RALUCA MIHĂILĂ

Atunci cand nu mai am toner la imprimanta, ca de exemplu acum, am tendinta sa eficientizez procesul banal de printare pentru ca verific de trei-patru ori asezarea in pagina si corectitudinea a ceea ce urmeaza sa printez. Uneori chiar incerc sa tin minte niste lucruri ca sa nu irosesc putinul pe care il mai am in cartusul cu toner si uneori gandindu-ma ca, drept bonus personal, chiar contribui la prezervarea mediului inconjurator consumand mai putina hartie. Este totusi incredibil cat de repede apuc sa consider, odata cu reumplerea cartusului, ca 'de prisos'-ul devenit din nou accesibil este exact asta, un 'de prisos' in loc sa fie, simplu, o cantitate suficienta de toner pentru n pagini printabile la nevoie . Pe exact acelasi principiu functioneaza si viata. Speri in "de prisos" pana cand devine penurie. Pacat, dar asa functioneaza lucrurile si noi alaturi de ele.

poate fi ratacirea.      Din frageda pruncie de viata economica suntem invatati, noi, micutii economisti ai patriei iubite si nu numai, de mai mult sau mai putin reputati profesori universitari ca piata financiara (ca e ea principala, ca e secundara, nu are mare importanta aici) se apropie cel mai mult de piata cu concurenta perfecta - produsele intra, ies dupa bunul lor plac, cererea si oferta sunt ajustate permanent una in functie de cealalta printr-un pret flexibil, produsele tranzactionate sunt relativ omogene si asa mai departe. Ce ne facem insa cu derapajele care se nasc odata cu aceste aspecte de piata "perfecta"? Ce ne facem cu faptul ca ratiunea de a exista a unei piete cu bunuri intangibile (dar atentie, extrem de lichida din punctul de vedere al banilor!!) loveste taman in teasta tuturor principiilor de functionare ale celorlalte piete, piete pe care altminteri interactionam unii cu altii in proportie de 99% din viata noastra (piata monetara, piata muncii etc)? Pa

... in cadrul unei prezentari a unei piese de teatru care zicea cam asa "batranetea este pretul pe care il platim pentru ca traim prea mult". Filosofic vorbind, suna bine, suna de-a dreptul cool, dar daca o luam practic, ceva mai profund fals este greu de gasit. Batranetea nu este un cost pentru cei care o ajung, cat mai degraba este un beneficiu, un virament non-monetar pe care il primim de la viata daca am stiut sa o traim cu cap in anii in care totul pare posibil si usor, inclusiv a imbatrani.

"Auzi dumneata, domnule, ce porcărie, am văzut un sondaj într-un liceu şi la un moment dat o întreabă cineva pe o puştoaică dacă ştie cine a fost Nichita Stănescu. Şi proasta aia răspunde, fără să clipească, da, ştiu, a fost o mare poetă a României! Auzi dumneata, să-l facă pe bietul Nichita femeie, se răsuceşte săracu' în mormînt... Şi eu, care am dormit doi ani cu Nichita în aceeaşi pivniţă, să trăiesc momentul să aud o asemenea enormitate!" Johnny tace cîteva secunde, îşi aduce aminte că e timpul să-şi facă doza de insulină. Microbuzul trage pe dreapta şi Johnny se înţeapă în braţ cu o seringă ciudată. Dar tot nu tace. "Eram, la un moment dat, într-un bar din Bucureşti şi m-am dus la toaletă să-mi fac injecţia. Lîngă mine, la pisoare, un individ mătăhălos, ditamai haidamacul. Scot seringa, mă înţep, ăla pică brusc din picioare, mai-mai să dea cu capul de chiuvetă. Ce-ai, bre? îl întreb. Vai, nea Johnică, iartă-mă, da' n-am ştiut că te droghezi!» Tîmpitul! Şi

Oare cand o critica adusa actiunii (considerate o prostie) cuiva este mai credibila, mai indrituita, mai argumentata, mai bine-venita pentru cel criticat: cand ai facut si tu prostia anterior si iti oferi puterea exemplului vorbind din experienta traita abrupt sau cand din contra, ai stat departe de "asa ceva" si propovaduirea a ceea ce "trebuie" facut este completamente detasata ? Se schimba raspunsul cand prostia in cauza implica o serie de critici la adresa unor probleme de ordin etic sau moral? Interesant.

