RALUCA MIHĂILĂ

Ce sentiment frumos sa fie cineva care sa te astepte acasa la finalul unei zile pline! Sau pe care sa astepti. Cineva drag, doi ochi iubiti, un suflet care sa locuiasca fiecare coltisor de acasa pana in punctul in care oriunde te-ai uita sa simti ... misterul celei mai sincere si complice reciprocitati lumesti. Cineva la care sa te intorci, stiind ca odata ce vei fi trecut pragul casei vei incepe sa traiesti a doua zi pe ziua de azi. Utopic ar zice unii. "Impossible is nothing" ar zice altii. Ce bate filmul* este faptul ca uneori aceleasi persoane le sustin pe ambele :) *ca sa nu fie confuzii, ma refer la  viata  aici

Ce-mi place ziua cu 25 de ore! Aproape ca ai senzatia ca poti recupera timpul pierdut sau petrecut aiurea in celelalte zile ale anului. Aproape. Sau din contra, sa te gandesti ca "ohooo, azi am o ora de pierdut".

      Dar rau, nu asa! De data aceasta etichetele cu pret lipite de comercianti pe produsele cumparate in scopul de a fi oferite cadou. Si de fapt lipite in general pe carti, cutii, pungi, brelocuri, tricouri etc. Zau daca nu am uneori senzatia ca le lipesc in ura, special sa nu le poti dezlipi decat lasand in urma o lipiceala groaznica si sa le dai cadou impreuna cu produsul dar nu oricum, ci ori cu cate un pocinog, ori scris puternic peste cu carioca neagra, ori scrijelit in ultimul hal, ori rupt de-a dreptul. Cu atatea inventii destepte facute in ultima vreme si atata vreme cat cineva s-a gandit sa creeze untul la stick, ma gandesc la faptul ca poate reusim sa scoatem pe piata un tip de eticheta care cand se rupe nu ia cu ea parte din produs. Asta daca se dezlipeste defel.       Ultima cumparatura luata recent pentru a o da cadou continea, atentie, da?, eticheta lipita pe dedesubtul foliei transparente care ambala produsul, fiind astfel nevoie sa rup ambalajul pentru a sterge pr

      Azi m-am plimbat. Nu mai mult decat in alte zile, nu mai putin ca in alte dati. O vreme splendida de toamna si o zi despre care am citit ca ar fi "ziua impulsului". M-am plimbat pe artere principale ale Bucurestiului, pe stradute laturalnice, prin centru, am primit un carnetel de la un ONG care promoveaza emanciparea femeilor (le-am zis "dar eu sunt multumita de prezenta actuala a femeilor in lume" si mi-au raspuns "nu conteaza, cum va numiti?" si m-am gandit "mda, alt proiect pe fonduri"), am intrat in magazine, am iesit din ele, m-am uitat in vitrine sa vad de ce simt ca elasticul de par mi s-a slabit si mi-am dat seama ca vantul isi spusese cuvantul asupra frezei mele, mi-am aranjat-o si mi-am continuat drumul, am dat binete unor persoane care mi-au zambit fara sa inteleg de ce, am ajuns intr-o alimentara din care mi-am luat batoane cu susan si miere, cu ele cu tot asezandu-ma apoi pe o banca in parc. Ma uitam in jur gandindu-ma "

tocmai m-a intrebat cineva cu care nu am mai vorbit demult: "ce mai faci, traiesti?" ai am raspuns usor amuzata si ca din reflex "da, dupa cum vezi" ca si cum intrebarea apartinea tautologiilor. Nu, poti respira si daca doar supravietuiesti. Ori eu fusesem intrebata daca mai traiesc . Si am raspuns bine ca da.

      Deci limite, da? Avem. Toti. Pozitionate mai sus ori mai jos, mai restrictive sau mai laxe, mai urate sau mai frumoase, mai subtiate sau mai ingrosate, mai catolice ori mai ortodoxe, toti le avem si zacem intre ele cu aplomb si plini fie de sfiala, fie de mandrie.       Nu de putine ori ne privim limitele in ochi pentru a le transmite ranchiuna noastra, frustrarile noastre, improscam cu nisip si foc in numele unor infrangeri pentru care pe ele le consideram responsabile, in fine, le transmitem vizual urarea noastra de dulce si un plin de ura "dispari si lasa-ma sa fiu mai tare decat tine!"       Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim ca am trai vesnic, ca am avea libertatea si posibilitatea de a face ce, cand, unde, cu cine ne dorim, ca am putea fi doar prin puterea gandului ceea ce putem fi noi mai bun. Si singura motivatie (de care oricum nu va fi vreodata nevoie in aceste conditii) ar fi, pentru orice, "de-aia" sau "pe

