RALUCA MIHĂILĂ

- De ce nu ma lasi odata in pace? - Cum poate creste un trandafir doar avand flori si lipsindu-i tepii? Imi datorezi totul si fara mine, nu ai avea "pace". Asa ca, atunci cand esti pregatita, astept multumiri ... - Cat tupeu! - Denumirea uzuala este instinct de conservare. Adevarat, ce sa-i faci?

      Nu este deloc de ignorat diferenta reala si adeseori substantiala intre realitatea afisata de unii oameni si realitatea lor reala. Da, vezi un om care are toate sansele sa fie normal (in sensul uzual al termenului) si dupa cateva mici scapari de a fi el insusi, isi denota adevaratul caracter, adevaratul sine, adevaratii demoni altfel ascunsi bine.       Mi-e putin teama de cei deosebiti de turma, mi-e teama de cei care se cred smecheri, mi-e teama de cei care se vede de la o posta ca se ascund sau ca ascund ceva, de cei care ies si vor sa iasa din tipare, de ciudati, de prozelitii individualismului dus la extrem, de cei dezaxati fata de directia firescului, de cei cu comportament deviant, de cei ca mine dar si mai si. Mi-e teama de aceste suflete pentru ca in fiecare din ei stau monstri gara sa le inunde personalitatea si care sa ii ia in stapanire. Cei ca ei sunt de regula sclavi amanati; mai devreme sau mai tarziu, inevitabilul se va produce si nu vor fi decat purtatorii unor p

      Obisnuiam sa stau noptile treaza ... nu era tocmai rau. Noaptea si cu mine reusisem foarte repede sa ne imprietenim si sa ne intelegem perfect. Nu aveam nevoie sa vorbim prea mult, ne simteam reciproc si stiam de ce are nevoie fiecare dintre noi de la cealalta. Ne completam si cea mai galagioasa stare de spirit era tacerea si uitatul ochi in ochi. Ne spuneam multe fara a fi nevoie de cuvinte ...a fost minunat.       Intre timp am ales sa dorm. Stiu ca nu se supara, ca ma vegheaza si ca ma intelege cand aleg sa dorm in loc sa stau si sa tacem impreuna.   Stiu ca stie ca fac asta pentru ca am incredere totala in ea si ca nu simt nevoia sa stau "in garda" ... pur si simplu ma las ei.       Cateodata, insa, din solidaritate, ramanem treze amandoua pentru ca as vrea sa ma asigur, macar din cand in cand, ca nu ii este urat.        La fel cum simt ca ea se asigura ca nu imi este urat cand lumina se imprastie pretutindeni si nemilos la fiecare 24 de ore. Moment de incred

      Nu, definitiv ca nu poti avertiza pe cineva in totalitate asupra a ceea ce nu i s-a intamplat inca dar prezinta riscul de a i se intampla. "One only understands what one tames. People no longer have the time to understand anything. They buy things ready-made from the shops. But there is no shop where one can buy friendship, so people no longer have friends. If you want a friend, tame me!" [Antoine de Saint Exupéry, "The Little Prince"]       In mod clar am citit randurile de mai sus cand  lecturam Micul Print, acum o suta de ani. Credeti ca am acordat vreo atentie ideii din citat? Nici vorba. Acum insa o inteleg si o aprob. Mi se pare chiar inspirationala.        Un exemplu opus: imi aduc aminte perfect de povestea celor trei purcelusi si retin  (dandu-mi acum seama) ca am receptat inca de atunci mesajul transmis. Probabil pentru ca era vorba de un exemplu concret, tangibil.       Doar consecintele faptelor noastre, sau experienta acumulata in timp, pot con

      Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el . Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O

In necessariis unitas, in lucrurile necesare (importante) este nevoie de unitate in dubbis libertas, in lucrurile indoielnice este nevoie de libertate (de opinie) in omnibus caritas* in toate este nevoie de compasiune Oare libertatea cuvantului atat de reclamata provine si din faptul ca democratia, ca sistem economico-politico-social, ar avea o eficienta indoielnica? *Sf Augustin