Magic is the only honest profession. A magician promisses to deceive you and he does. Deception - is a fundamental part of life (...) We deceive to gain advantage and to hide our weaknesses. Some (...) deceive for money. Self-deception. That's when we convince ourselves that a lie is the truth. Sometimes it's hard to tell the two apart. Compulsive gamblers are experts at self-deception. They believe they can win. They forget the times they lose. The brain is very good at forgetting. Bad experiences are quickly forgotten. Bad experiences quickly dissapear. (...) Our self-deception becomes a positive illusion. Art was the greatest deception of all. Art is a deception that creates real emotions, a lie that creates a truth. And when you give yourself over to that deception, it becomes magic. Reprezentarea reusita a intregii pledoarii se gaseste aici.

stau si ma gandesc uneori cum si cati oameni intalnim in viata pentru o perioada limitata de timp... cu unii apucam sa impartim fizic si mental multe (chiar si pe noi insine), cu altii schimbam doar cateva vorbe ... uneori ne intrepatrundem si cu turbulente ... si apoi mai mult sau mai putin abrupt interactiunea noastra se termina cam ca la un apel telefonic gresit in care, dupa ocazionale si ipotetice "posturi telefonice deranjate" anunti persoana de la capatul celalalt al firului "greseala" daca nu isi da seama singura ca "imi pare rau, cautam pe altcineva" mda, chestie de nepotriveala sau bruiaj de apel, cum vreti sa o luati ce-i pacat e ca nu putem schimba "furnizorul de servicii" cand chestia asta risca sa se intample prea des .. Hello? Is anybody there? ....

Ai atâtea de spus şi continui să nu spui nimic. Ai atâtea de făcut şi continui să nu faci nimic. Ai atâtea de schimbat şi totuşi tu nu schimbi nimic. Ai atâta frumuseţe în tine şi o ţii încă ascunsă. Ai atâta putere şi continui să fii slab. Până când mai aştepţi să se întâmple o minune şi tu să nu faci nimic? Până când mai aştepţi să treacă astăzi şi să vină mâine ca tu să faci ceva? Până când mai poţi să nu fii fericit? Până când ai să te compătimeşti? (Mirabela Bardacut-Ai curaj sa ai curaj) "Doamne, în mine Mai umblă o pasăre Lovită de zbor." Cand dragostea nu mai cere definitii... Prea ne-am complicat viata, si prea o luam in serios. Mai bine umblam desculti prin iarba din cand in cand.. "Adevarul nu are nevoie de aparare. Cum n-ai sa invelesti soarele intr-o patura ca sa-l feresti, tot asa si adevarul. Lasa-l sa lumineze. " "Citeşte zi şi noapte, rătăcind prin spaima veacului, şi nu uita c

Ai un scop pozitiv. Dar mijloace paguboase pentru ca nici unul din ele nu are efecte pozitive (chiar daca in final duc la acel scop bun). Cum faci sa fie bine cand orice ai face iese rau cel putin pentru unii din actorii implicati in logica mijloacelor-scop?  Tact, ar spune unii, fara a schimba nici scopul, nici mijloacele.  Schimbi scopul, ar spune altii.  Si putinii cu care sunt si eu de acord ar spune ca schimbi mijloacele intre ele. Astfel incat sa fie eliminate "victimele colaterale". Si obtii un nou centru de greutate. Deci un nou animal.

"...you're better then the girl of my dreams... you're real" dintr-un film

...daca perfectionistii, daca cei vesnic usor nemultumiti imediat dupa obtinere unei satisfactii, daca cei mereu in cautare de "mai bun" de la ei insisi, daca cei care incearca mereu sa isi redefineasca limitele au, tocmai din cauza sau datorita felului acestuia de a fi, o scuza sau un soi de "defect profesional" tolerabil pentru duritatea pe care o afiseaza fata de ceilalti cand considera ca acestia pot face lucrurile mai bine.

Tacerea este o povara pentru indivizii aflati in lipsa de idei. Doar cei intelepti reusesc sa nu se chinuie sau sa nu resimta un efort in gandurile transmise altfel decat prin verbalizare.

