RALUCA MIHĂILĂ

Zece tematici care pastreaza inca deschise disputele omenirii intre ciocan (pro) si nicovala (alternativa la "pro" si care nu este neaparat contra). Evolutie sau creatie Ereditate versus mediu Oul sau gaina? Avort sau pro-viata? Credinciosi versus atei Liber arbitru sau destin? Euthanasia sau viata in chin? Libertatea sau restrictionarea posesiei de arme? Pedeapsa cu moartea sau inchisoarea? Morala - relativa sau universala? Ca fiecare din noi are o parere sau inclina spre una sau alta dintre variante, este clar. Concluzia generala insa nu este clara intrucat argumentele la nivel de pareri universale sunt la fel de bune de ambele parti. Interesant.

         Oricate lucruri am spune in viata, mereu raman cel putin la fel de multe nerostite. Pentru ca "asa e in tenis", nu spunem tot, lasam neepuizate verbal anumite ganduri. Fie pentru ca (noi consideram ca) nu pot fi spuse, ori din ratiuni de menajamente, ori pentru ca nu credem ca am schimba ceva din starea de fapt prezenta daca am face un efort suplimentar de a vorbi. Asa ca ne raman noua. Si ne gandim "e mai bine asa, macar nu am facut omul sa sufere spunandu-i adevarul", fie "of, daca aveam curajul sa spun mai mult!", ori "de ce naiba nu am putut sa tac?".       Cert este ca suntem locatorii multor ganduri ale caror destinatari nu suntem. Si ne acceptam acest statut fara a cracni. Uneori chiar ne consideram mici monstruleti care ingana un mistocaresc " I know something you don't know! :P". Un efort marginal suplimentar ar fi un mic si posibil stanjenitor "prea mult pentru a fi spus". Si aceasta doar pentru

    Intentionam sa caut pe google ce reprezinta un anumit lucru. Si iata ordinea cautarilor predefinite de motor si care nu reprezinta decat ordinea inversa a intereselor google-addict- ilor ( a se citi interesatilor de cunoastere si studiu aprofundat )  pentru "ce este".     Asadar oamenii vor sa stie in primul rand "ce este" : - transmisia integrala        apoi -  iubirea -  cartea -  dragostea -  un airbag -  istoria -  pergamentul -  fizica -  viata -  creatia.     Ce constat de aici? Ca este mult mai important ce reprezinta iubirea / dragostea (chestiune de nuanta :D) decat viata, si ca oamenii isi iau din ce in ce mai multe masini. La fel cum inclinatia de a considera ca lumea s-a nascut din haos ar putea fi mai plauzibila pentru unii decat pentru altii care inclina inspre creatie.     Asa ca am continuat sa ma joc. Mai jos sunt rezultatele pentru "cine este" : -  pe invizibil -  Dumnezeu -  invizibil pe mess -  invizibil -  pe invizibi

    Doar ceapa si lacrimile ne curata ochii. Cred in ele mai mult decat in picaturile Visine . Asa ca haideti sa facem salata cat mai des. Sau ma rog, cand ne simtim opacizati . Si punem si ulei de masline :). Daca nu avem cepe atunci ne folosim de sufletele noastre. Peste care turnam de asemenea ulei - incins!. Daca oricat le-am cauta (pe suflete) nu reusim sa dam de ele, atunci mergem la piata. In functie de dotari, doar noi alegem ingredientele pentru salata care ne asigura o privire clara asupra noastra si a celorlalti.       Vălul de pe ochi ascunde deseori chiar realitatea care sta si asteapta in nasul nostru. Si ne face cu mana...