      Nu iti dai niciodata pe deplin seama de cum este sa nu fii intr-un anume fel decat in momentul in care ajungi efectiv sa nu mai fii astfel. In afara unui adevar care te loveste abrupt in mutra, poti doar deduce "cum ar fi sa..."; pentru ca apoi, cand afli ce inseamna cu adevarat ceea ce doar sperai a fi, gandeai a fi, mirosi, sa constati cat de tare te poti insela cand dai cu presupusul.       Si ma refer aici la toata paleta evenimentelor posibile din aceasta perspectiva: cand speri la un job mai bun, cand crezi ca daca mananci o savarina in loc de negresa te simti mai bine, cand speri sa nu ploua pentru ca preferi soarele, cand nu citesti  De veghe in lanul de secara  ci te duci la Festivalul Enescu, cand iti doresti sa poti plange pentru a te descarca de umori si ganduri negre, cand locuiesti singur si iti doresti sa imparti aerul cu alt aer care se doreste impartit. Da, pana nu afli adevarul din spatele fiecarei dorinte personale speculezi pe marginea propriei putin

      Am dat intamplator peste acest articol pe care aleg sa nu il analizez (aici), dar al carui autor inainteaza la un moment dat ideea conform careia "ura este facila" si ca "nu presupune nici un efort al ratiunii sau al vointei. Ci doar eliberarea temerilor, angoaselor si a frustrarilor personale, fara nici un zagaz." Asupra acestui citat am zabovit nu mai mult de o fractiune de secunda, intrucat atat a fost nevoie sa-mi exprim la nivel subconstient dezacordul profund fata de aceasta idee. Nici dragostea nu implica ratiune sau vointa, ceea ce nu o face neparat "grea" sau "usoara". Este ca si cum as afirma "s-a facut dimineata, asa ca orice mar are zahar". Elementele cauzale care lasa a se intelege ca usuratatea sentimentului urii ar proveni din lipsa constientizarii sau a provocarii ei de catre om sunt, din punctul meu de  vedere, nu doar redundante in polemica articolului, dar si false.       Mi-ar fi putin greu sa catal

Ori de cate ori trec de zona de macelarii a supermarket-urilor vad  rezultatul fetid al unor ucigasi platiti. Mercenari. Aceasta este ceea ce se intampla cand animalul depaseste animalul. Suntem brute, dar suntem si specia care peroram despre constiinta pe care o avem, despre puterea de a crea, de a zambi, de a fi tristi si de a ne reveni din melancolii, de a visa, de a lasa ceva in urma, de a iubi. Partea capitalismului bazata pe cantitate fara calitate ne inrobeste treptat si sigur staturii fizionomice de bruta. Ne indobitoceste si ne face sa fim sau sa ne dorim sa devenim rai. Pana in maduva.Si pentru salariul primit cand lovesti cu bestialitate ce nu se poate apara. Nu sunt vegetariana (inclin inspre), dar cred in dreptul unei fiinte vii, insufletite, sa aiba parte de conditiile naturale lasate de univers pentru ele. Asa cum cred in animalele lasate sa traiasca atat cat au de trait, si pe final, imbatate pentru o carne frageda. Macar nu sufera. Nevoia si placerea noastra de a

                          nu                             poate                             fi                              de                               fapt                                inteleasa                                 decat                                ca                                moment                              negativ                             al                            libertatii*. * G. Liiceanu

"A, nu, ne-am despartit pentru ca asa am vrut eu . Am tinut la ea, dar simtea pentru mine mult mai mult decat puteam simti eu". Foarte frustrant sa fii jumatatea relatiei incapacitata in emotii. Mascarea acestei incapacitati se face prin impresia controlului.