      Sunt precum niste struti care se ascund cu nasul in nisip, ca niste cartite care se feresc de lumina, ca niste taratoare care stiu ca nu se pot ridica in "picioare" si pentru care toti strugurii sunt acri, ca niste capuse care de abia asteapta ocazia de a se infige in halci de carne 'in sange", ca niste reptile lipicioase care stau la panda in lacurile infecte si din care isi scot capetele slinoase pentru a-si prinde prada, ca niste lipitoare care adera la suprafata celor in viata, ca niste  gâze  neinsemnate care doar dupa ce insufletitul devine cadavru au tupeu sa se faca "utile", ca niste ciori care dau navala cand simt sau anticipeaza finaluri de destine, ca o râie. Le este frica de confruntari pentru ca se stiu incapabile de asa ceva, le este teama de privirea celui barfit pentru ca stiu ca le este superior, le este teama sa vorbeasca frumos despre cineva pentru ca ar insemna sa isi rupa din sine.  Sunt pe undeva pe la baza piramidei speciilor de

- De ce nu ma lasi odata in pace? - Cum poate creste un trandafir doar avand flori si lipsindu-i tepii? Imi datorezi totul si fara mine, nu ai avea "pace". Asa ca, atunci cand esti pregatita, astept multumiri ... - Cat tupeu! - Denumirea uzuala este instinct de conservare. Adevarat, ce sa-i faci?

      Nu este deloc de ignorat diferenta reala si adeseori substantiala intre realitatea afisata de unii oameni si realitatea lor reala. Da, vezi un om care are toate sansele sa fie normal (in sensul uzual al termenului) si dupa cateva mici scapari de a fi el insusi, isi denota adevaratul caracter, adevaratul sine, adevaratii demoni altfel ascunsi bine.       Mi-e putin teama de cei deosebiti de turma, mi-e teama de cei care se cred smecheri, mi-e teama de cei care se vede de la o posta ca se ascund sau ca ascund ceva, de cei care ies si vor sa iasa din tipare, de ciudati, de prozelitii individualismului dus la extrem, de cei dezaxati fata de directia firescului, de cei cu comportament deviant, de cei ca mine dar si mai si. Mi-e teama de aceste suflete pentru ca in fiecare din ei stau monstri gara sa le inunde personalitatea si care sa ii ia in stapanire. Cei ca ei sunt de regula sclavi amanati; mai devreme sau mai tarziu, inevitabilul se va produce si nu vor fi decat purtatorii unor p

      Obisnuiam sa stau noptile treaza ... nu era tocmai rau. Noaptea si cu mine reusisem foarte repede sa ne imprietenim si sa ne intelegem perfect. Nu aveam nevoie sa vorbim prea mult, ne simteam reciproc si stiam de ce are nevoie fiecare dintre noi de la cealalta. Ne completam si cea mai galagioasa stare de spirit era tacerea si uitatul ochi in ochi. Ne spuneam multe fara a fi nevoie de cuvinte ...a fost minunat.       Intre timp am ales sa dorm. Stiu ca nu se supara, ca ma vegheaza si ca ma intelege cand aleg sa dorm in loc sa stau si sa tacem impreuna.   Stiu ca stie ca fac asta pentru ca am incredere totala in ea si ca nu simt nevoia sa stau "in garda" ... pur si simplu ma las ei.       Cateodata, insa, din solidaritate, ramanem treze amandoua pentru ca as vrea sa ma asigur, macar din cand in cand, ca nu ii este urat.        La fel cum simt ca ea se asigura ca nu imi este urat cand lumina se imprastie pretutindeni si nemilos la fiecare 24 de ore. Moment de incred

      Nu, definitiv ca nu poti avertiza pe cineva in totalitate asupra a ceea ce nu i s-a intamplat inca dar prezinta riscul de a i se intampla. "One only understands what one tames. People no longer have the time to understand anything. They buy things ready-made from the shops. But there is no shop where one can buy friendship, so people no longer have friends. If you want a friend, tame me!" [Antoine de Saint Exupéry, "The Little Prince"]       In mod clar am citit randurile de mai sus cand  lecturam Micul Print, acum o suta de ani. Credeti ca am acordat vreo atentie ideii din citat? Nici vorba. Acum insa o inteleg si o aprob. Mi se pare chiar inspirationala.        Un exemplu opus: imi aduc aminte perfect de povestea celor trei purcelusi si retin  (dandu-mi acum seama) ca am receptat inca de atunci mesajul transmis. Probabil pentru ca era vorba de un exemplu concret, tangibil.       Doar consecintele faptelor noastre, sau experienta acumulata in timp, pot con

      Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el . Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O

In necessariis unitas, in lucrurile necesare (importante) este nevoie de unitate in dubbis libertas, in lucrurile indoielnice este nevoie de libertate (de opinie) in omnibus caritas* in toate este nevoie de compasiune Oare libertatea cuvantului atat de reclamata provine si din faptul ca democratia, ca sistem economico-politico-social, ar avea o eficienta indoielnica? *Sf Augustin