cat de usor pot vorbi cateodata despre ... ecartul emotional. pentru ca alta data, in ce stare de invinetire sa ma aduca ping pong-ul dintre peretii maximului si minimului ... primesti ghiontul si te duuuuci ... pana-n urmatorul zid. care iti da un ghiont si te duuuuci ... inapoi la celalalt... ca un perpetuum mobile, ghionturile se autointretin si nu ajungi la a sta locului pentru ca toate colturile cu care te-ai nascut sau pe care ti le-ai format singur de-a lungul timpului ajung sa se rotunjeasca si treptat sa dispara, astfel incat mingea ce vei fi devenit va fi jucaria perfecta a greutatii gravitationale si a fortei centrifuge. pete. fuge. da, centrifuge. poate ai scapa doar daca te scoate cineva din raza de actiune a vitezei imprimate de acesti pereti. carevasazica, cineva care sa te scoata de pe orbita. v-ati lovit vreodata la cap?  mda, nu e tocmai acelasi lucru cu a primi o mangaiere. doar atat, ca fara lovituri brutale nu le poti aprecia pe cele blande.

Traiesti, traiesti, treci prin hopuri, neplaceri, greutati pentru ca in final sa te ridici, sa recuperezi, chiar sa iei avans si la un moment dat apare o trecere de pietoni semaforizata. Si, chiar daca te oftici, tre' sa lasi in urma avansul si sa te opresti. Exista momente in care contrasensul vietii tale se populeaza de omuleti semaforizati, de buline "rosii" care nu-ti dau voie sa traiesti sau care te tin in loc. Ii apreciez, pe undeva, pe cei care nu accepta sa piarda vremea si care gasesc resorturile, deci butonul pentru pietoni, care face culoarea semaforului sa se schimbe in verde. Dar doar pe undeva, ei fiind acei oameni care in termeni uzuali se numesc "imuno-comozi": imunizati de viata, aleg sa o traiasca, bunaoara, comod.

cata deznadejde, cata lipsa de speranta, cata deziluzie, cata tristete se aduna in zambetul celor care trebuie sa rada singuri! cei care aleg sa fie tristi in mijlocul multimii pot fi gelosi, pentru ca autenticitatea este de fapt in alta parte ....

si ziceam ca ochii sunt oglinda sufletului puneti la zid 100 de perechi de ochi nu le spuneti nimic ... lasati-i sa lumineze asa ... inerti. cautati-le apoi numitori comuni pe baza carora faceti echipe apoi luati echipele si probati-le: emiteti o teorie si verificati pupilele mai emiteti una si verificati din nou se comporta la fel ochii membrilor echipei? tare mi-e ca nu! sufletul si privirile au nevoie de catalizatori pentru a fi ce pot fi au nevoie de scanteie de motiv de scop de oglinda altfel, risca asocieri nepotrivite, inhaitari in gasti cu care nu impart nimic in afara de, poate, o inertie imbracata in destin.

       Azi n-am avut, nu am si nu voi avea chef sa vad lume. O zi cam nesuferita. Si totusi, in mijlocul lecturii unui roman ciudatel ... suna la usa. Am crezut ca mor. Cum pot face ca cel care suna sa nu ma auda, sa para ca nu sunt acasa si sa fiu penibil de salbatica? Gandeam: "Acum sa-mi sune mobilul, sa vezi facatura!". In timp ce mergeam tiptil catre vizor, aud "dra Ralucaaaaaa". Ups! Care ma striga pe nume duminica, pe casa scarii, in amiaza mare, fi-ti-ar mutra de indiscret ce esti? "Dra Ralucaaaaa" din nou. Intreb "cine e?" Raspuns "lumina".       Ok, astia de le Enel mi-au trimis zeci de biletele in care ma "somau" sa le trimit citirea contorului pe mail, pe telefon, la sediu, oriunde, numai sa le-o trimit. Intentionam de ceva timp sa fac treaba asta, doar ca n-am reusit niciodata sa ajung la ei in program (si trimiterea contorului prin telefon nu este ceva in care sa cred - nu v-am zis ca sunt paranoica?). Oricum

inca, si usor retoric, ma intreb daca este mai puternic omul care isi tace nemultumirile sau cel care isi nemultumeste tacerile, cel care spune cu voce tare ce trebuie sa spuna pentru ca ii implica pe altii, sau cel care tine totul pentru el din teama de a nu parea slab, cel care musca din el pentru a nu impartasi un sentiment sau cel care isi verbalizeaza in soapta trairile care ii justifica pulsul si privirea, cel care iubeste trist sau cel care se intristeaza cand nu poate iubi, cel care vrea ca lumea sa ii spuna sincer cum este si cum pare sau cel care vrea sa fie mintit cu cuvintele potrivite ... raman la parerea ca este mai puternic cel care, din sinceritate fata de propria persoana, incearca sa isi calce peste orice slabiciune pentru a putea trai cu sine*. degeaba traiesti cu ceilalti daca, sub masca unei false pudori, pe tine te iei peste picior. asadar, care, cum ... *fara a rani pe cineva!