                    Cel mai actual si in voga cliseu atunci cand vrei sa "iei o pauza" de viata ta imediata, sa te recreezi, sa iti revii, sa o iei mai incet etc? Sigur il stiti si sigur l-ati folosit si voi la un moment dat. Spui ca vrei sa te regasesti, sa te duci in cautarea sinelui.                     Cum vine asta? Dar pana acum cu al cui sine ai trait?!                     Am auzit povestea asta de la persoane care spuneau ca vor sa faca un master pentru a se regasi in studii si la doi ani distanta aveau deja doi copii, la persoane care sustineau ca vor sa stea cuc in varful unui munte, la adapost de ipocrizii si care au ales New York-ul pentru asta si asa mai departe.                     Da, este la mare moda sa spui ca pleci a la recherche de toi meme perdu ... cumva impresionezi pe toata lumea (la mine merge, eu empatizez cu cei care par victime, ii intreb ce si cum, imi pasa) pentru ca ii faci atenti la faptul ca ai probleme cu care incerci sa cooperezi si ca

"I can't help myself" sens 1 : nu ma pot abtine sens 2:  nu ma pot ajuta pe mine insami mai rar o expresie atat de completa si de complexa semantic, dar simpla (nu simplista!) ca formulare de regula simplul este cel mai complicat din lume pentru ca nu are nuante si pentru ca este clar, deci nu suporta contradictii sau polemici

Ca atunci cand stii ca te doare maseaua, dar strangi din dinti pentru a simti durerea mai acut... Ca atunci cand te supara inima cand tragi aer adanc in piept, si totusi insisti sa respiri profund... Ca atunci cand stii ca daca mananci slanina te va durea stomacul, dar totusi o mananci... Ca atunci cand stii ca daca spui o vorba dura impactul poate fi devastator, dar totusi o spui si iti asumi riscul, doar nu te doare pe tine... Ca atunci cand ai avut o entorsa si mergi precaut sa nu cumva sa te ranesti ... dar din cand in cand fortezi locul pana la durere... Ca atunci cand te-ai taiat cu o foaie si te ustura de innebunesti, si totusi apesi pana simti cum locul pulseaza... Ca atunci cand iti este dor de cineva care te-a ranit dar a carui privire te-ar face fericita o clipa dar nefericita pe veci... Ca atunci cand ai suferit din dragoste si parca mai vrei ... Exista trei variante in viata: fericit, nefericit si searbad. Faceti o ierarhie in minte, va rog. Pentru voi. Curiozitatea mea a

"Grija nu se incadreaza niciodata intr-o singura categorie" ...as adauga la "enumerare" frica,  durerea si iubirea. Inauntrul devine abis doar cand inafara -ul nu-si mai gaseste poarta de acces. Pana atunci "beneficiaza de handicapul" de a fi o panta. Si panta poate duce ori de sus in jos, ori de jos in sus, functie de apetitul petru drama al privitorului. Nuantele se pierd insa cand vorbim de h ău .

      Sa fie aici vorba de atasament de rasa?       Dincolo de luciditatea rece si impartiala care face apel la oxitocina si vasopresina, doua peptide mici care justifica atasamentul la nivel biochimic, exista atasament si punct. Ceva care transcede, care nu suporta termen de comparatie, care se ofera.        Doar oferind afectiune practic simti ca te intregesti . Te lungesti peste celalalt pentru a te regasi.       (Te) divizezi pentru a obtine intregul.       Este vorba de o privire, de o atingere, de o imbratisare, de o auto-empatizare cu ceea ce altii inspira si nasc in tine. Faci, dai, oferi, atingi, imbratisezi, saruti, iubesti pentru ca simti ca daca nu ai face-o ar fi contra firii tale. Tocmai de aceea atasamentul maxim este acela manifestat cand nimeni nu se asteapta si cand nimeni nu se uita. Se face fara camere de luat vederi, fara doleante de feedback, se face sincer si dezinteresat.       Prin ce altceva s-ar traduce imbrasarile in care te trezesti din