    Inventam, noi, societatea secolului XXI, o groaza de lucruri care zac in stiinta inca nedescoperita si care ne duc suflul speciei evoluate mai departe.     In momentul de fata lucrurile se desfasoara conform instalarii memoriei in om. In fiecare zi auzim, vedem, citim zeci de mii de informatii, insa sistemul de aparare al creierului face selectia si decantarea acestora astfel incat in final ramane ceea ce in mod ultim se considera cu adevarat important si meritoriu de a fi tinut minte. Altfel creierul nostru ar face implozie. Se sterg informatii pentru a se putea face loc altora. Tot asa oamenii care ne tranziteaza viata raman sau pleaca, in functie de evolutia pe care acestia o imprima in noi. Se sterg din sufletul nostru pentru a lasa loc pentru persoane noi. Din pacate sau din fericire, atat creierul cat si sufletul sunt "lacase de cult" limitate in spatiu si timp.      Vad insa ca ceva scapa dezvoltarii stiintifice si inventia se tot tergiverseaza: celulele s

Emotie de toamna -Nichita Stanescu- A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare. Fiecare sentiment isi are propriul anotimp. Si isi urmeaza traseul sinusoidal. Important este sa nu ajunga la apogeu, de acolo nu o mai poate lua decat in jos.

    Pana unde se intinde cel mai mic multiplu comun intre sensurile date de oameni cuvintelor si DEX (presupunand aici DEX-ul drept criteriul cel mai obiectiv din punctul de vedere al semanticii absolute)?     Si in ce masura abordarea anumitor termeni capata dintr-o data noi conotatii cand ele sunt adresate de persoane pentru care nutrim anume sentimente sau pur si simplu fata de care indiferenta nu mai reprezinta demult o optiune - adica un iubit, un foarte bun prieten, o ruda?     Niciodata un "taci!" spus de un om care iti este indiferent nu are acelasi impact cu un "taci" spus de un om pe care ti-l doresti aproape. Si lucrurile se repeta la auzirea unui "ai grija de tine!" sau orice altceva.     Si de aici se naste un nou numitor comun, mai restrans si poate cu atat mai relevant dar deopotriva nascator de confuzii frecvente, si anume intre DEX si sensurile date de oameni anumitor cuvinte in functie de suma oamenilor cu care, prin folosirea acestora,

     Din cand in cand imi rememorez copilaria la tara sau la oras, la joaca sau prin preajma celor mari, la munca la camp sau culegand struguri din via din curtea casei. Constanta? Prezenta bunicilor. Am avut (si continui sa am)  ca oricine doua perechi de bunici, dar memoriile pentru fiecare dintre ele au ramas in mine in functie de varsta pe care o aveam atunci cand s-au stins pe rand din viata, varsta incepand cu care nu am mai putut sa ma bucur cu ei si pentru ei, nu am mai avut cu cine sa ma contrez legat de cum se taie mamaliga cu ata, cum se framanta painea, cum se pune sau nu sare in mancare, cum se lasa fasolea fiarta la uscat in bataia soarelui timp de trei zile la rand, cum nu se lasa slanina pe masa ci se duce in pivnita, cum rosiile trebuie culese din gradina atunci cand trebuie nu cand ai chef, cum sa tin furca si grebla astfel incat sa nu ma chinui si cu foarte putin efort sa dau mai mult randament, cum morcovii daca nu sunt pliviti cand trebuie nu se dezvo

Istoria cu daca este frumoasa, dar nu creeaza consecinte.

    Ne indragostim intr-un sfert de secunda        De atat are nevoie “sageata lui Cupidon” pentru a ne lovi si a ne “lua mintile”, iar senzatia furnizata este o euforie similara cu cea provocata de consumul de cocaina. Este concluzia unui studiu realizat de cercetatorii de la Syracuse University, care au analizat dinamicile dragostei cu ajutorul tehnicilor de neuroimagistica.     Potrivit studiului, publicat in Journal of Sexual Medicine, atunci cand ne indragostim, adica pe parcursul "fatidicului" sfert de secunda, 12 arii cerebrale lucreaza in tandem, eliberand substante chimice care provoaca o stare de euforie similara celei declansate de consumul de cocaina; este vorba despre dopamina, oxitocina si adrenalina.     Este atunci amorul o chestiune mai mult "cerebrala" decat una "de inima"? "Eu as zice ca depinde de creier, dar si inima este implicata deoarece conceptul complex de dragoste este alcatuit din ambele procese care de la creier merg la in

Totul este simplu. Dar este atat de putina culoare intr-o viata in alb-negru!