cica "ai rabdare, se va intampla cand nici nu te astepti" ... daca ma astept mereu la orice nu inseamna ca imi influentez negativ probabilitatile? 

      Sunt pe drum si ma opresc pe o straduta din Piata Romana in fata unui cadru superb de toamna tarzie: temperatura ideala, printre blocuri se intrevede o semiluna perfecta, un felinar stradal face sa para ca s-au nimerit in acelasi timp si loc soarele si luna, legatura dintre ele fiind trasata celest de cablurile de inalta tensiune, pe fundal aud "I did it my way" a lui Frank Sinatra, un avion cu reactie brazdeaza cerul linistit si fara nici un nor, un interior cochet de cafenea face publica intalnirea unui cuplu care vrea intimitate, miros de ciocolata calda, si drept in fata, la confluenta realitatii cu visul, un mesaj: "trimite motivul tau de a crede intr-o lume mai buna".        Producatorul uneia dintre cele mai mari orori de pe piata (Coca Cola) a contribuit decisiv la un moment personal de regasire. Cu toate acestea, si desi viata de azi a transformat apetenta fiecaruia dintre noi de a-si gasi resortul inaintarii intru scop intr-un posibil concurs

“A avea pentru cine tremura nu-i un chin care te mistuie, ci o povara dulce, care-ti da puteri s-o suporti”. Henriette Yvonne Stahl "Emoțiile noastre trebuie să fie la fel de educate precum intelectul nostru, este important să știm cum să simțim, cum să răspundem, și cum să acceptăm viața astfel încât să ne poată atinge." Jim Rohn

Poti primi o unghie. Si surprinzator, nu in gat. Si desi sceptic la inceput, la un moment dat accepti si mai mult decat atat, aproape ca inviti si degetul. Patrunde. Neasteptat de adanc. Sta bine, pe mult moale si nedefinit. Dar nu poate patrunde de tot in tine pentru ca e legat de alte patru degete. Si nici nu poti cere toata mana. E absurd, neelegant si nu ti-ar sta in fire. Asa ca pastrezi, cat poti si cat timp ti se permite, degetul agatat nu doar de restul mainii ci si de tine. Intrebare neadresata: e bine? Raspuns refulat: daca ai sti!  Intrebare neadresata: nu te zgarii cu unghia? Raspuns refulat: ma faci sa simt. mi-ajunge. pentru moment. Un deget-punte intre doua teritorii straine dar totusi foarte apropiate. E un deget care sta intr-o rana....pana cand devine un corp strain. Definitiv. Fiecare lacrima inchide o strofa de viata. Sau ii scrie primul vers? Ca nu stiu niciodata ...  ------------------------------------------------------------------

Oare nu cumva, daca ne-am teme mai putin spre deloc de durere, suferinta ar fi cu mult mai mica?

       Am constatat ca viata mea are un mic tipar nesuferit. Indiferent daca sunt vesela* sau nefericita, imi aproprii, imi respect si imi aloc un anume timp tristetii si singuratatii. Cam ca atunci cand sunt recunoascatoare pentru ce am si in gand lansez in toate directiile multumiri infinite, tot asa las loc sobrietatii si nostalgiei triste. Este tot un fel de reality-check, sa stiti!       Pot fi ani cu cate un sigur astfel de moment, sau pot fi saptamani cu zeci de astfel de momente. Important este ca ele sunt. Ma intreb daca vor fi mereu. Eu sper sa respir si simt un raport multumitor al emotiilor care sa proclame "nu este timp pentru tristeti!", chiar daca eu vreau sa ii fac. *vad fericirea ca pe ceva rarisim, asa ca nu voi irosi cuvantul in fraze ocazional e