Stiti vorba aceea "Fucking notice me?" Este prototipul dictonului de viata al unui disperat frustrat. Mda, devine o lozinca din ce in ce mai pregnanta daca te uiti putin mai atent in jur, in ochii si gesturile multor concetateni care doresc sa fie remarcati si remarcati si remarcati ... dar care dau gres cand este vorba de metodele folosite. Vor atat de mult sa fie laudati pentru ceea ce fac sau ceea ce sunt, incat isi pierd complet simtul masurii. Metodele prin care fac asta sunt dintre cele mai diverse: isi insusesc ideile originale ale altora, fac in asa fel incat "intamplarea" si coincidentele favorabile lor sa devina reguli, mint, inseala, fura, dar isi pastreaza masca unei minime diplomatii. Sentimentul de a nu fi suficient apreciat sau de a cauta confirmari oricand, oriunde, oricum si de la toata lumea provine din lipsa unui atasament sperat ori  dorit sau din multele critici primite in timp si care este posibil sa le fi zdruncinat increderea in ei insisi. D

Nu!! NU!!! NUUUUU!!!!! Cat de important este sa poti rosti cuvintele astea catodata! Uneori chiar vital!

Ce s-ar intampla daca tuturor ne-ar pasa?       Da, chiar ma intreb ce s-ar intampla cu lumea in acest caz....in mod sigur nu cred ca va fi o lume mai buna, daca asta sunteti curiosi sa aflati de la mine. Odata pentru ca termenul de "bun" folosit intr-un astfel de scenariu ar capata alte conotatii si in al doilea rand pentru ca efectul de turma reactioneaza mai ales in sensul negativ al contaminarilor. Cu alte cuvinte, "a ne pasa" ar fi echivalent cu "ma duc pana la baie". Mecanic si fara simtamant. Adica fara fond. Iar "nevoiasii" vor intari randurile intrucat acest "imi pasa" devine pentru cei avuti doar o nevoie in plus, o necesitate sociala.      Asa ca este bine sa nu ne pese tuturor. Doar astfel ne distingem, noi cei care dam un ban pe solidaritate, de impostori; iar textul de inceput ramane un advertorial pentru mine pentru ca reuseste sa iti atraga atentia. Nicidecum sa reprezinte un model social dezirabil.       De b

Ma intreb ce trece prin antenele (mintea) unui gandac atunci cand vede un "de-al lui" care tocmai s-a dovedit a fi fost foarte nefericit - adica un gandac stropsit de piciorul vreunui om. Se intristeaza, il copleseste empatia, sau il doare la tegument? Doar ma intreb, exista oare vreun "vai, saracu' " al gandacilor? Sau al gargaritelor, al mustelor, al tantarilor, al furnicilor ... Pare cuiva rau dupa animalutele care ne enerveaza, care ne agaseaza cu bazaitul lor nefast zilele linistite sau noptile calde? Exista oare in lumea lor notiunea de "solidaritate"?

      Reclamam minciuna, acuzam ipocrizia, aratam cu degetul lipsa de fond a formelor, ne strambam in fata neavenitilor care pot si stiu oricand sa fie colocviali in confruntarile cu nimicurile de zi cu zi, dar apoi ne intrebam de ce nu mai stim in ce si in cat din ce auzim sa mai avem incredere. Peste tot figuri frumoase, aranjate, dischisite, gesturi gandite si ras-gandite, o intrega panoplie de neologisme, fraze pompoase, formulari consacrate si demult devenite clisee incat imi vine sa ma intreb unde este diplomatia: in om sau in cuvintele in care se imbraca in fata lumii? Si ce da, mai nou, tonul: suprafata sau esenta? Mda, cam retorica treaba ...       Ce este mai important: ce spui sau cum spui? ce sau cum? Bine, oricum, stim ca nimeni nu mai zice nimanui nimic clar, raspicat si la obiect, astfel ca ramane doar "cum"-ul. Asa ca da, este important cum spui lucrurilor (altfel decat pe nume) si cum iti voalezi raspunsurile. Vorba aceea, macar daca ma minti, fa-o frumos, nu

