RALUCA MIHĂILĂ

Nici un plan, oricat de bine pus la punct ar fi, nu va putea vreodata bate o reactie facuta din frica. Nu ma refer la pripa. Nu ma refer la frica ineficienta. Nu ma refer la blocaj mental, ideatic si fizic. Nu ma refer la socuri care te indeamna la decizii de moment cu sanse mari de regret ulterior. Ma refer la momentele de cumpana care iti reprioritizeaza viata pe toate coordonatele temporare: trecut, prezent, viitor. Ma refer la clipele in care simti pustiul, odata cu care trei sferturi din planurile tale se umplu instant de praf. Nu pentru ca nu ar fi planuri onorabile sau pline de speranta luminoasa, ci pentru ca viata iti readuce aminte ca pe termen lung toti suntem morti.

as fi tare curioasa a afla preponderenta din punct de vedere geografic a zodiilor. pe tari. pe regiuni. pe orase. tare ar fi interesant, intuiesc a exista un tipar.

anticiparea clara a reactiei unui cunoscut de o viata la ceva, un eveniment neprevazut, o replica, o surpriza, un soc. si nerabdarea fata de reactia cuiva la ceva nou, la un lucru neasteptat, la o replica, un soc. niciodata prima nu va ajunge s-o egaleze pe a doua. cum sa vrei sa dai emotia revederii unui gest asteptat pe speranta ca totul nu va fi rau?

Oare anul sabatic il iau cei care vor sa fuga de ceva sau cei care vor sa alerge inspre ceva? Si nu presupun ambele actiuni, oare, acelasi lucru? Pentru ca atunci cand afirmi "plec un an sa vad lumea" nu alegi, in subconstient, sa vezi orice altceva decat ai vazut toata viata pana atunci? Fie ca e rutina, o problema, o necunoscuta, negura sau risc de apus, nefericire, prea bine stiut ... la singular ori la plural ... oricum i-o fi spunand ... mereu cand alegi o traiectorie nu o alegi pentru ca stii incotro vrei sa o apuci ci pentru ca stii dinspre ce te desprinzi. Iar desprinderea este cu precadere fuga de , nu fuga inspre.

Pentru ca unii dintre cunoscuti pot formula in cuvinte ce eu uneori simt din toti rarunchii si nu-mi mai arde de exprimari, imi face placere sa evoc mai jos formularea potrivita pentru o anume stare de spirit: "singurătatea însotită e mai greu de suportat" asa cum: " sometimes, if you have to fight, you already lost" Exista niste adevaruri care pot face viata frumoasa doar dupa ce ai iesit din aria lor de actiune si mai ales pentru aceia capabili sa iasa la suprafata teferi. Altfel, e rana vie pentru care inconjurul uman al actualitatii de azi este sare gema.

Se spune ca cele mai bune lucruri se intampla atunci cand nu te astepti. Este o afirmatie intentionat debusola n ta. De ce? Pentru ca lucrurile pozitive care se intampla cand nu ne asteptam versus aceleasi lucrurile bune care se intampla pentru ca ni le dorim si programam dinainte nu au acelasi efect asupra psihicului nostru NU datorita valorii intrinseci a evenimentelor, ci exclusiv ca urmare a pregatirii noastre sufletesti pentru ele. Comparati castigul la loto cu gasitul pe strada a aceleiasi sume de bani intr-o zi in care simti ca ti s-au inecat corabiile. Sunt banii in sine diferiti? Nu. Diferenta consta in existenta (sau nu) a unei pregatiri sufletesti apriorice de natura sa inzestreze evenimentul cu insemnatate aditionala. Adica in efortul depus pentru ca ceva bun sa ti se intample. Exista o perversitate fina in acest adevar: - apreciem si avem tendinta sa protejam mai mult ceea ce obtinem prin munca - ne bucuram mai mult de surpriza, de ceea ce obtinem

Uneori chiar si caile batatorite sarguincios pot fi ajunse din urma, daca nu chiar surclasate de ... aleator, intamplare, inopinat. Obisnuinta nu te pune in garda, nu iti mentine simturile treze si acordate pentru a vibra.  Nimic nu este sigur. Nici macar rutina. Desi pacaleste pe toata lumea prin banalitatea ei repetitiva.