      Iesi mi-a crapat Firefox-u'; m-am chinuit cu neintelesele pentru mine Ctrl Panel, dezinstalat si reinstalat, Ctrl+Alt+Del si gasit .exe, run program, si de la capat. Tot primeam un mesaj repetitiv si suparator care imi zicea "nu reporniti Mozilla pana nu inchideti aplicatiile deja deschise". Cam ca in viata cand zici "nu trece mai departe pana nu iti trece de tot" :). M-am gandit sa sun "un prieten" care ma mai sustinea moral si practic in astfel de situatii dar n-am facut-o din respect fata de vorba liberala "prin noi insine". Asa ca intr-un final cand soarta-mi fu crunta si mi-am acceptat nestiinta in ale IT-ului, am zis sa incerc Explorer-ul (singura alternativa instalata si cu care aprioric stiam ca o sa-mi fac nervii de pe lume).       Nu mica imi fu mirarea cand am constatat exact asta, ca Internet Explorer exista degeaba. Are sigla misto, ce-i drept, dar ... atat.         Asa ca am fost nevoita sa redescopar Opera (pentru a

      Am fost nu demult la o sesiune de calarie la un complex turistic din Rasnov. Nu intru in prea multe detalii organizatorice, pentru ca nu la ele intentionez sa ma refer aici, asa ca ajung direct la momentul in care mi-am adjudecat calul si am fost luati in primire in manej de un instructor de echitatie. Mi-a fost atat de teama cand m-am urcat pe ditamai fiara de nu va pot spune. Bine, nu era tocmai un elefant, dar tot era un armasar de toata frumusetea care stralucea ca in filme in lumina soarelui si care, dupa cum am aflat ulterior, cantarea cam cat un jeep juma' :) (deci inca mai cred ca e o greseala pe undeva). Dupa ce m-am urcat mi-a luat ceva - vreun sfert de ora - sa ma obisnuiesc cu mentinerea echilibrului in sa, cu uitatul in fata mea si nu in jos, cu statul drept nu cocosat, cu a nu schelalai cand mi-e teama pentru ca sperii calul, cu a strage saua puternic intre picioare fara insa a fi paralizata de teama. Dupa ce m-am obisnuit cu statul in sa, instructorul mi-a da

Imi intreb o prietena casatorita cu care n-am mai vorbit de ceva vreme, ce mai face.  Raspuns: "petrec un weekend romantic cu sotul. Wish me luck!" Eu (fara sa ma pot abtine): ce poate iesi rau daca va iubiti?  Ce?! ce-am zis rau? Puteam sa ii spun "Good luck", doar nu ma durea gura, dar nu i-am inteles intru totul raspunsul. Intrucat am ramas intre cunostinte printre putinele (a se citi "singura"*) tipe necasatorite sau in curs de, nu putine au fost remarcile de tipul "e greu sa fii casatorit", "e stresant sa incerci sa iti iasa totul perfect", "mergem in x loc cateva zile. sper sa fie bine si sa ne intelegem" sau "nu mergem singuri, mergem cu un grup. ce vrei, sa ne plictisim?".  Este adevarat, odata ce nu ai incercat pe propria piele nu pricepi si este posibil sa fie valabil si pentru mine pentru ca la fiecare din replicile de mai sus eu veneam cu "why bother getting married?". Chiar daca pa

Am stat si m-am gandit: care este cea mai buna metoda de a evita o posibil iubire imposibila, o dragoste cu final previzibil, o iubire care va provoca suferinta? Sa pleci departe, sa te mentii ocupat, sa te uiti dupa altcineva intru preaslavirea lui "cui pe cui se scoate", sa citesti mult doar-doar reusesti sa-ti uiti propria poveste, sa te plimbi pana simti ca ti se exfoliaza muschii de pe os, sa eviti sa ramai singur cu gandurile tale si brusc, sa socializezi cu toata agenda din telefon.  Si am ajuns la o concluzie foarte desteapta: nu exista.

Vreau sa nu mai cred in eroi si sa gasesc motivatii suficiente pentru a crede in oameni simpli. Numai in oameni simpli. As economisi multe resurse astfel.  Dar ce ma fac atunci cand cunosc oameni simpli in care cred si pe care nu pot sa nu ii consider, in anumite momente, eroi? Sunt fara scapare si oricat as evita, trebuie sa ma consum.  Legenda Erou = el: suflet inzestrat cu puteri superioare mediocrilor          = pentru restul: echivalentul sperantei Om simplu = el: mediocru                    = pentru ceilalti: echivalentul partial al fatalismului In momentul in care speri, fara sa vrei, te ridici in gandire, in actiune, in motivatii. Daca te rezumi la fatalitate, ramai unde esti si poate-poate drobul cu sare nu iti pica in moaca. Odata ce un suflet intra in sfera eroilor primeste automat dramul de incredere asimilabil, pentru toti ceilalti, sperantei. Deci risca sa fie rapus de reponsabilitatea pe care i-au pasat-o muritorii, oamenii simpli.  Pai sa nu-ti vin