      Si zice asa: "Plantele nu consuma niciodata mai mult decat au nevoie, niciodata nu fac rau mediului. Altfel spus, sunt responsabile"*. Mi-a atras atentia aceasta constructie dubioasa din punct de vedere semantic, pentru ca o data in plus ne folosim de non-sensuri pentru a ajunge la sufletul "consumatorului de media".       Intrebare: cand nu ai optiunea constiintei sau a liberului arbitru, mai poti vorbi de responsabilitate? Nu cumva responsabilitatea ca principiu vine odata cu existenta posibilitatii manifestabile in spatiu si timp de a opta pentru delasare, ignoranta si iresponsabilitate? Nu cumva pozitivul se defineste ca atare doar prin raportare la negativ ?       Eu as zice ca da. Altfel, mie imi suna a un fel de 'Adame, alege-ti femeia!'. ------------------------------------------------------------------- Redundanta "utila"        Pentru ca unul fara celalalt nu exista, opusele per se isi datoreaza unul altuia totul. Rep

 ... n-as fi zis ca lucrurile vor lua aceasta intorsatura. Nimeni nu ar fi zis. Este ca si cu avertizarea cu codul galben de furtuni, ploi, grindina cand totul afara nu indica decat seninatate. Si cand colo ... e atat de "la indemana" cateodata sa ploua cu pietre si de ce nu, broaste. Asta este problema, ca uneori a  tuna si fulgera  este mai comod decat a fi senin. Un fel de "daca mi-ai fi zis, nu te-as fi crezut"...

Mda, nimic nu se pierde, totul se transforma. Cumva in aceeasi ordine de idei, as inlocui " coltul misoginului" cu " imperiul misoginului de sorginte porceasca" in categorisirea articolului acestuia . Este o parere demna de un ins care, desi se exprima corect si coerent (e chiar laudabila lipsa greselilor gramaticale), strict principial este fericitul posesor al unui troleibuz drept masina personala - conform cu uzantele de compensatie a marimilor in natura existente in societatea profunda in care ne traim viata. Ce sa zic? Sa fie primit ... acolo unde exista cerere. A se consemna - nu agreez femeile nici in general, nici in special pe cele care nasc astfel de porcusori taietori de frunze, pentru ca atata timp cat ele exista se si constituie in scuza  de a se manifesta a acestor purtatori de izemene de ultim rang.

Este un nonsens terminologic dovedit a face din fericirea personala un scop . Iti poti propune oricand sa mergi intr-o excursie la tropice - stii exact ce ai de facut pentru asta, strangi bani, iti organizezi cazarea, iti stabilesti partenerii de calatorie, iti programezi cum iti petreci timpul acolo etc. Iti poti propune sa te duci la un concert rock - stii ce ai de facut, iti cumperi bilet, respecti ora programata pentru concert si te duci. Iti poti propune sa iti faci in casa o mini-jardiniera. Stii exact ce sa faci, iti stabilesti locul, iti cumperi ghivece, pamant pentru flori, seminte de flori si te apuci de sadit. Si periodic uzi pamantul. Iti poti propune sa faci bani. Cam stii in ce ape te scalzi si cu acest deziderat si stii ca trebuie sa ai un plan bun. Simplu. Si fara dubiu. Aceasta este scopul: finalitatea care are clar stabilite mijloacele de ajuns la ea si cel mai important: nu permite posibilitatea de a conduce la un rezultat diferit de cel asteptat. Cu alte cuvinte, t

Cunoasteti personajul Koothrappali cu tot cu mutismul sau selectiv? Prea bine. Asa sunt unii oameni cand ies din zona lor de confort, indiferent de natura acestui confort. Este incredibil ce poate insemna blocajul comunicational (real sau autoindus) intre tine si lume. Incredibil! Mai ales pentru cei care nu pot decat sa vina in contact direct cu el. Se numeste ca "te blochezi" ca prostu' in fata unei situatii in care subconstientul tau a stabilit ca nu-i poti face fata fara a parea, in fata celorlalti, cel putin ciudat. Si stim, noi astia "oropsiti" de acest impediment, ca nu este nevoie decat de un mic declic, de un cat de mic accident conjunctural, de o insignifianta altfel luare prin surprindere, in definitiv de invatarea unei nevoi fara de care nu am putea continua. Atat. Un putin care pare un intreg univers. Cred ca astept si eu sa ma invete nevoia pentru a ma putea invata apoi singura.