      Nu iti dai niciodata pe deplin seama de cum este sa nu fii intr-un anume fel decat in momentul in care ajungi efectiv sa nu mai fii astfel. In afara unui adevar care te loveste abrupt in mutra, poti doar deduce "cum ar fi sa..."; pentru ca apoi, cand afli ce inseamna cu adevarat ceea ce doar sperai a fi, gandeai a fi, mirosi, sa constati cat de tare te poti insela cand dai cu presupusul.       Si ma refer aici la toata paleta evenimentelor posibile din aceasta perspectiva: cand speri la un job mai bun, cand crezi ca daca mananci o savarina in loc de negresa te simti mai bine, cand speri sa nu ploua pentru ca preferi soarele, cand nu citesti  De veghe in lanul de secara  ci te duci la Festivalul Enescu, cand iti doresti sa poti plange pentru a te descarca de umori si ganduri negre, cand locuiesti singur si iti doresti sa imparti aerul cu alt aer care se doreste impartit. Da, pana nu afli adevarul din spatele fiecarei dorinte personale speculezi pe marginea propriei putin

      Am dat intamplator peste acest articol pe care aleg sa nu il analizez (aici), dar al carui autor inainteaza la un moment dat ideea conform careia "ura este facila" si ca "nu presupune nici un efort al ratiunii sau al vointei. Ci doar eliberarea temerilor, angoaselor si a frustrarilor personale, fara nici un zagaz." Asupra acestui citat am zabovit nu mai mult de o fractiune de secunda, intrucat atat a fost nevoie sa-mi exprim la nivel subconstient dezacordul profund fata de aceasta idee. Nici dragostea nu implica ratiune sau vointa, ceea ce nu o face neparat "grea" sau "usoara". Este ca si cum as afirma "s-a facut dimineata, asa ca orice mar are zahar". Elementele cauzale care lasa a se intelege ca usuratatea sentimentului urii ar proveni din lipsa constientizarii sau a provocarii ei de catre om sunt, din punctul meu de  vedere, nu doar redundante in polemica articolului, dar si false.       Mi-ar fi putin greu sa catal

Ori de cate ori trec de zona de macelarii a supermarket-urilor vad  rezultatul fetid al unor ucigasi platiti. Mercenari. Aceasta este ceea ce se intampla cand animalul depaseste animalul. Suntem brute, dar suntem si specia care peroram despre constiinta pe care o avem, despre puterea de a crea, de a zambi, de a fi tristi si de a ne reveni din melancolii, de a visa, de a lasa ceva in urma, de a iubi. Partea capitalismului bazata pe cantitate fara calitate ne inrobeste treptat si sigur staturii fizionomice de bruta. Ne indobitoceste si ne face sa fim sau sa ne dorim sa devenim rai. Pana in maduva.Si pentru salariul primit cand lovesti cu bestialitate ce nu se poate apara. Nu sunt vegetariana (inclin inspre), dar cred in dreptul unei fiinte vii, insufletite, sa aiba parte de conditiile naturale lasate de univers pentru ele. Asa cum cred in animalele lasate sa traiasca atat cat au de trait, si pe final, imbatate pentru o carne frageda. Macar nu sufera. Nevoia si placerea noastra de a

                          nu                             poate                             fi                              de                               fapt                                inteleasa                                 decat                                ca                                moment                              negativ                             al                            libertatii*. * G. Liiceanu

"A, nu, ne-am despartit pentru ca asa am vrut eu . Am tinut la ea, dar simtea pentru mine mult mai mult decat puteam simti eu". Foarte frustrant sa fii jumatatea relatiei incapacitata in emotii. Mascarea acestei incapacitati se face prin impresia controlului.