Am gasit azi o exprimare succinta a motivelor pentru care, zice-se, oamenii se schimba. Suna asa: People change for two reasons: they have learned a lot or they have been hurt too many times. Ce tind eu sa cred este ca lectiile de viata si exprientele care ne-au incercat emotional la un moment dat nu fac decat sa atinga acele resorturi ale sinelui care intr-o viata petrecuta in ignoranta si noroc cu carul ar ramane bine ascunse si s-ar atrofia. Iar unele din ele merita sa fie puse la munca. Nu, in mod cert nu ne fac sa ne schimbam, ci cel mult sa incepem sa constientizam realitati alaturi si impreuna cu care sa ne putem continua viata cat mai non-invaziv cu putinta.

uneori nu-mi inteleg intrebarile, chiar daca raspunsurile nu intarzie sa apara.  putin ciudat pentru ca am intrebat in gand universul cum se poate asa ceva si mi-a zis ca nu a fost in plan un astfel de scenariu si atunci i-am zis "pai fa ceva! nu se poate sa ne dam de ceasul mortii ca sa iti reparam tie scaparile! Esti un imberb nedemn de creatia sa!" s-a dat lovit in plex si a inceput sa ma ignore ... asa ca am ajuns sa intreb aerul: in timp ce eu tot iau in freza intrebari fara talc, cu datul cum ramane?  al vinei, desigur!  pentru ca practica ar zice ca fara termen de implementare si persoana responsabila nu mere. vreau sa stiu pe cine sa dau vina! da, nu e mereu usor sa te autoasumi asa ca nu ma astept sa se arate cat de curand motivul. pacat mi-e dor de univers dar trebuie sa nu uit niciodata ca, desi le rostim rapid si par adesea inofensive, cuvintele se intiparesc pentru totdeauna in mintea celui care le aude stiu ca unive

aștept cu interes momentul în care va fi cool să fii român... pentru că va veni și vremea aceea. să văd atunci cum toți rătăciții își vor aminti subit cărei nații aparțin.  oportunist-caragialesc, desigur.  până atunci mă  bucur de trierea naturală.

"De toate pentru toti" imi inspira compromis, rabat de la calitate, lipsa de norma si un mare nimic. Interval de actiune: de la zero la finit. Pun botul masele. Volum. "Totul pentru cei care apreciaza calitatea " este cu totul altceva. Interval de actiune: de la foarte bine in sus. Specializezi un public deja educat. Nisa. Formularea iti creeaza anturajul.

nu putem niciodata sa apreciem ceea ce avem in timp ce avem la intensitatea cu care o facem cand ne lipsesc lucruri ....  pentru ca aprecierea presupune finalul unui intreg lant emotional si empatic care vazut in sens invers ar presupune: rememorarea status quo-ului initial si nostalgie emotia lipsei si efectul privarii < stare negativa atacarea unei nevoi   eveniment soc de tip "declic"  status quo (nevoi, interese si dorinte satisfacute). si chiar si dupa mai multe declic-uri, nu stiu daca are vreun rost sa blamam pe cineva pentru ca nu poate aprecia ce are.  are sens sa vrem mai mult decat avem (nu din punct de vedere al nemultumitului ci al celui care isi doreste sa progreseze) si cand nu mai avem nici putinul initial sa ne amintim cat de bine era cand, conform celor mai recente norme, nu aveam practic nimic. in punctul de pornire sta esenta, iar in rezultatul final doar potentialul.

Vreau sa cinam impreuna, vreau sa luam pranzul punand in comun nu doar o masa ci si idei si priviri aruncate dezmatat pentru farfuria cu peste in vin, vreau inghitit in sec si in plin :), vreau zambete discrete cu gura plina, vreau apropierea data de dragostea care trece prin stomac, vreau mic dejunuri cu tine, traindu-ne pe noi asa cum ne dorim inainte sa iesim pe usa si sa ne traiasca ceilalti, vreau sa ne bucuram de cafeaua de dimineata in timp ce cascam si ne reacomodam cu lumina, vreau sa ne dezmeticim incet si cu mustaceli complice dupa o noapte obositoare care va trece mai usor peste o noua zi doar pentru ca va fi urmata de o alta noapte ... la fel.  Vreau sa credem si sa simtim ca avem totul.  Pentru ca l-am putea avea. Este plina lumea de iluzii optice.

- Ai fost vreodata in exil? - Am stat ani de zile inchis in mine. - Cum de ti-ai frant inima? - M-am impiedicat de ratiune. Mereu sta in drum ... - Dintre toate, ce te doare cel mai tare? - Momentul in care ma dor pe mine.

Cat de mult poate schimba o clipa in viata cuiva! Reconsidera caractere, decizii, priviri, cuvinte, trairi, esente, starea de moment, viitorul care se vroia dinainte stabilit, insusi echilibrul. O clipa. Atat. In care fie te aduni si te redai tie, fie te faramitezi ca o vaza scapata de la etajul douazeci.

cat de minunate sunt diminetile in care proaspat trezit din somn vezi pe acelasi cer, perfect identificabile, soarele pregatit sa se imparta lumii si o semiluna gata sa se retraga in spatele cortinei pana la urmatorul intermezzo... in timp ce te stergi la ochi, casti si te intinzi luna iti face cu mana a "ne revedem curand...ai grija!" imi va placea mereu aceasta sincronizare de planuri pentru ca este greu sa spui ce se termina si ce este gata sa inceapa.