Este fascinant cum persoanele nascute pentru a face mai ales trei lucruri in viata:  sa se autovictimizeze sa se uite la ce fac altii si sa emita judecati de valoare sa vorbeasca mult (si prost) in limitele clare ale unei lipse de imaginatie crase (dar nu si de potential de fabulatii inepte)  isi gasesc implinirea atunci cand gasesc persoana potrivita cu care poate sa le faca pe ambele in acelasi timp, o persoana care nu poate fi fundamental diferita de cea tri- dimensionala de mai sus. Chiar daca dupa ce apar ocazionale neconcordante intre sistemele limbice ale celor doua persoane (au motive de invidie sau gelozie reciproca) in momentul in care au un 'inamic' comun (o a treia persoana care 'cere' sa fie barfita) se instaleaza un prea frumos sentiment de implinire. Fara, si mai mult decat atat, contrar! vointei mele, a trebuit sa asist la un astfel de "dezmat ideatic". Scabros, zau! Cand aceste persoane nu isi gasesc un interlocutor potrivit pentru barfa,

Oare ce este mai trist: ca exista cuvinte precum "gadget", "feature", "job", "trend" si alte asemenea, incetatenite drept substantive comune in limba romana, sau ca inventam cuvinte de tipul "seduicid"? Nu stiti ce inseamna? Ah, nu pierdeti nimic! Nu aveti nevoie decat de un anturaj care cunoaste cuvintele "flirt" si "agasant" si cateva cuvinte de legatura simple. Este reteta secreta pentru a nu fi penibil cand vrei sa te dai savant.

opinam diferit pe anumite teme date. Nu stiu daca asta inseamna ca suntem nestatornici, sau imprevizibili, sau ciufuti, sau oportunisti in raport cu propriile stari emotionale, dar cert este ca putem sa sustinem azi o pledoarie pro ceva, pentru ca a doua zi, daca apele sufletesti in care ne scaldam sunt putin diferite, sa gasim toate argumentele contra aceluiasi ceva. Ceva ce doar oamenii fac - se razgandesc. Si aceasta fie pentru ca le-o solicita substanta din care sunt facuti, fie pentru ca au auzit niste stiri ciudate la televizor, fie pentru ca o persoana in care se incred le-au zis ca sunt idioti, fie pentru ca le-a picat rau mancarea de la pranz, fie ca au primit o observatie profesionala care le-a rasturnat scara de valori, fie ca, fie ca...toate sunt in fond si la urma urmei un context care influenteaza o decizie gata de a fi sau nu luata. Ma intreb insa, dincolo de starile noastre de moment, ce alti posibili parametri (dincolo de argumente) ar mai interfera cu deciziile pe

Nu putem fi trasi la raspundere pentru ceea ce gandim sau simtim. Legat de actiunile noastre insa, cu totul alta poveste ... totul trebuie asumat. Au facut chiar si legi pentru asta :) Asa gandeste societatea si noi alaturi de ea - cand este vorba de altii, de "ceilalti". Din contra, unii ar opina ca noi putem sa ne tragem pe noi insine la raspundere daca nu actionam tocmai in directia a ceea ce simtim. Legile aici poarta numele de principii personale. Asa gandim noi cand este vorba de noi. Ma intreb cati dintre noi chiar traiesc in societatea din care, cel putin teoretic, fac parte. Si ma mai intreb cati considera ca au ramas datori. Cati vor sa ramana datori. Si cel mai important, cui.