    Sentimentele nu pot fi depuse la banca. Sunt investitii nesigure. Si asta este cat se poate de clar.     Ce ma intreb insa este care sa fie riscul ca, bunaoara, iubirea sa devina un simplu credit neperformant care te executa silit cand nu-i mai faci fata? Ar manifesta vreun pic de clementa sau ar taia in carne vie si te-ar lasa pustiit si gol, urland, in strada? Si aceasta doar pentru ca ai crezut intr-un miraj, intr-o stare de fericire la care ai crezut ca poti indrazni sa ai acces?      Si sa fie acesta un motiv suficient pentru a te feri de investitii ? Personal inclin sa cred ca nu. A te sustrage unui cumul de astfel de conjuncturi este sinonim cu sinuciderea. Este singurul tip de contract cu risc de executare silita pe care l-as semna intr-o clipa. In caz contrar executarea silita ar fi de la mine catre mine.

"Be careful of what you're thinking of someone about whom you're probably wrong" "Loneliness is an art form". "Never underestimate the capacity of other people to let you down!"

    Imaginati-va cum ar suna imnul tarii cantat de niste sindicalisti din oricare din tarile de mai jos (am ales sa nu traduc "liber" niste cuvinte solemne:D). Parca la noi se potriveste mai bine. De fiecare data. Ca si cand mesajul imnului nostru trece neobservat in secunda imediat urmatoare rostirii, inca (si mai ales) de la primul vers.     Parca penibilitatea de a cere salarii si drepturi pe ritmuri de imn national ar fi prea mare in cazul Belgiei sau a Marii Britanii dar la noi nu, la noi parca suna firesc. Atat de firesc incat versurile noastre ar fi mai corect numite “imnul celor care repeta mecanic si (mai ales) in vremuri de restriste cuvinte voit impresionabile cu iz de revendicari”.     Parca, totusi, ar fi mai potrivite niste legi clare pentru solutionarea situatiei salariale de fata, nu “cantarea Romaniei” in strada … desi cand iti ajunge drama la os parca nu mai e loc de "asa nu"...     E trist oricum…nu trist, dramatic, crunt, revoltator, descuraja

pentru un set de ISO 9001, ISO 14001, HACCP etc. in sfera eticii comportamentale. cine se baga?

    Incepe ca pana si oamenii cu adevarat rai sau cei bucurosi sau tristi in mod real sa nu mai fie de gasit. Sau cei constipati, sau cei fericiti, sau cei suparati pe viata sau pe cineva din viata lor.     Peste tot masti, masti, masti.     Deshumarea trairilor interioare sincere incepe sa devina ilicita.     Singurii care sunt dedicati propriei cauze raman marlanii, mitocanii si nesimtitii. Iar prostii nu au nici o vina ca nu stiu ca exista optiunea mastii.

     Doua extreme.     Egoismul si atentia dedicata in mod prioritar propriei persoane sunt bunurile cele mai de pret ale egocentricului.     Dorinta de a face bine sau de a vedea bine in jur este bunul cel mai de pret al altruistului.     Extremele se atrag.     Si castiga doar unul dintre personaje, doar pentru ca este el insusi.     Celalalt pierde din exact acelasi motiv.     Este un joc de suma zero dat de natura (umana). Fiecare dintre noi, cel putin in primele secunde de interactiune cu un inamic tine la el insusi si la suma experientelor acumulate considerand ca nu a trait degeaba pana atunci.     Intalnirea a doi egoisti face ca ne-satietatea fata de propria persoana sa capete noi si noi limite si valente. Si mai conduce si la progres tehnologic - un progres emotional ar fi imposibil pentru ca nu exista materie prima incipienta.     Pe de alta parte, intalnirea a doi altruisti face ca orice tip de progres interuman (sau de alta natura) sa fie exclus din planurile de viitor

    "Cred ca cei de langa mine dezvolta mereu legaturi, ca prietenia sau dragostea, dar limitarile umane le conduc mereu la complicatii urate...obligatii, daruire..."     " - Why should I pretend I'm happy?       - Because you just do it, to fit in".     "I've lived in darkness a long time. Over the years my eyes adjusted, until the dark became my world and I could see."

Rudyard Kipling – „Dacă” Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor, Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor, Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând, Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept, Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept, Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci, Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel, Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel, Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită, Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt, De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită, Dacă poţi strânge toate câştigurile tale Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa, Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale Fără să spui o vorbă de neizbânda ta, Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui Să te slujească încă peste puterea lor