Oare umbra este ceea ce lumina nu trebuie să ştie niciodată despre un copac?

making silence sounds loud

Puterea este unul dintre cele mai pasibil-subiective atribute pe care le poate avea un lucru, un om, un sentiment, un eveniment, un fapt, deoarece ea nu exista decat fie ca o reflexie a unei slabiciuni sau al unui atasament fata de subiectul "puternic", fie ca rezultat al unei acceptari, conventii publice fata de acesta. Dincolo de voturile populatiei, un presedinte are putere pentru ca institutia prezidentiala este o constructie unanim acceptata de societate ca fiind acea forma de guvernamant care se bucura de autoritate in randul tuturor*, un barbat are putere in fata iubitei sale (si) pentru ca este investit mental cu atributele celui care are voie sa ia oricand decizii pentru ea, o mama are autoritate in fata copilului pentru ca este invatat de mic cu acest raport emotiv-ierarhic si care ulterior poate deveni prietenie, un cadou cu valoare sentimentala are o putere incomparabil mai mare decat o mie de biletele la loterie, nu pentru ca poate cumpara lucruri, ci pe

Cica "Iti dau un sfat: fa ce vrei!" Ce ma enerveaza oamenii care au senzatia ca isi aduc aportul la ceva! De regula, pentru fiecare activitate pe care o facem exista un indemn care sugereaza increderea in izbanda. - Ma duc sa mananc. - Pofta buna! - Ma duc sa invat. - Spor la invatat. - Ma duc sa dorm. - Somn usor! - Ma duc la birou. - Spor, o zi usoara! - Ma duc sa dansez. - Distractie placuta! - Ma duc sa pescuiesc. - Fir intins. - Ma duc la aeroport. - Fly safe! ( :) ) - Ma duc sa-mi iau medicamentele. - Insanatosire grabnica. - Ma duc la examen. - Tin pumnii! Dar ce Doamne iarta-ma raspunzi cuiva care iti zice: "Ma duc sa fac putina meditatie. Revin."?? Se supara, oare, la un: "o sa beau ceva intre timp, ca sa vorbim aceeasi limba."

Unul din autorii mei de suflet scria: „E nevoie de o mare maturitate pentru a intelege de ce parerea pe care o aparam nu-i decat ipoteza noastra preferata, in mod necesar imperfecta, probabil tranzitorie, si pe care doar cei marginiti pot sa o prezinte ca o certitudine sau un adevar”. Cu toate acestea, insa, pot aprecia a fi fost deloc marginit cel care a opinat-certificat ca " Exista o bresa in orice. Pe acolo reuseste sa intre lumina" .   Un tip mai aparte de bresa, de data aceasta sub forma unei auto permisiuni de a trai cu adevarat, il constituie uitatul in oglinda . De multe ori cand ma uit la propria-mi moaca ma enervez pentru ca nu reusesc sa ma vad intru totul, nu reusesc sa patrund vizual in tot ceea ce sunt, perceptia ramanandu-mi la nivel de trup. Nu putine sunt veritabilele momente de "oglindeala" si ele nu se petrec in fata unui perete care reflecta. Se intampla in mine, in suflet, in inima, in oricare din noi. Nu cand muncesti la birou

   De saptamani bune, de cand am cumparat-o, imi sta pe birou "Fara ideal" de Henryk Sienkiewitcz. Am asezat-o special in fata ochilor pentru ca nu cumva sa uit de ea. Zilnic o dau la o parte pentru a citi altceva, pentru a scrie, pentru a manca, apoi o mut inapoi pentru a nu uita de ea. O asez in drum pentru a o muta mai incolo - un mod prin care nu ma voi putea autoinoportuna vreodata :) .    Cred ca am o problema intocmai cu cel care m-a indemnat sa cumpar cartea: titlul.

M-am lasat de fumat de aproape doi ani, fara nici o calcare pe langa. Acum cateva nopti am visat ca am cedat impulsului de a trage un fum ... ceva de moment, ceva care "oricum nu insemna nimic", ceva care chiar daca ar fi contravenit deciziei mele initiale, nu insemna de fapt ca m-am intors din drum .... In primele secunde de trezie am simtit cat se poate de acut un teribil sentiment de infrangere personala. Pentru ca dupa cateva secunde, dupa ce intr-adevar mi-am revenit in simtiri, am rasuflat usurata si mandra ca nu a existat nici o astfel de secunda de "decadere". Ce bine ca unele vise raman vise!