Tare greu sa negociezi cu tine insuti. Mai ales pentru ca esti neobosit in a gasi o groaza de argumente rezonabile pentru fiecare isprava emotionala dorita senzorial dar nevalidata de ratiune!

Am vazut acest filmulet. Draguta ideea materialului. Si dincolo de raspunsul celor intervievati, mi-a placut reactia lor la auzul intrebarii. Denota foarte subtil faptul ca daca am putea, nu ne-ar fi usor sa fim dumnezei. Raspunsul meu la intrebarea "daca ai putea, ce le-ai oferi oamenilor?" oscileaza intre a le oferi posibilitatea de a se vedea din perspectiva tuturor celor din jur si a le oferi opusul vietii (in fiecare aspect al ei) pe care o duc in prezent. Prima varianta ajuta autodefinirea si a doua puterea aprecierii.

Barele de siguranta din mijloacele de transport in comun. Unii dintre noi vad in ele sursa de microbi, pentru altii acestea prefigureaza o multime de atingeri transmise din mana in mana ...

     Nu stiu cum fac oamenii astfel incat sa rada fals.       La mine se vede, am o grimasa care ma da de gol si oricat as incerca sa o ascund, razbate un subteran "rad ipocrit, asa ca hai sa incheiem amabilitatile pana nu devenim si mai penibili".       Exista acele persoane versate care stiu cum sa rada fals astfel incat sa para firesc si rupt din context, dar care se dau de gol dupa momentul reusitei - fie dau ochii peste cap ("iar am izbandit"), fie schimba privirea brusc ("am facut-o si pe asta") fie devin seriosi nefiresc de rapid ("gata cu hahaiala").        Eu cand ma ascund macar stau ascunsa - asa am invatat autodidact in lectiile de socializare pe care mi le-am predat de-a lungul anilor :).       Dar ce nu pot face este sa reusesc sa rad fortat si cand nu imi vine fara sa transmit "daca ai putea subintelege ca rad, ar fi mult mai simplu".         Nu pot si basta. Ma enerveaza.          Arta camuflajului firesc

      Astazi am vazut ceva ce pot cataloga drept "autentic".       Ieseam dintr-un supermarket si in fata iesirii era un grup de tarani (nu am identificat regiunea geografica, dar portul - caciula de blana de oaie, cojoc de oier, pantaloni tip izmene - ii "dadea de gol") care era clar ca au venit la oras cu niste scopuri.        Stateau in fata intrarii in magazin si puneau tara la cale din punct de vedere economic si politic.      Aveau plase din care se vedeau capetele unor paini, formele unor caserole cu carne, deci cu siguranta erau asteptati acasa de neveste pentru masa.        Dar ei isi luasera ragazul de a-si da cu parerea cu privire la toti si toate.       La un moment dat suna mobilul unuia dintre ei, melodia de telefon fiind un cantec de fluier de cioban.      Oricata nebunie de oras cosmopolit am avea in jur, oricata tehnologie s-ar inventa, atata vreme cat putem sa facem noi din ea ce ne spune sufletul sa facem, putem spune ca suntem sta

Definitia liniilor paralele Tu mergi langa intrebarile mele, eu merg langa linistea ta. Tu mergi langa zorii dragostei mele, eu merg langa amurgul parului tau.  *** Vino, sa pot regasi drumul spre mine! Octavian Paler

Mi-am dat seama de un lucru cu privire la mine: ori de cate ori sunt la pamant imi vine foarte la indemana sa ajut pe altii sa se ridice. Sper sa am mereu pe cineva aproape pentru a uita de tentatia ascunderii in propriul meu univers. Nu de alta, dar ar avea de castigat doi oameni din asta... Dar ce uit mereu este ca nu este nimic mai daunator decat sa iti risti libertatea proprie pentru a nu pierde conexiunea cu celalalt, sa accepti sa te pierzi pe tine pentru a nu il pierde pe cel din fata ta.