                    Cel mai actual si in voga cliseu atunci cand vrei sa "iei o pauza" de viata ta imediata, sa te recreezi, sa iti revii, sa o iei mai incet etc? Sigur il stiti si sigur l-ati folosit si voi la un moment dat. Spui ca vrei sa te regasesti, sa te duci in cautarea sinelui.                     Cum vine asta? Dar pana acum cu al cui sine ai trait?!                     Am auzit povestea asta de la persoane care spuneau ca vor sa faca un master pentru a se regasi in studii si la doi ani distanta aveau deja doi copii, la persoane care sustineau ca vor sa stea cuc in varful unui munte, la adapost de ipocrizii si care au ales New York-ul pentru asta si asa mai departe.                     Da, este la mare moda sa spui ca pleci a la recherche de toi meme perdu ... cumva impresionezi pe toata lumea (la mine merge, eu empatizez cu cei care par victime, ii intreb ce si cum, imi pasa) pentru ca ii faci atenti la faptul ca ai probleme cu care incerci sa cooperezi si ca

"I can't help myself" sens 1 : nu ma pot abtine sens 2:  nu ma pot ajuta pe mine insami mai rar o expresie atat de completa si de complexa semantic, dar simpla (nu simplista!) ca formulare de regula simplul este cel mai complicat din lume pentru ca nu are nuante si pentru ca este clar, deci nu suporta contradictii sau polemici

Ca atunci cand stii ca te doare maseaua, dar strangi din dinti pentru a simti durerea mai acut... Ca atunci cand te supara inima cand tragi aer adanc in piept, si totusi insisti sa respiri profund... Ca atunci cand stii ca daca mananci slanina te va durea stomacul, dar totusi o mananci... Ca atunci cand stii ca daca spui o vorba dura impactul poate fi devastator, dar totusi o spui si iti asumi riscul, doar nu te doare pe tine... Ca atunci cand ai avut o entorsa si mergi precaut sa nu cumva sa te ranesti ... dar din cand in cand fortezi locul pana la durere... Ca atunci cand te-ai taiat cu o foaie si te ustura de innebunesti, si totusi apesi pana simti cum locul pulseaza... Ca atunci cand iti este dor de cineva care te-a ranit dar a carui privire te-ar face fericita o clipa dar nefericita pe veci... Ca atunci cand ai suferit din dragoste si parca mai vrei ... Exista trei variante in viata: fericit, nefericit si searbad. Faceti o ierarhie in minte, va rog. Pentru voi. Curiozitatea mea a

"Grija nu se incadreaza niciodata intr-o singura categorie" ...as adauga la "enumerare" frica,  durerea si iubirea. Inauntrul devine abis doar cand inafara -ul nu-si mai gaseste poarta de acces. Pana atunci "beneficiaza de handicapul" de a fi o panta. Si panta poate duce ori de sus in jos, ori de jos in sus, functie de apetitul petru drama al privitorului. Nuantele se pierd insa cand vorbim de h ău .

      Sa fie aici vorba de atasament de rasa?       Dincolo de luciditatea rece si impartiala care face apel la oxitocina si vasopresina, doua peptide mici care justifica atasamentul la nivel biochimic, exista atasament si punct. Ceva care transcede, care nu suporta termen de comparatie, care se ofera.        Doar oferind afectiune practic simti ca te intregesti . Te lungesti peste celalalt pentru a te regasi.       (Te) divizezi pentru a obtine intregul.       Este vorba de o privire, de o atingere, de o imbratisare, de o auto-empatizare cu ceea ce altii inspira si nasc in tine. Faci, dai, oferi, atingi, imbratisezi, saruti, iubesti pentru ca simti ca daca nu ai face-o ar fi contra firii tale. Tocmai de aceea atasamentul maxim este acela manifestat cand nimeni nu se asteapta si cand nimeni nu se uita. Se face fara camere de luat vederi, fara doleante de feedback, se face sincer si dezinteresat.       Prin ce altceva s-ar traduce imbrasarile in care te trezesti din

Stiti vorba aceea "Fucking notice me?" Este prototipul dictonului de viata al unui disperat frustrat. Mda, devine o lozinca din ce in ce mai pregnanta daca te uiti putin mai atent in jur, in ochii si gesturile multor concetateni care doresc sa fie remarcati si remarcati si remarcati ... dar care dau gres cand este vorba de metodele folosite. Vor atat de mult sa fie laudati pentru ceea ce fac sau ceea ce sunt, incat isi pierd complet simtul masurii. Metodele prin care fac asta sunt dintre cele mai diverse: isi insusesc ideile originale ale altora, fac in asa fel incat "intamplarea" si coincidentele favorabile lor sa devina reguli, mint, inseala, fura, dar isi pastreaza masca unei minime diplomatii. Sentimentul de a nu fi suficient apreciat sau de a cauta confirmari oricand, oriunde, oricum si de la toata lumea provine din lipsa unui atasament sperat ori  dorit sau din multele critici primite in timp si care este posibil sa le fi zdruncinat increderea in ei insisi. D