in viata cu lai-lai-uri de genul "cand iubesti, trebuie sa...". Cand iubesti nu trebuie nimic, vine firesc pentru ca e mai presus de tine. *sau barbatul, nici ei nu sunt tocmai scutiti

In mod evident, rutina ne da acea stare de bine instalata pe fondul nevoilor satisfacute. Esti un intelectual care are nevoie de cultura? Daca nu te duci la teatru, film, daca nu citesti te simti incomplet. Esti genul care cand trece pe langa o vitrina vrea sa-i pice fata dupa el insusi? Pai atunci iti exersezi corpul zi de zi, altfel incetezi sa te mai consideri "impecabil". Cate minti, atatea tipologii comportamentale. Dincolo de laturile nocive ale rutinei (care devenita norma este un pericol in evolutie pentru ca te criogeneaza mental), aceasta te ajuta sa te dezvolti pana intr-acolo unde iti indreapta in mod natural atentia inspre dorinte, idealuri, vise:  "Odata ce am stabilit de ce am nevoie pentru a merge mai departe, acum ce imi doresc" ?    Asadar nu numai ca putem fi intelepti in alegerea rutinei potrivite, dar ne si putem baza pe ea pentru a ne duce la indeplinire imaginatia pe care, ingust, o consideram o victima a acesteia. Este es

Am obiceiul ca in fiecare zi de birou sa mananc la pranz alune de padure cu iaurt natural. E sfanta treaba (cu exceptia zilelor in care nu gasesc si atunci sunt nevoita sa improvizez) Recent un coleg a remarcat repetitivitatea meniului meu si m-a intrebat "tot alune cu iaurt?" M-am trezit raspunzand "daca stii ce te face fericit, de ce sa mai cauti?" Si eu m-am mirat :)  Si m-am bucurat ca am vie in subconstient stiintifica producerii unui parfum ... notele de varf, un declic senzorial si empatic, o aparenta de care ai nevoie pentru a ajunge la notele de mijloc unde incepe sa se vada structura atat de necesara in a pastra ascunse de curiosi adevaratele note de fond.   Cu toate ca sunt pozitionate la niveluri temporalo-olfactive diferite, toate se autodetermina si intrepatrund, astfel ca desi multe parfumuri prezinta aceleasi note sau note asemanatoare, totusi lasa asupra noastra o impresie diferita. Exact ca in cazul oamenilor. Alaturarea diferitelo

de oameni cu adevarat puternici! Atat de dor incat aproape ca am senzatia ca nu mai sunt de gasit... degeaba tu pari puternic in fata oamenilor slabi ... sunt o referinta de neluat in calcul....

"Exista o limita a rezistentei in fiecare. Cand e atinsa, nu mai ai pofta sa te justifici". O.Paler

Ma scot din sarite (le emotionale) tornadele umane. Vin fara nici un preaviz. Se insinueaza subtil si foarte rapid. Dau nastere la nemaipomenit. Iti lasa impresia ca poate dura. Se razgandesc. Dispar dintr-o data. Si lasa prapad. Pai nu-i mai bine sa stai in casa cu jaluzelele trase? Hm...parca totusi nu pentru ca risti sa ratezi zilele cu soare. Dar nici asa, frate! Cat sa te remontezi la nesfarsit? Uneori am senzatia ca divinitatea a uitat ca nu am fost plamaditi din latex.

am trecut pe langa niste ziduri semidaramate pe care scria cu spray "te caut".  presupun ca este un mesaj in general inspirat de ruine...

Sa vrei sa apartii cu aceeasi tarie cu care un stejar infrunta vazduhul ... sa simti ca apartii (chiar daca pentru o clipa infinitezimala in raport cu viata) si sa ti se ia cu brutalitate aceasta senzatie. De ce? "De-aia", ti-ar zice viata nonsalant. Poate in timp va fi in stare sa formuleze un raspuns mai destept.

Vorbeam azi cu cineva ... si la un moment dat m-a intrebat ce imi trece prin cap. "Multe idei". "Ah, bun, pai zi-mi si mie ce idei ai". In gluma, raspund: "Ei, asa, gratuit?" "Ok, zi-mi ce vrei in schimbul unei singure idei?" Nu am stiut ce sa revendic pentru ceea ce am de oferit. Nu e bine. Mai am de invatat.

Cateodata ... dor de momentele de inceput ale acelora dintre ... vibratiile sentimentale care m-au dominat pentru perioade limitate de timp. dor de nerabdarea revederii dor de fiorii unei indragosteli care se insinueaza in fiecare celula a corpului dor de tresaririle inimii cand ii revezi ochii sau cand il intrebi "unde mergem?" si iti raspunde "daca vii cu mine, mergem oriunde" si dor de placerea ca te revede dor de sinceritatea manifesta a trairilor si de constiinta faptului ca fericirea nu se ascunde pentru nimic in lume dor de alunecarea treptata inspre ceva dorit de ambele parti si consimtit amanat pentru a pastra si acumula dorinta, emotia, curiozitatea ... care apoi se sparg in milioane de curcubee ce te invadeaza coloristic pana la epuizare. dor de durerea organica a momentelor in care trebuie sa plece dor de tine cand iubeai si cand totul avea alt rost iar viata avea eleganta literelor scrise de mana. chiar daca la final te lasa s

cred ca toate persoanele de care m-am atasat de-a lungul timpului m-au facut sa fiu un om putin mai bun macar pentru faptul ca m-au castigat de partea lor pentru o perioada de timp, deci mi-au antrenat toate resursele in directia curiozitatii, a lucrurilor noi, a sperantei, a bucuriei si a dorintei de viitor. si ce daca au fost si nervi ori tristeti?  nimic nu poate egala un rasarit de soare in care iti vezi mai clar ca niciodata raspunsurile la intrebarile pe care le credeai arhivate in folder-ul de "retorice".

Singuratatea este bestiala ... atata timp cat ramane o optiune.

Nu tot ceea ce vrei sa schimbi se poate face printr-un simplu "abracadabra", insa acele lucruri care suporta metamorfoze spontane produse intentionat sunt cele care au cele mai mari sanse de reusita. Pentru ca implica o comanda neurologica data de constiinta, unul din putinele automatisme reversibile.