      Zile mai bune si zile mai rele ... zile in care iti vine sa te imbraci in galben, verde si culorii vii ... si zile in care fara negru pe tine in proportie de 90% simti ca esti vulnerabil (negrul are cele mai mari sanse sa treaca neobservat). Zile baricadat de ziduri si zile in care esti ca o carte deschisa. Zile in care zambesti fara motiv si zile in care o lacrima sta mereu in coltul ochiului si asteapta un imbold pentru a-si justifica prezenta. Zile in care te doare clipa si zile in care nu-ti incapi in piele de fericire.       Nu exista echilibru perfect, ci cel mult un echilibru personal, care insa ramane instabil prin simplul fapt ca depinde de starea emotionala a omului, prin definitie volatila.      Iar la acest (dez)echilibru personal contribuie din plin lipsa, respectiv prezenta unui suflet pereche, care, pe alocuri, poate reprezenta exact inversul a ceea ce pare a fi: lipsa fizica sa fie prezenta emotionala si prezenta fizica sa fie absenta spirituala.       Dac

      este o zi de sarbatoare importata de la o natie mai mult sau mai putin evoluata mental si care ne imparte in: - cei care, in spirit de turma, merg "cate doi" la o cina romantica pentru ca este o zi "speciala" - cei care au o data pe an ocazia sa ofere un buchet de flori fara ca acest lucru sa fie facut dintr-un sentiment de vinovatie - cei constransi de conjunctura sa faca ceva ce nu le place - cei care respecta "cutuma" fara sa o analizeze prea mult (nu pot sa o ignore complet pentru ca intrucatva cadreaza cu niste norme proprii de conduita) - cei care nu cred in surprize si care de abia au asteptat ziua asta ca sa poata oferi un cadou (previzibil) - cei care nu cred in sarbatoare, dar se tem ca daca nu reactioneaza la ea vor primi oprobiul persoanei iubite sau al cercului lor de prieteni - cei care ignora sarbatoarea si care, cu riscul de a primi scene acasa, isi sustin ignoranta si ne-inrobirea fata de ceva fortat - cei ingretos

A nurse has recorded the most common regrets of the dying, and among the top ones is 'I wish I hadn't worked so hard'. What would your biggest regret be if this was your last day of life? There was no mention of more sex or bungee jumps. A palliative nurse who has counseled the dying in their last days has revealed the most common regrets we have at the end of our l ives. And among the top, from men in particular, is 'I wish I hadn't worked so hard'. Bronnie Ware is an Australian nurse who spent several years working in palliative care, caring for patients in the last 12 weeks of their lives. She recorded their dying epiphanies in a blog called Inspiration and Chai, which gathered so much attention that she put her observations into a book called The Top Five Regrets of the Dying. Ware writes of the phenomenal clarity of vision that people gain at the end of their lives, and how we might learn from their wisdom. "When questioned about

- N-aș fi putut trăi niciodată în Occident.   - De ce?  -Pentru că îmi place să mă bucur și să sufăr la mine acasă.   (Stefan Iordache) 

maxim sapte fatete ale unui singur adevar adevarul spus celui pe care nu il cunoastem si cu care este sigur ca nu ne vom mai intalni adevarul spus unei cunostinte adevarul spus unui amic bun adevarul spus unui suflet pereche, unui reality check adevarul spus unui membru al familiei adevarul spus mamei adevarul recunoscut noua insine oare cel ale carui fatete se aseamana foarte mult nu face diferenta intre oamenii din viata lui si ii trateaza pe toti aproximativ la fel? pentru ca daca da, ar cam insemna ca oamenii pe care ii cunosc sunt extrem de asemanatori. tind mai degraba sa  cred ca trierea oamenilor nu se face strict prin adevar, ci prin privirea, tonalitatea si atitudinea cu care il spunem. adevarul nu trebuie ascuns fata de nimeni ... ci doar servit pe pat de ghimpi sau catifea. *am folosit, voit trunchiat, numele trupei rock Alternosfera , ca sinonim pentru alternative

Uneori, in loc sa vorbesc, aleg sa scriu. Alteori scriu pentru ca nu am cu cine vorbi. In ambele cazuri ... scriu pentru ca nu vreau sa imi uit anumite trairi, senzatii, vizualizari mentale.  Nu le recitesc decat rarisim.  Si peste majoritatea nu mai trec niciodata cu privirea. Dar ma linisteste faptul ca ele vor exista mereu undeva. Pentru ca pe memorie nu te poti baza niciodata ... nici pe propria logica, nici pe emotii, nici pe propria subiectivitate. Toate pot fi educate, manipulate, autosugestionate ... Dar negrul pe alb nu se sterge ... cel mult se reciteste, peste ani, cu alti ochi. Ce ramane din aceste randuri, intr-un final, este curiozitatea fata de discutiile ce ar iesi pe marginea lucrurilor scrise din lipsa de interlocutor.   Pentru ca indiferent cat as scrie, viata va continua relativ la fel, eu voi trai dupa aceleasi principii, parerile-mi vor fi, in linii mari, subsumate aproximativ acelorasi norme iar interogatiile vor ramane neraspunse pentru ca